Altă întrebare: voi ştiţi ce vreţi să faceţi cu gazele din Marea Neagră? Le conservaţi, le daţi gratis sau le folosiţi ca să modernizăm România?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
gaze

România trebuie să scoată capul din această schiţă caragielienească numită pompos program de guvernare şi să înceapă să caute un răspuns rapid la această întrebare: care sunt priorităţile economice pentru următorii ani şi ce moştenire lasă pentru viitor generaţia de astăzi? Altfel, vom demonstra, pentru a nu ştiu câta oară, că suntem o ţară incapabilă să creeze proiecte mari.

România are şansa de a se reseta şi de a se transforma în următorii ani din cartierul periferic şi rău-famat al Uniunii Europene într-un loc frecventabil, dacă nu chiar atractiv, în care să merite să trăieşti şi să investeşti. Dar, dincolo de această fugăreală de-a „Hoţii şi vardiştii” în jurul legilor justiţiei, guvernanţii şi decidenţii politici ar trebui să se trezească şi să se gândească la faptul că lumea în care trăim este într-o continuă mişcare şi nimeni nu o să ne aştepte pe noi să ne hotărâm dacă vrem sau nu să avem un stat de drept. 

În acest an, Exxon şi OMV-Petrom vor lua decizia dacă vor investi sau nu în gazele din Marea Neagră. Din moment ce Exxon se pregăteşte să organizeze una din cele mai mari licitaţii din istoria României, în valoare de un miliard de dolari, mă gândesc că răspunsul este previzibil.

Problema nu este, însă, la investitor, care pare să-şi fi făcut temele şi ştie ce vrea de la viaţă ci la noi, pentru că habar nu avem să dăm un răspuns concret la această întrebare:

Ce vrem să facem cu gazele din Marea Neagră?

Vrem să le conservăm, sau să le exploatăm? Şi una şi alta nu se poate, frizează orice lege economică şi nici măcar improvizaţia românească nu se mai poate aplica.

anton anton

Chestionat pe marginea acestui aspect în Comisia pentru audieri înainte de a fi desemnat ministrul Energiei, Anton Anton (ALDE) a dat un răspuns ce la prima vedere pare ciudăţel:

Nu! Nu! Nu! Nu! Nu! Nu am exprimat chestia asta (n.r. că trebuie să conservam resursele de gaze)! Trebuie să facem o exploatare raţională a resurselor din care să rezulte nu să exploatăm fără niciun fel de raţiune resursele şi să le vindem ca resursă, ci cred că trebuie să facem în aşa fel încât din resursele noastre să avem un profit maxim. O parte să le exploatăm, o parte să le conservăm, nu ştiu! Că nu pot eu acum să dau această soluţie!

Adică, să se revizuiască pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, dar să nu se modifice nimic. Sigur, Anton Anton a stârnit hohote de râs cu această afirmaţie care, pentru cinci minute, pe fondul emoţiilor, l-a plasat, undeva, pe traseul dintre comic şi absurd. Şi totuşi, acest enunţ întortocheat mai trădează ceva. Că statul român fie nu are curaj, fie nu are nici cea mai vagă idee ce să spună atunci când este întrebat despre gazele din Marea Neagră. De ce afirm asta?

Pentru că cel puţin de când guvernarea PSD-ALDE a preluat destinele ţării, niciun decident politic serios nu şi-a dres glasul şi nu a ieşit în faţa naţiunii să explice cu subiect şi predicat dacă este bine să exploatăm resursele din Marea Neagră şi în ce condiţii sau dacă planul este să le conservăm şi să-i trimitem la plimbare pe investitori. Dar cu argumente reale şi palpabile, nu cu minciuni deşănţate, aşa cum s-au propagat prin Comisia de Industrii.

Aşa că, noul ministru ar trebui să treacă peste glumiţele frivole care s-au făcut pe seama adresei lui de e-mail, să-şi suflece mânecile şi să stabilească dacă Marea Neagră este sau nu un proiect prioritar pentru ţara noastră, fără să mai încerce să împace şi capra şi varza.

Conservare sau exploatare?

Pentru a susţine ideea de conservare a resurselor s-a afirmat de multe ori faptul că gazele din Marea Neagră sunt eminamente pentru export. Ce nu se spune este că interesul firmelor investitoare este să vândă gazele naturale din producţia offshore pe cea mai apropiată piaţă, adică în România. Pentru a le vinde în afară, din preţul de producţie, investitorii vor trebui să sacrifice costul de transport şi să scadă şi investiţia în echipamente, una însemnată, după cum am văzut. Aşa că nu piaţa externă va fi neapărat principala atracţie.

Ce ar trebui să facă România este să se pregătească pentru acest moment şi să profite că îşi poate ransforsa industria şi poate inclusiv să-şi extindă reţeaua de gaze şi la consumatorii care nu beneficiază de încălzire, de exemplu, cu această resursă. Dar asta înseamnă investiţii pe care nu producătorii trebuie să le facă, ci statul român, care ar trebui să-şi schimbe optica şi să nu mai mulgă de bani companiile de stat.

A spune că vrei să conservi nişte resurse pe care le-ai dat deja în concesiune şi pentru care ai încasat bani la bugetul de stat se numeşte noaptea minţii. Odată ce a concesionat un zăcământ, este treaba investitorului ce face mai departe, în funcţie de perspectivele pieţei şi de evoluţia preţului.

Aici mai este un aspect: gazele sunt active irecuperabile şi sunt influenţate de noile tehnologii, de inovaţie şi de transformările tehnologice cu implicaţii sistemice în economice. În cazul de faţă, gazele sunt active irecuperabile în condiţiile în care marile economii ale lumii s-au angajat să se decupleze, încet-încet, de la o economie bazată pe combustibili fosili la una verde, dominată de energia electrică şi de resursele regenerabile. Aşa că a lăsa exploatarea gazului natural în mâinile generaţiei viitoare s-ar putea să fie prea târzie la cum sunt datele problemel. La treaba asta ar trebui să dea un răspuns şi specialiştii din politica noastră.

Se anticipează că producţia gazelor naturale din Marea Neagră va începe în jurul anului 2020, vârful producţiei va fi atins în preajma anilor 2025-2026 iar după anul 2030 va surveni un declin. Peste 12 ani, lumea aşa cum o cunoaştem astăzi, va fi extraordinar de mult schimbată. Aşa că avem o fereastră de oportunitate nici prea mică, dar nici prea mare.

Ce face România cu redevenţele şi cu fiscalitatea din domeniu?

Statul român se zbate de câţiva ani să adopte o nouă legislaţie în materia redevenţelor care să se aplice pentru concesiunile viitoare. ANRM, pe de altă parte, aşteaptă de 8 ani de zile să scoată la licitaţie între 20 şi 36 de noi perimetre dar nu poate face acest lucru deoarece legislaţia în domeniu este total haotică.

În această combinaţie avem doi actori: Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei. Primul minister operează cu o lege a redevenţelor învechită şi a cărei perioadă de aplicare se înnoieşte de la an la an. Al doilea minister, pentru a recupera din deficitul bugetar, a peticit pe ici pe colo acest peisaj şi a implementat o serie de măsuri tranzitorii care au devenit din excepţie, o regulă. Aici vorbim despre impozitul de 0.5% pe cifra de afaceri şi de supraimpozitul de 60% pe veniturile suplimentare la producţie. Până la finalul lui 2016 am avut şi taxa pe stâlp. Dar au fost măsuri luate într-o perioadă de declin de preţ şi producţie!

Acum, pentru că a intrat în criză de timp, statul român s-a gândit că, pentru a încuraja producţia din Marea Neagră, ar fi bine să elimine cele două impozite rămase şi să păstreze alte excepţii garantate producţiei offshore de o ordonanţă de urgenţă din anul 1999. Aşa s-a ajuns la situaţia în care statul român vrea să creeze o rivalitate între gazul din offshore şi cel din onshore la Petrom respectiv Romgaz. Cum spuneam, noaptea minţii. Adică aceleaşi companii într-o parte să fie exceptate de la anumite taxe iar în cealaltă parte să nu fie. De ce?

Ce poate să facă România cu gazul din Marea Neagră?

Câteva idei.

Marea Neagră nu este suficient explorată. Există posibilitatea destul de mare să se descopere şi alte perimetre bogate în zăcăminte de gaze naturale. Asta înseamnă noi oportunităţi pentru ţara noastră, pe care le-au avut la vremea lor Norvegia şi Olanda.

România poate să devină un actor regional şi să asigure necesarul de gaze Republicii Moldova, adică unei ţări cu o populaţie care vorbeşte aceeaşi limbă! Poate să intre pe piaţa din Ucraina care va avea nevoie de gaze naturale dacă proiectul Nord Stream 2 va deveni realitate sau poate să exporte gaze naturale pe pieţele din Europa Centrală. Ar putea să folosească această resursă naturală pentru revitalizarea industriei pe nişte coordonate corecte şi nu prin gaz ieftin pentru prieteni, şi să exporte produse cu valoare adăugată, nu numai materia primă.

În jurul acestui sector industrial se pot crea locuri de muncă, pot fi angrenate alte firme de profil care să furnizeze materie primă şi servicii pentru foraj şi transport sau fel şi fel de instalaţii. Se pot dezvolta pieţe de capital ca să nu mai avem o singură bursă funcţională unde se tranzacţionează gazele naturale, ci mai multe. Poate că din banii obţinuţi se mai pot îmbunătăţi condiţiile de sănătate şi de infrastructură din ţara asta. Poate că o să asistăm şi la renaşterea şcolilor profesionale şi să nu mai alergăm după sudori aşa cum alergăm, astăzi, după doctoranzi în te miri ce domeniu. Poate că gazul din Marea Neagră va fi o reţetă de a-i repatria pe inginerii români care au făcut carieră la companii de prestigiu din afară. Şi poate că exploatarea din Marea Neagră va crea o emulaţie similară cu ce a reuşit Dacia în industria auto. Poate. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite