Analistii economici contesta cifrele Statisticii in ce priveste ponderea in PIB a economiei subterane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fata de 18% din PIB avansat de INS, analistii cred ca ponderea reala este de 30-40% din PIB

Valoarea economiei subterane, adica activitatile economice care se sustrag partial sau integral de la inregistrare, se situeaza la aproximativ 18% din valoarea Produsului Intern Brut (PIB). Afirmatia, apartinand presedintelui Institutului National de Statistica (INS), Clementina Ivan-Ungureanu, a starnit controverse in randul analistilor economici. Unii sunt de parere ca INS ar avea o comanda politica in momentul de fata, suspiciune alimentata si de faptul ca un studiu elaborat in septembrie 2001, cu suportul financiar al Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID), a evidentiat o pondere a activitatilor ascunse de 32% din PIB real si 45% din PIB calculat de Statistica. "In calculul nostru nu am luat in considerare activitatile ilegale in sine, cum ar fi prostitutia si traficul de droguri. Daca ar fi fost incluse si aceste activitati se ajungea la un nivel mai apropiat de cel care se vehiculeaza", a explicat Ungureanu. La determinarea ponderii economiei ascunse, INS a aplicat, in principal, metoda fortei de munca, despre care presedintele institutiei spune ca este una dintre formulele recomandate de Eurostat. Calculul economiei subterane porneste de la diferenta dintre numarul de salariati declarati de firme si numarul real de angajati rezultat din declaratiile culese in cadrul anchetei pe gospodarii. Cu toate acestea, analistii economici inclina sa creada ca cifra anuntata de Statistica este mult mai mica decat cea reala. "Eu cred ca oricum procentajul este mai mare. Cifra, chiar si fara a lua in calcul activitatile ilegale ca prostitutia si drogurile, este aproape de 30% din PIB. Nu cred, de exemplu, ca angajatul unei firme isi declara si activitatea de electrician in blocurile vecine. Pana la urma, economia subterana poate fi socotita economia in care nu se platesc taxe si impozite", este de parere Bogdan Baltazar, presedintele BRD-Societe Generale. Rezultatul anuntat de catre Statistica este considerat destul de departe de realitate si de catre Daniel Daianu, profesor de economie si fost ministru de Finante. "Zilele trecute, in Germania a fost publicat un studiu care arata ca economia subterana ajunge la 16%-17% din PIB. In Franta procentajul este tot cam pe-aici. Este adevarat ca Statistica romaneasca isi amelioreaza baza de date, insa mi se pare totusi o cifra subestimata. Ar insemna ca economia subterana romaneasca este comparabila cu cea din tarile UE. Or, de exemplu, guvernatorul Isarescu vorbea de economia subterana ca despre o motivatie a poverii fiscale", a spus Daianu. "Ce este izbitor nu este scaderea, ci procentajul de scadere. Nu ar trebui atunci sa avem incasari mai bune la acelasi grad de fiscalitate? Si se mai pot pune multe astfel de intrebari..." a adaugat Daniel Daianu. Si presedintele Raiffeisen Capital Investment, Dragos Neacsu, spune ca procentajul de 18% reprezinta doar o imagine partiala a economiei subterane. "Este partea de sus a aisbergului. Trebuie sa vorbim si despre valorile vehiculate de Banca Mondiala si alte institutii financiare internationale, precum si de ceea ce se intampla in tarile din zona. Este foarte greu sa vorbim despre niste date standardizate, insa varianta optimista este de 30%, dar inclin sa cred ca procentajul ajunge la 40%", a mai spus Neacsu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite