ANALIZĂ Cum a crescut economia românească doar pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta, însoţit de Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a transmis vineri că este o zi bună pentru România şi că Dumnezeu ţine cu oamenii buni FOTO Mediafax
Premierul Victor Ponta, însoţit de Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a transmis vineri că este o zi bună pentru România şi că Dumnezeu ţine cu oamenii buni FOTO Mediafax

Institutul Naţional de Statistică a anunţat că economia a crescut cu 1,9% în trimestrul al treilea şi că România nu a fost în recesiune în acest an, după recalcularea Produsului Intern Brut după o nouă metodologie. Cifrele i-au luat prin surprindere şi pe cei mai optimişti economişti, care atrag atenţia că revizuirea datelor nu a avut niciodată o asemenea magnitudine.

Analiştii economici au primit cu uimire, dar şi cu scepticism datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), care indică un avans economic peste aşteptări în trimestrul al treilea, dar şi faptul că România evitat recesiunea în acest an. 

Ce arată negru pe alb datele Institutului Naţional de Statistică? Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 1,9% în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni şi cu 3,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, date ajustate sezonier. Datele sunt de tip „semnal“ – indică doar evoluţia procentuală a PIB, cele detaliate (pe sectoare) vor fi publicate, în variantă provizorie, la 3 decembrie. 

De asemenea, INS a anunţat că, în urma revizuirii seriei brute conform Sistemului European de Conturi (SEC) 2010 – o nouă metodologie de calcul a PIB – şi a seriei ajustate sezonier, economia a scăzut în trimestrul al doilea cu 0,3% faţă de primele trei luni din 2014 şi a crescut în primul trimestru cu 0,5% faţă de ultimele trei luni din 2013. Înainte de revizuirea datelor, INS anuţase o scădere de 0,9% în trimestrul al doilea şi de 0,1% în primul trimestru. Două trimestre consecutive de scădere indică recesiune tehnică. Potrivit ultimelor date anunţate de INS, economia a evitat recesiunea în 2014. 

Ce spun economiştii

Cifrele anunţate de INS i-au luat prin surprindere pe economişti, fiind cu mult peste aşteptări. Ei susţin că revizuirile aduse PIB nu au fost niciodată de o asemenea anvergură şi că aşteaptă cifrele detaliate ale INS care să arate care sunt sursele care au dus la această evoluţie. Mai mult, economiştii spun că, chiar şi cu introducerea noii metodologii de calcul a PIB, diferenţele sunt „cam mari“. 

Analistul economic Bogdan Glăvan a scris pe blogul său că i se pare „ciudat“ cum PIB a crescut atât de mult în trimestrul al treilea din acest an faţă de perioada similară din 2013 (cu 3,2% pe serie brută şi cu 3,3% pe serie ajustată sezonier), în condiţiile în care în trimestrul al doilea creşterea a fost de numai 1,4% pe serie brută şi de 2,2% pe serie ajustată sezonier.

„Asta pentru că mă raportez deja la un trimestru al treilea din anul anterior în care agricultura crescuse cu 21%, iar industria cu 9%, iar acum nu ne mai aşteptăm la o agricultură mare, nici la o creştere mare a industriei ca în anul precedent. Înseamnă că s-a umblat nejustificat de mult la servicii, eventual s-a mai umflat şi industria“, explică Bogdan Glăvan. 

El se întreabă dacă este întâmplător faptul că avansul economic din urmă cu un an a fost ajustat considerabil, de la 1,5% la 0,8%, ceea ce a determinat ca avansul PIB în anul 2013 să fie redus de la 3,5% la 3,1%. 

„Eh, un fleac, cine mai ţine minte… anul ăsta, mai exact în noiembrie, este bine să avem creştere groasă, ca să voteze lumea cu spor şi mai ales cu corifeii guvernării. Zic să aşteptăm revizuirea revizuirii. La cât de multe corecturi, apar nu poţi trage o concluzie prea clară la cald“, scrie economistul.

estimarile INS pe PIB prezente si anterioare

Creşterile din 2013 au fost reduse

Analistul Florin Cîţu atrage atenţia că ajustarile sezoniere nu explică revizuirea datelor privind evoluţia PIB din primele două trimestre ale acestui an. „Să ai o insituţie întreagă plătită din bani publici care să anunţe revizuiri pentru ultimele două trimestre cu 0,7 puncte procentuale şi cu 0,6 puncte procentuale arată ori influenţa politică ori cât de slab pregătiţi sunt cei de la INS. Oare care este varianta mai costisitoare pentru noi?“, a scris Florin Cîţu pe o reţea de socializare. 

„La ce ajustări sunt pentru trimestrele I şi II, cifra pentru trimestrul III este irelevantă. Am crescut neaşteptat de bine în 2014 . Dar reducem rata de creştere în 2013. Acum este 3,1% de la estimarea iniţială 3,5%“, mai scrie Cîţu.

Introducerea SEC 2010 nu e o scuză pentru revizuiri

Cătălina Molnar, economist-şef al UniCredit Ţiriac Bank, arată că revizuirile privind evoluţia PIB erau de aşteptat şi de-a lungul timpului sunt normale, însă niciodată nu au fost de o asemenea magnitudine (decât la un an de la apariţia primelor estimări). 

„În contextul în care nu observăm modificări pe ratele anuale de creştere (date neajustate) pe fiecare dintre trimestrele din 2013, putem spune că schimbarea de metodologie (SEC 2010) nu ar trebui să fie o scuză pentru revizuiri. Revizuirile majore apar pe datele ajustate sezonier, noua observaţie introdusă schimbând semnificativ ultimele observaţii“, spune Cătălina Molnar, potrivit zf.ro. 

Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank, susţine că datele INS „au fost cu adevărat surprinzătoare, cât timp au depăşit de foarte multe ori prognoza noastră, media prognozelor analiştilor şi chiar cele mai optimiste prognoze din sondaje“. 

 „Această revizurire puternică depăşeste tiparul istoric de ajustări şi nu pare să se potrivească cu datele lunare de activitate economică ce erau în trecut etaloane rezonabile pentru prognozarea cifrelor de PIB“, spune Muscalu, potrivit HotNews.ro.

TABEL date PIB revizuite si nerevizuite 2013 2014

România, mică, dar voinică 

Datele publicate vineri de Eurostat, privind evoluţia Produsului Intern Brut în ţările membre ale Uniunii Europene, arată că România a înregistrat în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni cea mai mare creştere economică din spaţiul comunitar, respective 1,9%, şi a doua, după Polonia, faţă de aceeaşi perioadă din 2013, de 3,3%. 

Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget, a arătat vineri că avansul economiei româneşti a fost astfel de 9,5 ori mai mare decât cel mediu din statele membre ale zonei euro. Trebuie precizat faptul că zona euro include cele mai puternice economii din Europa, numai Germania având un Produs Intern Brut de 13 ori mai mare decât cel al României. Germania, cea mai mare economie din UE, a înregistrat o creştere de 0,1% a PIB din trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent şi de 1,2% faţă de trimestrul al treilea din 2013.

În clasamentul celor mai importante creşteri din trimestrul al treilea faţă de trimestrul al doilea, România este urmată de Polonia (0,9%), Grecia (0,7%), Marea Britanie (0,7%) şi Slovacia (0,6%). Comparativ cu trimestrul al treilea din 2013, economia României consemnează al doilea mare avans din UE, de 3,3%, după Polonia (3,4%). În spatele României se află Marea Britanie (cu o creştere de 3%), Ungaria, (3,1%) şi Lituania (2,6%).

Ce aduce nou SEC 2010

Revizuirea datelor privind evoluţia Produsului Intern Brut în trimestrele pentru care Institutul Naţional de Statistică făcuse anterior raportări este explicată de instituţie prin implementarea cerinţelor Sistemului European de Conturi (SEC) 2010. Trecerea la acest sistem presupune raportarea unor elemente noi în calculul PIB, precum prostituţia, producţia şi traficul de droguri şi contrabanda cu alcool şi tutun, dar şi cheltuielile de înarmare sau a celor de cercetare.  

