Analiştii anticipează dobânzi mai mari şi o depreciere a leului până la aproape 4,8 lei/euro în următorul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFA România anticipează o creştere a deprecierii leului în următoarele 12 luni, până la 4,7929 lei/euro, un ROBOR la trei luni de 3,85%, potrivit Indicatorului de Încredere Macroeconomică abia lansat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut în iunie 2018, faţă de luna anterioară, cu 2,2 puncte până la valoarea de 43,7 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 16,2 puncte). În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7210, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7929. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2019/iunie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,85%. 

Previziunile despre ROBOR

 Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90%, şi respectiv 84% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,85%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 5,24%. Ca urmare, având în vedere rata anticipată a inflaţiei, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate în continuare dobânzi real negative.

Începând cu luna mai 2018, în cadrul sondajului au fost adăugate două noi întrebări şi anume: 

 Cum consideră participanţii la sondaj evoluţia primei de risc de ţara a României în următoarele 12 luni, precum şi valoarea anticipată pentru un orizont de 12 luni pentru prima de risc de ţara a României (prima de risc fiind măsurată prin valoarea CDS în USD pentru scadenţă de 5 ani). În cadrul acestui exerciţiu, peste 81% dintre participanţi anticipează o majorare a primei de risc de ţară, iar valoarea medie anticipată a acesteia este de 115 bps (creştere cu aproximativ 20 bps faţă de valoarea actuală). 

 Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în bază căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice. 

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. 

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile ÎI şi III ale examenului CFA. Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe bază a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente-referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii dar şi cu privire la anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. 

 Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului. 

 Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii. Astăzi, în lume există peste 150.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele peste 148 societăţi membre ale CFA Institute. 

 Candidaţii pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvenţă anuală. Fiecare examen presupune cca 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experienţă profesională relevanţă în domeniul financiar, precum şi aderarea la un cod de standarde etice şi profesionale stricte. 

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute. CFA România este una dintre cele peste 148 de societăţi membre ale CFA Institute, asociaţia având misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională. 

 În prezent, CFA România are peste 215 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidaţi pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite