Şoferii ameninţă că vor opri maşinile din cauza creşterii accizelor. De luni, 9 decembrie, magazinele ar putea rămâne fără mărfurile aduse de transportatori

Şoferii ameninţă că vor opri maşinile din cauza creşterii accizelor. De luni, 9 decembrie, magazinele ar putea rămâne fără mărfurile aduse de transportatori

Transportatorii de marfă vor lăsa magazinele fără produse

Transportatorii rutieri de mărfuri vor opri luni activitatea, susţinând că "au epuizat toate căile diplomatice" în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă "lovitură" din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Sătui să tot aştepte respectarea angajamentelor Ministerului Transporturilor în ceea ce priveşte îmbunătăţirea contextului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea, transportatorii din toată ţara sunt decişi ca începând din data de 9 decembrie să înceteze activitatea specifică", se arată într-un comunicat al Confederaţiei Naţionale Rutiere.

La finele lunii noiembrie, reprezentanţi ai transportatorilor de mărfuri şi delegaţii ale patronatelor din transportul rutier au decis să transmită "un semnal ferm" Guvernului şi ministerului de resort, în contextul în care au epuizat toate căile diplomatice pentru a determina autorităţile să accepte dialogul constructiv şi respectarea angajamentelor din primăvara acestui an, potrivit sursei citate.

Ministrul Transporturilor, acuzat că-i sfidează pe şoferi

"Actualul ministru al Transporturilor nu a răspuns la niciuna din adresele transmise de patronatele din transporturi de la momentul preluării mandatului, înţelegând să se întâlnească, după modelul fostului ministru Relu Fenechiu, doar cu «apropiaţi» ai ministerului cu care dealtfel, în ultimele săptămâni, se «aranjează» pe şest legislaţia", se spune în comunicat.

Pe de altă parte, transportatorii rutieri de mărfuri arată că mai primesc încă o lovitură de la Guvern prin scumpirea carburanţilor, prin creşterea accizei şi prin noua taxă de 7 eurocenţi.

"Transportatorii autohtoni nu pot înţelege şi nici nu pot accepta explicaţiile lipsite de logică prin care Guvernul încearcă să justifice abuzul comis. Astfel, «amortizarea» celor 7 cenţi pe fondul presupuselor predicţii privind scăderea cotaţiei internaţionale a barilului este o aberaţie şi un non sens, atât timp cât, într-o asemenea situaţie, în ţările europene preţul carburanţilor va fi mai mic decât în România, fapt ce aruncă şi mai mult transportatorii români în afara competiţiei din piaţa europeană şi regională. Dacă totuşi o astfel de măsură ar căpăta sens, este şi mai de neînţeles raţionamentul aceluiaşi guvern care, crescând efortul transportatorilor autohtoni ce alimentează cu carburant în ţara noastră, doresc să construiască cu prioritate autostrăzi în afara fluxurilor şi coridoarelor de transport comercial, utilizând sumele ce speră a fi colectate din noua taxă", potrivit sursei citate.

În acest context, transportatorii rutieri de mărfuri sunt "mai decişi ca niciodată" să renunţe la activităţi pentru o perioadă nedeterminată.

Din Confederaţia Naţională Rutieră fac parte două federaţii, care cuprind la rândul lor mai multe asociaţii de profil.


Mai puteţi citi:

Cu ce-i momeşte Guvernul pe benzinari ca să nu crească preţul carburanţilor în urma introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru

Guvernul negociază cu reprezentanţii companiilor petroliere scăderea cotei de biocarburant care ar trebui majorată, conform legii, începând cu anul viitor la benzină şi amânarea întregului calendar în care această cotă urmează să crească semnificativ în următorii ani. Propunerile vin în contextul în care Executivul încearcă să convingă benzinarii să nu majoreze preţul carburanţilor ca urmare a introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru.

Palavra lui Palada. Surprize cu accize. Despre o fenomenală inginerie fiscală. Nu credeam să regretăm atât de rapid tăcerile solemne ale lui Andrei Zaharescu. Noul purtător de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, are o limbariţă pe măsura tăcerilor celuilalt. Dacă însă îi distilăm bine de tot diareea verbală, observăm că purtătorul de cuvânt îşi respectă milimetric fişa postului. Realmente, omul poartă cu sine un singur cuvânt: propagandă.
 
Să spargem misterul noii taxe pe combustibili: denumirea corectă, destinaţia exactă. „Adevărul” vă prezintă denumirea corectă şi destinaţia exactă ale celor 7 eurocenţi pe litrul de combustibil pe care îi vom plăti de la 1 ianuarie 2014.
 
Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget: Acciza la carburanţi creşte din cauza pericolului deflaţiei. E o problemă în toată Europa. Creşterea accizelor şi impunerea uneia supimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi vin în contextul pericolului deflaţiei, care se manifestă în toată Europa, inclusiv în Germania, a declarat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget.
 
Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să renunţe la acciza pe combustibil şi a venit cu o soluţie: mai puţini bani de la bugetul de stat pentru baronii locali şi o mai bună utilizare a fondurilor europene care le revin. “Adevărul” a analizat propunerea făcută de şeful statului şi modul în care poate fi pusă în practică.
 
Traian Băsescu: „Dacă nu vor renunţa la creşterea cu 7 eurocenţi a accizei la benzină, le trimit bugetul înapoi”. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1, că va trimite înapoi bugetul de stat pe 2014, dacă se păstrează creşterea accizei la benzină cu 7 cenţi şi se menţine creşterea cu o mie de miliarde la ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea.
 
Biletele de avion se scumpesc cu 15% din cauza majorării cu aproape 19% a accizelor la kerosen de la 1 ianuarie 2014. Majorarea accizelor la kerosen (principalul carburant al aeronavelor) cu 18,6% de la 1 ianuarie se va transfera aproape integral în preţul biletelor. Scumpirile vor interveni imediat ce operatorii vor cumpăra carburant cu noile accize.
 
Guvernul se aşteaptă ca preţul benzinei şi al motorinei să crească cu 30-40 de bani pe litru în urma introducerii noilor accize. Modificările care vor fi operate de Guvern începând cu anul viitor în cazul accizelor aplicate carburanţilor vor genera o scumpire a benzinei şi motorinei cu 30-40 bani pe litru, în funcţie de produs, a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor. În prezent, preţul sortimentelor de benzină cele mai vândute variază între 5,5-5,9 lei/litru.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările