ALERTĂ Creşterea taxei pe ambalaje va scumpi mâncarea cu până la 30%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii de alimente plătesc o taxă pentru ambalaje care va creşte de la 65 la 2.000 de lei pe tonă, astfel că vor transfera această majorare de costuri către consumatori. Printre alimentele vizate de scumpiri se numără conservele de legume şi fructe, sucurile, vinul, mierea, berea şi apa minerală.

Patronatele din industria alimentară sunt în alertă maximă în această perioadă, pentru că producătorii sunt puşi în faţa creşterii exponenţiale a taxei pe ambalaje, care ar putea duce fie la falimentul unor firme, fie la scumpiri masive ale produselor.

Această taxă, care acum este de 65 de lei pe tonă, va urca - după 25 ianuarie - la 2.000 de lei pe tonă, mărind peste pragul suportabil costurile de producţie.

„Un borcan cu mazăre costă acum trei lei, dar după 25 ianuarie va costa mai mult de patru lei.
Asta pentru că pe ambalajul respectiv (borcanul de sticlă) producătorul va plăti o taxă de mediu de doi lei per kilogram şi, în plus, va trebui să administreze singur toate celelalte costuri aferente reciclării“, a declarat pentru „Adevărul“ Emil Dumitru, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.

Alt exemplu: „O sticlă cu vin de calitate medie la 750 ml costă acum între 8 şi 10 lei; la două sticle avem deja un kilogram de ambalaj, iar dacă taxa pe acest ambalaj va creşte de la 65 de bani la 2 lei, avem dimensiunea scumpirilor la această categorie.
Desigur, o să zică lumea să nu mai ambalăm în sticlă produse precum legumele sau fructele în conservă sau băuturile (alcool, suc, ape minerale), dar sticla este recunoscută ca fiind o garanţie pentru siguranţa alimentară. Ajungem să suprataxăm siguranţa alimentară, şi asta nu e bine“, ne-a mai spus liderul federaţiei.

Printre alimentele identificate de Pro Agro ca fiind vizate de scumpiri masive din cauza creşterii taxei pe ambalaje se numără conservele de legume şi fructe, sucurile, vinul, mierea, berea şi apele minerale îmbuteliate în sticlă.

Apeluri disperate către autorităţi

Organizaţiile profesionale reprezentative din industria alimentară românească au semnalat tuturor autorităţilor implicate, în mai multe rânduri, efectele pe care le-ar avea aplicarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a legislaţiei subsecvente.

„Operatorii din sectorul agroalimentar care au încheiat contracte de reciclare a ambalajelor, conform listei afişate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, plăteau o taxă pentru ambalajele puse în piaţă în medie de de 65 lei/tonă.

Având în vedere că în 2015 doar 3 din cele 10 organisme de transfer al responsabilităţii au funcţionat, se instaurează un sistem de penalizare de 2 lei/kg de deşeuri de ambalaj“, arată reprezentanţii producătorilor de alimente.

În situaţia creată, „producătorii sunt practic obligaţi să suporte creşterea costurilor pe unitatea de produs cu cca 30%“.

„Repoziţionarea preţurilor produselor noastre nu este o opţiune, în condiţiile în care 50% din piaţă este acoperită de importuri din ţări în care această taxă (ce seamănă mai mult a amendă) nu există sau este de 7-8 ori mai mică“.

Producătorii cer o amnistie fiscală

„Având în vedere că obligaţiile de plată şi efectele vor fi aplicate începând cu 25 ianuarie 2016, se impune în regim de urgenţă identificarea măsurilor necesare şi implementarea acestora până la această dată“, arată Pro Agro, într-un memoriu adresat principalelor instituţii guvernamentale şi parlamentare.

Autorii memoriului solicită, între altele, „acordarea unei amnistii fiscale pentru rapoartele producătorilor pentru anul 2015“ şi „obţinerea unui termen de graţie de minimum 6 luni de neaplicare a penalităţilor“.

O întâlnire a reprezentanţilor producătorilor de alimente cu factorii de decizie la nivel guvernamental, pentru ameliorarea situaţiei create de taxa pe ambalaje, a fost propusă pentru data de 21 ianuarie.


Cât plătesc vecinii

În Bulgaria, taxa pe ambalaj pentru sticlă este de 0,2 leva/kg (aproximativ 0,45 lei/kg), însă ceea ce plăteşte producătorul este tariful către operatorul autorizat de transfer de responsabilitate.

În Ungaria, taxa se plăteşte numai către stat şi este de 19 forinţi/kg - aproximativ 0,27 lei/kg.


Impact de 245 de milioane de lei

Producătorii de alimente estimează un consum de ambalaje de aproximativ 25.000 de tone pentru industria de conserve, 80.000 de tone pentru industria vinului şi 22.000 de tone pentru băuturile spirtoase.

Astfel, „diferenţa de cost între tariful de 65 lei/tonă şi 2.000 lei/tonă duce la o creştere a costurilor cu ambalajul de 245.745.000 de lei, doar pentru cele trei sectoare amintite“, notează liderii industriei alimentare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite