ANALIZĂ Cât de justificate sunt pretenţiile salariale ale parlamentarilor? Comparaţie cu veniturile aleşilor din UE, raportate la nivelul de trai

ANALIZĂ Cât de justificate sunt pretenţiile salariale ale parlamentarilor? Comparaţie cu veniturile aleşilor din UE, raportate la nivelul de trai

Indemnizaţia brută a unui parlamentar român este de şapte ori peste nivelul salariului minim şi de trei ori peste cel mediu. În Germania, este de 2,4 ori peste salariul mediu. În Spania şi Danemarca, raportul este şi mai mic

După ce deputata PNL Steliana Miron a provocat un şoc ca urmare a afirmaţiilor că salariul de parlamentar nu-i ajunge nici măcar pentru coafor, un alt ales a venit cu o justificare şi mai hilară. Senatorul UNPR Ionel Agrigoroaei a declarat că un salariu corect ar trebui să fie de 3.500 de euro, deoarece „nu se poate poate duce la întâlniri importante în haine de şantier sau în trening“ şi că are nevoie de costume şi cămăşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul“ a comparat cât încasează aleşii în statele dezvoltate ale Europei, raportat la nivelul de trai, mai exact la veniturile medii din acele state.
 
Un parlamentar român are o indemnizaţie lunară brută de 7.000 de lei, care poate fi mai mare dacă este şef de comisie, membru al Biroului Permanent sau şeful al uneia dintre cele două camere ale Legislativului. De asemenea, aleşii mai primesc diurnă, o sumă pentru transport şi bani pentru cabinetele de parlamentar din circumscripţiile unde au fost aleşi. 
Potrivit Legii 96/2006 republicată privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputatilor şi, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare. Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare, dar nu mai puţin de o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.
 
În România, salariul minim brut este de 975 de lei, astfel că indemnizaţia unui parlamentar este de 7,17 ori mai mare decât salariul minim. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu brut pe ţară a fost  în luna februarie de 2.395 lei, astfel că indemnizaţia este 2,92 ori mai mare.
 

Cât câştigă un parlamentar în alte ţări. Sume brute

 
Astfel, în Austria indemnizaţia lunară ar fi de 8.160 de euro, în Cipru – 6.443 euro, Danemarca – 6.636 euro, Finlanda – 6.335 euro, Franţa – 7.100 euro, Germania – 7.668 euro, Grecia – 5.780 euro, Irlanda – minim 92.672 euro pe an şi maxim 98.424 euro, Italia – 5.468 euro, Marea Britanie – 75.086 euro anual, Lituania – 2003 euro, Polonia – 2.514 euro, Portugalia – 50.741 euro anual, Slovacia – 2009 (salariul mediu pe ţară înmulţit cu trei), Spania – 2.813, Ungaria – 1.433 euro. De asemenea, documentul menţionează că în Belgia îndemnizaţia s-ar ridica la 6.759 euro anual. De asemena, în Parlamentul European indemnizaţia este de 7.807 euro pe lună.
 

Cât câştigă aleşii din Europa, raportat la nivelul de trai

 
Totuşi, pentru o mai bună comparaţie, sumele trebuie raportate la venitul mediu din fiecare ţară.
 
Spre exemplu, în Franţa,un parlamentar primeşte indemnizaţie de bază de 5.514 euro pe lună, la care se adaugă diurnă şi bani de chirie, astfel că totalul este de 7.100 de euro. La asta se adaugă un buget de 7.548 euro pentru plata a 1-3 asistenţi, plus o compensaţie în valoare de  6.412 euro pentru cheltuielile biroului senatorial. Suplimentar mai au bilete gratuite la SNCF (căile ferate franceze – n.r.), taxi gratis în Paris şi o cotă de călătorii cu avionul.
Salariul minim în Franţa era în ianuarie de 1.457 de euro, iar cel mediu este de 2.157 euro.
 
Astfel, indemnizaţia de bază este de 3,78 de ori peste salariul minim şi de 2,55 ori peste salariul mediu. Dacă luăm în calcul suma de 7.100 de euro, atunci indemnizaţia ar fi de 4,87 de ori salariul minim şi de 3,29 ori peste salariul mediu.
 
În Germania, salariul mediu pe ţară este de 3.189 euro, astfel că indemnizaţia unui parlamentar este de 2,4 ori. În Italia, salariul mediu este de 1.923 euro, astfel că indemnizaţia de 5.468 euro este de 2,84 de ori salariul mediu. În Spania, salariul mediu este de 1.734 euro, astfel că indemnizaţia de 2.813 euro este de doar 1,62 de ori mai mare. În Danemarca, aleşii primesc 6.636 euro lunar, pe când salariul mediu este echivalentul a 3.163 euro, astfel că este de 2,09 ori.
 
În Irlanda, suma minimă de 92.672 euro pe care o primeşte un parlamentar însemnă 7.722 euro pe lună. Raportat la salariul mediu de 2.160 euro, suma este de 3,5 ori mai mare. Dacă luăm în calcul Marea Britanie, atunci cei 75.086 euro anual înseamnă 6.257 euro pe lună. Venitul mediu în această ţară este de 2.723 euro, astfel că de 2,29 ori peste nivelul mediu. Dacă luăm în calcul Portugalia, atunci cei 50.741 euro primiţi anual înseamnă 4.228 euro pe lună. Comparat cu salariul mediu de 985 euro, atunci înseamnă de 4,29 ori peste acest nivel.
 
În fine, mai aproape, în Polonia cei 2.514 euro primiţi lunar de parlamentari înseamnă de 3,41 ori peste nivelul salariului mediu de 737 euro. Faţă de Ungaria, cei 1.433 euro primiţi lunar de aleşii din Budapesta înseamnă de 2,76 de ori mai mult decât salariul mediu de 519 euro.
 
Reamintim, în România, îndemnizaţia brută a unui parlamentar este de 2,92 ori mai mare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările