Accizele la tigari cresc cu trei euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Cresterea include si cota de 2% pentru fondul de sanatate * Contravaloarea timbrelor de marcare a pachetelor de tigari va fi redusa cu 35%, iar de la 1 octombrie va fi suportata integral de la buget * Micii producatori independenti de bere vor plati accize reduse

Accizele pentru tigari si unele produse din tutun vor fi majorate cu trei euro/1000 de tigarete incepand cu 1 iulie si cu patru euro (de la 7 euro/kg la 11 euro/kg) pentru tutunul destinat rularii in tigarete. Aceasta prevedere este inclusa intr-un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea OUG 158/2001 privind regimul accizelor, proiect care va fi dezbatut in sedinta de guvern de astazi. Potrivit proiectului, in cresterea de acciza vor fi incluse si sumele reprezentand cota de 2% aferenta fondului de sanatate. Aceste prevederi au fost incluse in proiectul de OUG dupa mai multe intalniri intre conducerea Ministerului Finantelor si reprezentantii companiilor multinationale producatoare de tigari. O alta problema a producatorilor a fost aceea a timbrelor de marcare a pachetelor de tigari. Acestia sustin ca timbrele reprezinta un cost al statului pentru colectarea veniturilor, in timp ce Finantele spun ca exista tari in care costul acestora este suportat de catre producatori. Disputa a fost transata astfel incat in textul proiectului de act normativ se stabileste ca "incepand cu 1 octombrie 2003, contravaloarea timbrelor pentru marcarea tigaretelor si a altor produse din tutun va fi suportata de la bugetul statului" si nu de catre producatori ca pana acum. Procedurile privind achizitionarea timbrelor si suportarea acestora din buget vor fi stabilite pana la data de 15 septembrie, prin ordin al ministrului Finantelor. De mentionat ca, in intelegerea semnata intre producatori si Finante, se stabileste ca, pana atunci, incepand cu 1 iulie, preturile de livrare a timbrelor vor fi reduse cu 35%, desi initial producatorii insistasera pentru o reducere cu 40%. Una dintre problemele ramase nerezolvate este cea a fondului de mediu, unde companiile producatoare insistasera de asemenea pentru includerea contributiilor aferente in acciza. Numai ca, in acest caz, Finantele nu au acceptat cererea, deoarece fondul de mediu este extrabugetar, iar legea care-l reglementeaza contine multe neclaritati si a fost trimisa Camerei Deputatilor pentru modificare. De mentionat ca, in afara tigarilor, proiectul de ordonanta de urgenta acorda si unele facilitati pentru producatorii de bere. Astfel, pentru berea produsa de micii producatori independenti care detin instalatii de fabricatie cu o capacitate nominala anuala care nu depaseste 200.000 de hectolitri se vor aplica accize specifice reduse. Acelasi lucru este valabil si pentru berea importata de la micii producatori independenti care se incadreaza in conditiile mentionate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite