ANALIZĂ Jocurile de noroc şi pariurile, o industrie de miliarde în România. Profiturile au crescut de peste cinci ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sectorul jocurilor de noroc şi al pariurilor are o piaţă de peste două miliarde de euro în România şi creşte anual cu peste 10%, în timp ce profiturile s-au majorat de peste cinci ori în numai şase ani, arată o analiză realizată de platforma Termene.ro.

Veniturile înregistrate de companiile care activează în sectorul jocurilor de noroc şi al pariurilor vor continua să crească în 2020 până la nivelul de 12 miliarde de lei, după ce în 2019 au avansat cu 15% faţă de pragul de 9 miliarde de lei înregistrat în 2018.

Creşterea este cu atât mai spectaculoasă cu cât viteza acesteia are în continuare un ritm accelerat. Astfel, în comparaţie cu anul anterior, în 2018 veniturile înregistrate au crescut cu peste 11,4%, cu un punct procentual superior creşterii din anul 2017 şi cu 0,3 puncte procentuale mai mult decât cea înregistrată în anul 2015. Cea mai mare creştere procentuală rămâne în anul 2016, când veniturile au crescut cu peste 17% comparativ cu anul anterior. În valori absolute, anul 2018 a adus venituri cu aproximativ 1 milion de lei mai mari comparativ cu anul 2017, potrivit Termene.ro.

Cifra de afaceri industria jocurilor de noroc

„Pe măsură ce valoarea unui domeniu creşte, procentul cu care aceasta o face începe să scadă până la punctul la care stagnează sau chiar devine negativ. Faptul că viteza de creştere a industriei de profil se menţine ridicată este un indiciu că în România domeniul jocurilor de noroc şi al pariurilor nu a ajuns încă la potenţialul său maxim”, a declarat Adrian Dragomir, fondator al platformei Termene.ro.

Mai spectaculoasă decât creşterea veniturilor generate de aceste companii este avansul profiturilor pe care acestea le obţin. Dacă în anul 2013, profiturile totale generate la nivel naţional erau de aproximativ 166 milioane lei, în anul 2018 au crescut de peste 5 ori, depăşind valoarea de 838 milioane lei. Un efect direct al creşterii principalilor indicatori financiari ai unei companii (cifra de afaceri şi profitul) este avansul profitabilităţii. Astfel, dacă în anul 2013, o companie din acest domeniu câştiga 3 lei la fiecare 100 de lei încasaţi, în anul 2016 suma s-a dublat ajungând la 6 lei (creştere de 3 lei) iar în anul 2018 a crescut la 9 lei (o altă creştere de 3 lei).

Profit industria jocurilor de noroc

Profiturile merg spre alte jurisdicţii fiscale

Deşi profiturile cresc spectaculos, peste jumătate din cuantumul acestora (aproximativ 500 milioane lei) au fost generate de companii controlate de fonduri de investiţii cu sedii în afara României. Astfel, deşi domeniul generează un profit ridicat, mai mult de jumătate din acesta este direcţionat în afara graniţelor României.

Spre deosebire de parametrii financiari anteriori care s-au îmbunătăţit semnificativ, nu acelaşi lucru se poate spune despre viteza de plată a datoriilor. Acest indicator calculează numărul mediu de zile în care o companie din această industrie îşi plăteşte datoriile (indiferent de natura acestora). Dacă în anul 2017 acest indicator a scăzut, ajungând la un timp mediu de 78 de zile, în anul 2018 acesta a revenit la trendul ultimilor ani – cel de creştere ajungând la un timp record de  aproximativ 97 de zile.

„Când o companie devine mai profitabilă este un semn de maturizare antreprenorială dar acest lucru nu este vizibil în cazul comportamentului de plată care (la nivel de activitate), are un trend constant de deteriorare. Fie că este vorba de instituţii financiare, furnizori sau clienţi (câştigători), aceştia trebuie să aştepte tot mai mult timp până îşi încasează creanţele ceea ce generează un efect domino la nivel macro-economic”, arată analiza Termene.ro.

Risc de insolvenţă în continuare ridicat

Ponderea firmelor din domeniu care prezintă un risc ridicat de intrare în insolvenţă este într-o scădere constantă, dar se menţine în continuare la un nivel ridicat. Dacă în anul 2013, 40 firme din 100 aveau acest risc, trendul de scădere continuă a făcut ca în anul 2018 să fie în medie 35 de firme din 100 care să aibă acest risc. 

Faptul că în contextul creşterii constante a vitezei de plată a datoriilor, ponderea firmelor cu risc de intrare în insolvenţă este în continuă scădere, readuce din nou conceptul de comportament de plată. Astfel, fără a generaliza, există premisele să credem că cel puţin o parte din firmele din domeniu au posibilitatea financiară de a-şi grăbi plata datoriilor dar din diverse motive nu fac acest lucru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite