Şomaj tehnic: Diferenţe între bugetari şi privaţi. Cine scapă de concediere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul
Foto arhiva Adevărul

Şomajul tehnic va fi generalizat, cel mai probabil în şedinţa de Guvern de joi, oficialii anunţând deja că vor lua şi faţă de bugetari măsuri similare celor luate în mediul privat. Deşi aparent şomajul tehnic conţine aceleaşi prevederi pentru ambele categorii de angajaţi, se pare că sunt anumite diferenţe.

Miercuri seară, atât premierul Ludovic Orban, cât şi ministrul Muncii Violeta Alexandru au declarat că se pregăteşte o ordonanţă privind şomajul tehnic în instituţiile publice.

Potrivit declaraţiilor oficiale, bugetarii vor beneficia de 75% din salariul brut de încadrare - cuprins între 16.600 pentru functii de conducere (cum este cazul presedintelui ANAF) şi 5.000-6.000 (pentru un inspector al Fiscului – având posibilitatea de a lucra, prin rotaţie, în perioada şomajului.

LISTA salariilor de bază şi a sporurilor din cadrul ANAF poate fi văzută AICI

„Jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de şomaj tehnic – plătiţi la fel cum sunt plătiţi cei din şomaj tehnic, cu 75% - restul de 15 zile vin la muncă ceilalţi, care au stat în şomaj tehnic perioada respectivă”, a spus miercuri seară premierul Ludovic Orban.

Cu alte cuvinte, bugetarii vor primi salariul întreg pentru 2 săptămâni şi 75% din salariu pentru cealaltă jumătate a lunii, reducerea totală a veniturilor lunare nemaifiind de 25%, ca în cazul privaţilor, ci de 12,5%.

În mediul privat, angajaţii trimişi în şomaj tehnic sunt plătiţi cu acelaşi procent, 75% din salariul de încadrare, care însă de cele mai multe ori este salariul minim brut pe economie, respectiv 2.230 lei. (Ultimele date statistice arată că mai bine de 1 milion de români au contracte de muncă în care este menţionat salariul minim pe economie).

Dincolo de aceste diferenţe băneşti şi de faptul că angajaţii din mediul privat pot fi „la dispoziţia” angajatorului (lucru care nu presupune însă condiţionarea angajatului de a lucra un anumit număr de zile din lună), vor apărea diferenţe şi în ceea ce priveşte reîncadrarea.

Astfel, după cum a explicat miercuri avocatul Adrian Cuculis, reîncadrarea în muncă a angajaţilor din mediul privat se va face ţinând cont de adaptabilitatea firmei de a-şi relua activitatea la parametri normali, cei de dinaintea izbucnirii crizei legate de pandemie.

Cu alte cuvinte, dacă firma nu îşi poate relua activitatea la parametri normali, poate decide restructurarea şi implicit concedierea celor de care se poate lipsi, nemaivorbind de situaţiile de insolvenţă sau faliment.

Un alt efect despre care nu se vorbeşte încă este dat de faptul că unii angajatori pot descoperi că îşi pot continua activitatea cu mai puţini angajaţi, nemaifiind astfel nevoie şi de cei de care deja s-a lipsit.

Potrivit specialiştilor, şi aici În ceea ce-i priveşte pe bugetari, opiniile sunt diferite. Unii specialişti consideră că, dat fiind faptul că bugetarii au sindicate puternice, aceştia vor fi automat reîncadraţi pe funcţiile şi veniturile pe care le-au avut înainte de instituirea situaţiei de urgenţă. Alte surse avizate spun însă că deficitul bugetar va fi uriaş, impunându-se tăierea cheltuielilor de personal, ceea ce poate implica şi în cazul bugetarilor anumite restructurări, respectiv concedieri.

Cert este că, ordonanţa privind şomajul tehnic nu cuprinde prevederi care să-i poată obliga pe angajatori să-i reîncadreze pe cei trimişi în şomaj tehnic.

„Nici Codul muncii nu prevede o atare condiţionare, nici OUG nr. 30/2020, cea care dă unor angajatori dreptul de a cere de la stat un ajutor pentru plata indemnizaţiilor de şomaj tehnic.

Practic, Guvernul, prin ordonanţa amintită, nu a obligat angajatorii care obţin banii de la stat să păstreze în firmă acei angajaţi pe o perioadă de timp după ce se reia activitatea. A impus doar câteva condiţii pentru acordarea banilor, în primă fază”, scrie avocatnet.ro

Citeşte şi:

Violeta Alexandru: Şomajul tehnic va fi introdus şi la companiile şi regiile de stat

Şomaj tehnic şi pentru bugetari. Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite