Am intrat oficial în sezonul estival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litoralul va fi vedeta minivacanţei dintre 1 Mai şi Paşte
Litoralul va fi vedeta minivacanţei dintre 1 Mai şi Paşte

De la 1 mai, hotelurile şi restaurantele din staţiuni trebuie să fie pregătite pentru a-i primi pe turişti, altfel riscă amenzi. „Litoralul pentru toţi“ va începe imediat după Paşte, iar trenurile către mare au interzis la întârzieri

A venit şi ziua de 1 Mai, ziua în care intrăm oficial în sezonul estival, anul acesta începând cu o minivacanţă pentru majoritatea românilor, dar şi cu ceva mai multă bătaie de cap pentru operatorii din turism.

Primarii staţiunilor de pe litoral, dar şi cei din staţiunile montane au avertizat de mai multe ori că vor aplica amenzi hotelierilor şi celorlalţi operatori din industria ospitalităţii dacă sezonul estival îi va surprinde nepregătiţi.

De cealaltă parte, turiştii care vin spre mare sunt răsfăţaţi cu oferte speciale, plus promisiunea că trenurile CFR Călători nu vor mai avea întârzieri de la Bucureşti la Constanţa.

Cazare pe litoral pentru orice buzunar

Dacă în această minivacanţă ocazionată de „puntea“ 1 Mai-Paşte ofertele hotelierilor au afişat discounturi substanţiale, din 6 mai începe programul „Litoralul pentru toţi“, în cadrul căruia tarifele vor fi menţinute până în 15 iunie la limita minimă posibilă.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi patronatele de pe litoral lansează a XII-a ediţie a programului „Litoralul pentru toţi“, sesiunea de primavară 2013.

În acest an, în cadrul programului sunt afişate pentru prima dată tarife diferenţiate pentru zona de nord (Constanţa, Mamaia, Eforie) faţă de sud (Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche).

Turiştii care aleg nordul litoralului pot beneficia de o opţiune suplimentară, „Litoralul pentru toţi - All Inclusive“, care asigură toate cele trei mese zilnice (servite în regim bufet), băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă.
În plus, turiştii care cumpără un pachet „Litoralul pentru toţi“ beneficiază de un voucher de atracţii. Asta înseamnă intrare gratuită la mai multe obiective turistice din judeţul Constanţa, între care amintim Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul de Artă, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Muzeul de Artă Topalu, Cetatea Adamclisi sau Cetatea Histria.

Listele cu structurile de cazare înscrise în program şi agenţiile care vând pachete „Litoralul pentru toţi“ sunt disponibile pe site-urile programului - www.anat.ro/minipreturi/litoral/, www.asociatia-litoral.ro, www.fptr.ro.
Oferta se valorifică numai prin agenţiile de turism membre ANAT.

Trenuri în grafic sau demisia ministrului

După experienţele total neplăcute cu întârzieri de ore întregi ale trenurilor pe relaţia Bucureşti-Constanţa, cauzate de furturile de echipamente feroviare, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a promis că aşa ceva nu se va mai întâmpla începând cu data de 1 mai.

„Altfel, dacă trenurile mai întârzie, îmi voi da demisia“, a spus Fenechiu.

litoralul pt toti
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite