ANALIZĂ Lideri europeni la agricultură, codaşi la productivitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România sunt peste 3,8 milioane de ferme familale  FOTO Adevărul
În România sunt peste 3,8 milioane de ferme familale  FOTO Adevărul

Deşi agricultura românească a ajuns pe locul opt în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), cu o valoare a producţiei de 15,48 miliarde de euro, ţara noastră este depăşită net din punctul de vedere al productivităţii de mai toate statele din zonă, în faţa noastră clasându-se ţări precum Polonia, Ungaria şi Grecia. România depăşeşte, însă, Bulgaria şi Slovacia.

Valoarea producţiei agricole, vegetală, dar şi animală, s-a ridicat anul trecut la 15,48 miliarde de euro în România. Ţara noastră a fost depăşită doar de Franţa (70,58 miliarde de euro), Germania (51 de miliarde de euro), Italia (48,35 miliarde de euro), Spania (41,1 miliarde de euro), Marea Britanie (30,57 de miliarde de euro), Olanda (26,75 miliarde de euro) şi Polonia (22,5 miliarde de euro), potrivit datelor Eurostat.

Agricultură de subzistenţă

Faptul că România ocupă locul opt în Uniunea Europeană în funcţie de valoarea producţiei este un lucru îmbucurător, însă cifrele Eurostat relevă şi unele aspecte îngrijorătoare. România, cu 3,85 de milioane de ferme, deţine aproape o treime din numărul total de ferme la nivel european (32,3%), cele mai multe din UE. Din totalul fermelor din ţara noastră, cele mai multe sunt exploataţii familiale şi doar puţin peste 30.000 sunt industriale. De altfel, exploataţiile familiale adună mai bine de jumătate din suprafaţa totală, respectiv 7,44 milioane de hectare.

Concomitent, productivitatea la hectar lasă de dorit. Astfel, cu o valoare a producţiei de 1.163 de euro la hectar, România depăşeste Bulgaria (852 de euro/hectar) şi Slovacia (1.126 de euro/hectar). Este însă depăşită de ţări precum Polonia (1.558 de euro/hectar), Ungaria (1.613 euro/hectar) sau Grecia (1.874 de euro/hectar). 

În vestul Europei, productivitatea este cu mult mai mare decât în România: Franţa - 2.538 de euro/hectar, Germania - 3.053 de euro/hectar, Italia - 3.762 de euro/hectar sau  Danemarca - 3.962 de euro/hectar. Cea mai mare performanţă din punct de vedere al productivităţii este atinsă de Olanda, cu o medie de peste 14.300 de euro la hectar.

Printre marii producători de cereale

România are 13,3 milioane de hectare de terenuri agricole, mai mult decât Italia (12,85 milioane de hectare) şi aproape cât Polonia (14,4 milioane de hectare). 

Ţara noastră ocupă primul loc în rândul statelor membre ale UE la ponderea culturilor agricole în totalul producţiei (73%), în vreme ce produsele de origine animală reprezintă doar 26%, 1% intrând la caregoria „altele“. Din total, cerealele reprezintă 25% din producţie – ceea ce înseamnă 3,87 de miliarde de euro, în vreme ce legumele, fructele şi plantele horticole acontează 29%, respectiv 4,48 de miliarde de euro din valoarea totală a producţiei.

Lideră în producţia de cereale este Franţa (67,3 milioane de tone, reprezentând 22% din total), urmată de Germania (47,8 milioane de tone, adică 16% din total), Polonia (28,5 milioane de tone, reprezentând 9%), Spania (25,4 milioane tone, ceea ce înseamnă 8%) şi România (20,9 milioane de tone, 7%). Ţara noastră depăşeşte Marea Britanie, care a avut o producţie de 20 de milioane de tone.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite