În locul angajaţilor cu revendicări de obicei salariale, pieţele publice au fost ocupate de întreprinzători, de angajatori şi de liderii acestora, ajunşi la limita răbdării din cauza unor fracturi în sistemele pe care le reprezintă.

Expresia „clasa de mijloc“ a căpătat, astfel, un nou şi nedorit sens: antreprenorii sunt de fapt prinşi la mijloc, înghesuiţi între ciocanul reglementărilor fără noimă şi nicovala pieţei care-i presează să livreze produse/servicii mai competitive.

Tonul a fost dat, pe la începutul lui 2015, de năpăstuiţii care au luat în anii 2006-2008 credite în franci elveţieni şi care s-au trezit, după puseul valutar din ianuarie, că trebuie să plătească rate mai mari decât veniturile.

Au urmat, în luna mai, reprezentanţii ONG-urilor din domeniul forestier, care au protestat faţă de tăierile masive şi ilegale de păduri (Mişcarea patronală îşi ascuţise oarecum săbiile, dar nu le scosese încă decât pentru o defilare de paradă prin antecamerele lobby-ului.)

Ei, dar a venit ziua de 15 decembrie, când transportatorii, de fapt federaţiile şi organizaţiile patronale de transportatori, exasperaţi de creşterea explozivă a tarifelor RCA, au ocupat o parte din Piaţa Constituţiei.

„Bâta sindicală“ şi-a pus un fel de învelitoare de catifea şi s-a transformat în „bâta patronală“, la fel însă de contondentă ca predecesoarea ei.

Interesant este că exact în aceeaşi zi, o altă bâtă - de data aceasta fără ghilimele, însăşi bâta tradiţională, ciobănească - a bătut direct în porţile Parlamentului, tot din cauza unei fracturi de sistem.

Asociaţiile crescătorilor de oi şi de capre nu admit, şi bine fac, reglementări apărute pe căi obscure prin care li se dau peste cap tradiţiile milenare.

Două zile mai târziu, antreprenorii din transporturi - de data aceasta, reuniţi în şapte asociaţii profesionale şi patronale - au venit cu miile în Piaţa Victoriei.

Contondenţa acestei „bâte“ a fost mult sporită de maşinile lor, care erau cât pe ce să blocheze traficul bucureştean.

Ce i-a enervat pe şoferi? Pe lângă scumpirea excesivă a asigurărilor RCA, mai intervine şi un fel de taxă pe... muzica difuzată în autocare. De notat că revendicările lor nu sunt nici pe departe de a fi rezolvate, războiul şoferilor cu ASF şi cu asigurătorii fiind încă deschis.

Un nou episod din thrillerul cu antreprenori şi patroni protestatari s-a consumat chiar ieri: exasperaţi de umflarea excesivă (cu 300%) a preţurilor pentru masa lemnoasă licitată de Romsilva, industriaşii din sectorul prelucrării lemnului şi producţia de mobilă au ocupat Piaţa Victoriei.

Dacă revendicările patronale în această chestiune vor fi rezolvate sau nu, urmează să aflăm chiar azi.

În fine, un alt conflict de mari proporţii stă să izbucnească din cauza taxei pe ambalaje: angajatorii din industriile alimentare sunt pe punctul de a ieşi în stradă pentru că sticlele şi borcanele în care îşi vând ei dulceţurile, zacusca, murăturile, vinul sau mierea ar putea costa chiar mai mult decât conţinutul.

Iată că toate aceste absurdităţi pe care - vorba lui Eminescu - „ale minţii încăperi mai nu pot să le încapă“ îi scot în stradă nu pe angajaţi, ci chiar pe angajatori.

Dincolo însă de revendicările patronilor şi de rezultatele obţinute, va trebui să ne mai gândim o dată dacă rolul antreprenorului este să investească şi să inoveze sau să se lupte cu barierele birocratice şi să protesteze.

Că a venit vremea antreprenorilor, asta e clar. Ce nu e clar încă este dacă le-a venit vremea să se afirme în economie sau să protesteze în stradă.

Varianta a doua îi ţine, deocamdată, ocupaţi.