Ponta a anunţat creşterea cu două zile înainte de publicarea datelor oficiale

Premierul Victor Ponta a anunţat încă de miercuri seara, cu două zile înainte ca INS să publice datele oficiale privind evoluţia PIB, că economia a înregistrat o creştere mai mare de 1% în trimestrul al treilea şi că recalcularea PIB pentru primul trimestru va arăta că România nu a intrat în recesiune în acest an. 

„Vineri, Institutul Naţional de Statistică anunţă două lucruri. (…) În primul rând că în trimestrul trei avem creştere economică, peste 1%, nu ştiu cât, dar peste 1%, şi al doilea lucru foarte important faptul că, în primul trimestru din acest an, s-a recalculat şi nu am fost niciodată în recesiune tehnică“, a declarat Victor Ponta, miercuri seara. 

Potrivit Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România, „difuzarea datelor statistice oficiale înainte de termenul de diseminare stabilit, precum şi tratamentul preferenţial acordat utilizatorilor de către orice persoană din sistemul statisticii oficiale constituie încălcări ale sarcinilor de serviciu“. 

Ulterior, PSD, partidul condus de Ponta, a emis un comunicat de presă în care arată că premierul „a transmis estimarea proprie“ în baza prognozelor şi estimărilor publicate de către Comisiei Europene. Totuşi, premierul nu a folosit în declaraţia sa termenul „a estima“ sau „a prognoza“. 

Membrii Guvernului au ieşit la rampă să laude mersul economiei

Premierul, miniştrii şi mai mulţi membri ai PSD au ieşit vineri la rampă, rând pe rând, pentru a anunţa datele privind evoluţia economiei româneşti şi pentru a lăuda reuşitele Guvernului. În plină campanie electorală, datele publicate vineri de INS, care indică absenţa recesiunii în 2014, au fost elementul-cheie de mândrie al premierului Ponta, candidat la alegerile prezidenţiale. 

Ponta a fost primul care a ieşit la rampă cu declaraţii, chiar la ora 10.00, oră la care INS a făcut publice datele PIB, anunţând că este „o zi bună pentru România“ şi că „Dumnezeu ţine cu oamenii buni şi cu românii“. Premierul a citit comunicatul INS şi a subliniat că „nu am fost niciodată în recesiune, niciodată, a fost o estimare rostogolită de oameni politici care nu se pricep“. Ponta a fost însoţită la declaraţia de presă de Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, însă aceasta nu a făcut nicio declaraţie. Cei doi nu au răspuns întrebărilor jurnaliştilor. 

După câteva ore, şi Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget, a ieşit la rampă şi a prezentat performanţele economiei româneşti, dar şi măsurile Guvernului care au stimulat avansul PIB. Printre acestea, şi reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, numai că măsura a intrat în vigoare la 1 octombrie, adică în trimestrul al patrulea, iar datele PIB publicate vizau trimestrul al treilea. Nici Vâlcov nu a răspuns la întrebările jurnaliştilor. 

Datele iniţiale ale INS, „zvonuri“ pentru Niţă

Constantin Niţă, ministrul Economiei, şi Rovana Plumb, ministrul Muncii, au emis vineri comunicate de presă prin care „salută“ creşterea PIB, care „vine să confirme măsurile bune luate de Guvernul Ponta“.  

Ministrul Economiei a declarat că datele publicate vineri infirmă „zvonurile“ privind recesiune tehnică, deşi intrarea în recesiune fusese anunţată tot pe baza estimărilor INS, revizuite între timp. Ministrul Muncii le-a transmis pensionarilor şi celor cu venituri mici că „vor fi apăraţi de către stat şi în niciun caz nu le vom diminua veniturile, ci, din contră, le vom creşte“. 

Comunicate pe tema datelor privind evoluţia PIB au mai fost transmise şi de senatorul PSD Daniel Savu, de Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj, şi de Gabriela Firea, purtător de cuvânt al PSD.  

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite