Acordarea de fonduri europene ar putea fi condiţionată de situaţia justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernele din statele ex-comuniste se vor confrunta cu o presiune bugetară din ce în ce mai mare din partea Bruxelles-ului, dacă nu respectă normele privind independenţa Justiţiei, a declarat luni comisarul slovac care şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Comisiei Europene.

Socialistul slovac Maros Sefcovic, actualul vicepreşedinte privind sectorul energetic al Comisiei Europene, a declarat că prioritatea sa va fi intensificarea dialogului cu Ungaria şi Polonia, cele două ţări care sfidează Bruxelles prin schimbările constituţionale, scrie Reuters.

Diplomatul educat la Moscova a declarat pentru Reuters că statele care beneficiază de fonduri din partea Uniunii Europene ar trebui să se aştepte ca ţările mai bogate să impună condiţii mai riguroase care leagă finanţarea de respectarea standardelor UE.

Având în vedere propunerile Comisiei de a întări legăturile dintre finanţare şi normele democratice în următorul buget al UE, Sefcovic a declarat despre „contribuabili“ - în principal cele mai bogate state din vestul UE - că şi-au exprimat clar pretenţia de controale mai strânse.

„Dacă doriţi să cheltuiţi banii contribuabililor europeni, atunci ar trebui să existe o garanţie de 100% că fondurile sunt supravegheate în mod corespunzător - că aveţi instanţe de judecată independente, că aveţi auditori independenţi şi că aveţi un sistem judiciar independent care controlează modul în care aceşti bani sunt cheltuiţi. Sunt sigur că acest lucru va fi îmbunătăţit“, a declarat Sefcovic, sugerând că finanţarea ar putea fi legată de acceptarea supravegherii de către noul Parchet European (EPPO).

Polonia şi Ungaria se numără printre cele cinci state membre ale UE care încă nu au semnat acordul privind crearea noii agenţii destinate combaterii fraudei şi corupţiei care afectează fondurile UE. 

„Ideea mea ar fi că în cazul în care nu acceptaţi jurisdicţia procurorului european, atunci să fiţi gata de o verificare meticuloasă", a completat Sefcovic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite