Adrian Câciu: Liberalizarea pieţei de energie a fost un eşec. Analizăm supraimpozitarea furnizorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Caciu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Adrian Caciu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul şi Parlamentul trebuie să vină cu soluţii care să genereze declinul preţurilor, pentru că economia nu va creşte atât timp cât pe costul de ofertă costul aferent energiei va fi de trei ori mai mare faţă de anul trecut, a declarat, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Acesta a adăugat că "trebuie să fim toţi oameni responsabili" şi "să recunoaştem eşecul liberalizării pieţei de energie".

"Guvernul şi Parlamentul trebuie să vină în perioada următoare cu o serie de soluţii care să genereze declinul preţurilor, dacă nu o ajungere la un nivel sustenabil pentru economie pe termen mediu şi lung. Nu poţi să continui să crezi că economia îşi creşte atâta timp cât pe costul de ofertă costul aferent energiei va fi de trei ori mai mare decât anul trecut. Şi atunci da, putem să fim în zona despre care vorbea Florin Cîţu (privind o posibilă recesiune n.r.) , dar nu vom fi în acea situaţie dacă vom fi toţi oameni responsabili şi să ne recunoaştem eşecul: e un eşec al liberalizării pieţei de energie. La momentul acesta eu îl definesc ca un eşec. Pe de altă parte, de ce se vine acum cu o măsură peste ceea ce există, plafonarea şi compensarea? Pentru că am avut un eşec de reglementare", a spus Câciu, la Digi 24.

Ministrul a subliniat că, în acest moment, nici în prognoza pe care o avem, nici în estimările pe care le are Banca Centrală Europeană şi Banca Naţională a României, cu toate riscurile sistemice, "la care suntem foarte atenţi", nu ne aflăm într-o situaţie de intrare în recesiune, dacă ne facem temele.

"Dacă nu faci nimic, crizele vin peste tine, pentru că de fapt crizele se întâmplă atunci când tu nu faci nimic. Dar noi facem, sunt mai multe componente pe care acţionăm. În faza unu, o să avem săptămâna viitoare o Ordonanţă prin care atenuăm pierderea puterii de cumpărare la cetăţeni şi la economie cauzată de preţul la energie. În paralel, trebuie să acţionăm anticiclic, adică să reducem, să stopăm creşterea preţului la energie. Dincolo de creşterea preţului la energie, care e un val să zicem importat, se întâmplă în Europa, avem şi nişte chestiuni care sunt interne", a explicat Adrian Câciu.

Supraimpozitarea furnizorilor

Supraimpozitarea furnizorilor este în analiză, urmează să aibă loc discuţii cu reprezentanţi din întregul lanţ energetic şi vor fi prezentate nişte soluţii, a declarat joi seara ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

"E în analiză, urmează să avem discuţii cu întreg lanţul energetic. Până la urmă profiturile o să apară în câteva zile de la fiecare companie, unele dintre ele sunt obligate să le declare public, pentru că sunt listate la bursă. Efortul statului pentru acest moment trebuie să fie solidar susţinut de către stat şi de către cei care au generat problema (...) Hai să zic, în două săptămâni vom avea analiza şi o să prezentăm nişte soluţii în Guvern şi în dezbaterile şi întâlnirile cu autoritatea de reglementare şi cu ce înseamnă piaţa de energie", a spus Câciu, la Digi 24, întrebat fiind dacă este de acord cu o supraimpozitare a furnizorilor.

Reducerea TVA

În ceea ce priveşte o reducere a TVA la energie, ministrul a semnalat că este una dintre măsurile de tip prociclic şi la prima vedere ar putea atenua preţul final, dar că poate fi "doar temporară".

"Este o măsură de tip prociclic. Poate fi temporară ca măsură, dar atunci când vii cu o măsură de tip prociclic trebuie să vii automat cu măsuri anticiclice, pentru că altfel nu faci decât să creezi un spaţiu mai mare pentru puseul inflaţionist", a explicat Adrian Câciu.

Pe de altă parte, demnitarul a spus că o întoarcere la preţurile reglementate "poate fi o discuţie", dar, fiind în Uniunea Europeană, trebuie să ne uităm puţin la ce înseamnă Directiva pe energie şi la toate elementele de context, inclusiv la toate instrumentele pe care Comisia Europeană le-a recomandat statelor să le acceseze. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite