Adevărul despre economia României. A doua parte - vulnerabilităţi externe

Poziţia economică externă se deteriorează dramatic. Explozia datoriei externe şi a necesarului brut de finanţare precum şi reducerea nivelului de adecvare a rezervelor internaţionale conduc la o dependenţă financiară ridicată a României faţă de creditori, mai ales faţă de cei externi. Stimularea producţiei interne, absorbtia fondurilor structurale europene si a fondurilor de sprijin din PNRR sunt solutii structurale de reducere a dezechilibrelor.

În anul 2020 România a devenit puternic dependentă de străinătate din punct de vedere financiar. Explozia datoriei externe, necesarul brut de finanţare aproape dublu faţă de nivelul înregistrat în perioada 2017-2019, căderea abruptă a investiţiilor străine directe şi mărirea ponderii deficitului de cont curent în PIB reprezintă ameninţări serioase asupra sustenabilităţii poziţiei externe a României, pe termen scurt şi mediu.

Voi aduce în continuare în discuţie argumente tehnice pentru a demonstra vulnerabilizarea poziţiei externe a României.

1.  Deficitul de cont curent se adânceşte. Conform ultimei prognoze a Comisiei Naţionale de Prognoză, România va încheia anul 2020 cu un deficit de 4,6% din PIB iar anii 2021 şi 2022 vor demonstra menţinerea în jurul aceluiaşi nivel nesustenabil, cu un deficit estimat de 4,5-4,6% din PIB. În ultima prognoză publicată, Comisia Europeană estimează pentru România un deficit de cont curent în creştere în următorii ani, de la 4,6% din PIB în anul 2020 la 4,8% din PIB în anul 2021 şi 4,9% din PIB.

Deficitul de cont curent estimat pentru urmatorii 3 ani se află peste pragul reprezentat de contul curent de echilibru estimat la un deficit de 3,8% din PIB, şi deasupra pragului de alertă / sustenabilitate calculat de Comisia Europeană în Procedura de Dezechilibru Macroeconomic, adică un deficit de 4% din PIB medie pe 3 ani (detalii aici http://ec.europa.eu/eurostat/web/macroeconomic-imbalances-procedure). De asemenea, deficitul de cont curent a depăşit şi estimările BNR privind pragurile de alertă şi semnal pentru acest indicator, respectiv minus 3% din PIB şi minus 4% din PIB. Adâncirea acestui dezechilibru înseamnă reducerea competitivităţii externe a României şi presiune pe deficitul bugetar şi cursul de schimb.

În ceea ce priveşte structura celei mai importante părţi a deficitului de cont curent, adică deficitul comercial, problema structurală nu o reprezintă deficitul la bunuri de consum – aşa cum în mod subiectiv şi ignorant interpretează unii analişti, ci deficitul la bunuri intermediare şi bunuri de capital, rezultat al distrugerii producţiei româneşti în anumite industrii.

O analiză realizată în cadrul Consiliului de Programare Economică arată structura deficitului balanţei comerciale din România: 63% vine din comertul cu bunuri intermediare (principalele grupe cu deficit: uleiuri brute din petrol, circuite integrate, articole din material plastic, motoare cu piston, suruburi, piulite, sarma de cupru, sange, vaccinuri antiseruri, diode-tranzistori, insecticide, erbicide), 26% din comertul cu bunuri de capital (principalele grupe cu deficit: tractoare, auto ptr transportul marfurilor, aparatura ptr circuite electrice, turboreactoare si turbine, masini si utilaje agricultura, centrifuge, masini prelucrare cauciuc, masini si dispozitive agricole, remorci, instrumente si aparate medicina etc) si doar 11% din comertul cu bunuri de consum (incluzand auto si combustibilii)(principalele grupe de deficit - medicamente, telefoane, calculatoare, carne de porc,monitoare, cafea, ciocolata, branza si cas, imprimante etc).

De aceea, repet, problema structurală este aceea că nu mai avem industrie chimică, petrochimică, de medicamente, tractoare, maşini si utilaje agricole, metalurgică, îngrăşăminte chimice s.a.m.d şi nici Investiţii Străine Directe consistente.

2. Finanţarea nesustenabilă a dezechilibrului extern. Sigur că depăşirea pragului de sustenabilitate de 4% din PIB poate aduce cu sine anumite riscuri însă trebuie să ne uităm la modul în care el se finanţează - sănătos sau nu. Dacă deficitul extern se finanţează într-o proporţie de cel putin 80% din fluxuri de capital negeneratoare de datorie (investiţii străine directe şi fonduri europene de natura investiţiilor) atunci deficitul de cont curent nu reprezintă o problemă, spunem că este acceptabil, poate fi controlat. Iar dacă se finanţează în proporţie de peste 100% din fluxuri de capital care nu măresc datoria externă, atunci este perfect.

În anul 2020 şi următorii 4 ani, în mod cert mai îngrijorător decât depăşirea pragului de alertă în ceea ce priveşte deficitul de cont curent este finanţarea “nesănătoasă” a acestuia. Datele BNR arată că gradul de acoperire a deficitului de cont curent din fluxuri negeneratoare de datorie a scăzut în anul 2020 la 67%, mult sub pragul de sustenabilitate estimat. 

Soluţiile structurale pentru finanţarea cât mai sustenabilă a deficitului de cont curent în următorii ani sunt cel puţin trei - accelerarea absorbţiei de fonduri europene, atragerea de investiţii străine directe (mai ales greenfield) şi creşterea potenţialului productiv al companiilor autohtone prin investiţii din toate sursele de finanţare posibile.

3. Finanţarea nesustenabilă a deficitului de cont curent în creştere conduce la accelerarea datoriei externe a României. 

Ultimele date statistice ale BNR indică o creştere cu 10 miliarde euro a datoriei publice externe în perioada ianuarie – septembrie 2020, de la 39 miliarde euro în decembrie 2019 la 49 miliarde euro în septembrie 2020. Creşterea datoriei externe înseamnă o dependenţă financiară mai mare faţă de creditori, îndeosebi faţă de cei din străinătate, o vulnerabilitate consistentă pentru o economie în dezvoltare precum este cea a României. Sursa: BNR, https://www.bnro.ro/page.aspx?prid=18616

4. Explozia datoriei publice (interne şi externe) atrage după sine mărirea nesustenabilă a nevoii de finanţare brută a României. 

Conform graficului de mai jos (Sursa Consiliul Fiscal, www.consiliulfiscal.ro), necesarul brut de finanţare al României aproape s-a dublat în anul 2020, ajungând la 14,3% din PIB, după ce scăzuse la 7,4% în anul 2018, respectiv cu mai mult de jumătate faţă de maximul atins în perioada crizei financiare - 16,4% din PIB în anul 2009. Următorii ani indică menţinerea unui necesar brut de finanţare de 14-15%, mult peste pragul de alertă estimat în literatura de specialitate pentru ţările în dezvoltare, de 9% din PIB. 

Explozia necesarului de finanţare brut al României măreşte consistent dependenţa financiară a ţării noastre de împrumuturi, pune presiune pe buget, “leagă” mâinile decidenţilor interni de politici economice şi măreşte probabilitatea intrării în criză de lichiditate, aşa cum am mai experimentat în perioada 2010-2011.

5.   Adecvarea rezervelor internaţionale se deteriorează. Chiar dacă România are încă rezerve valutare internaţionale consistente, analiza indicatorilor din metodologia FMI privind adecvarea rezervelor internaţionale indică posibile vulnerabilităţi. Acoperă rezervele total datoria externă pe termen scurt (la maturitatea rămasă) (Regula Greenspan Guidotti)? Nu, doar 71,7% la 30 septembrie 2020. Chiar dacă rezervele acoperă peste 3 luni de importuri şi cel putin 20% din M2 (un risc mic legat de capital flight), se poate observa tendinţa de deteriorare a adecvării rezervelor internaţionale în condiţiile menţinerii scenariului de bază.

6.   Căderea investiţiilor străine directe arată neîncredere în mixul de politici macroeconomice implementat. Datele BNR indică o reducere a ISD în România cu 56% în primele 9 luni din 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut (de la 4471 milioane euro în primele 9 luni din 2019 la 1940 milioane euro în perioada ianuarie – septembrie 2020.

Sunt evoluţii care arată că anul 2020 este extrem de complicat din punct de vedere macroeconomic, chiar dacă există un potenţial ajutor – destul de  consistent - venit din partea UE, prin programele de sprijin specifice Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.