Şoferii acuză: returnarea accizei suplimentare, promisă de Guvern, are prea multe necunoscute birocratice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar dacă îşi ţin evidenţe electronice, şoferii nu scapă de rândurile la ghişee pentru a-şi recupera acciza
Chiar dacă îşi ţin evidenţe electronice, şoferii nu scapă de rândurile la ghişee pentru a-şi recupera acciza

Pentru a primi înapoi cei 4 eurocenţi/litru din supraacciza de 7 eurocenţi/litru la carburanţi, transportatorii sunt nevoiţi să urmeze proceduri complicate şi neclare.

În România, dacă prin lege se acordă vreo facilitate pe care de fapt statul nu vrea să o ofere, autorităţile complică procedurile de solicitare în aşa hal încât până la urmă solicitanţii vor renunţa să o mai ceară.

Ultimul exemplu în acest sens este dat de procedurile complicate, dar mai ales neclare, pe care trebuie să le urmeze transportatorii pentru a primi înapoi 4 eurocenţi/litru din supraacciza de 7 eurocenţi/litru plătită pe carburanţi începând de la 1 aprilie.

Hârtia bate filmul

Cu toate că între comercianţii de combustibili şi transportatori evidenţele privind consumul circulă de mai mulţi ani pe cale electronică, autorităţile care cer dovezi privind acest consum preferă documente pe suport hârtie.

Ar fi, desigur, infinit mai simplu ca autoritatea să se racordeze şi ea la sistemele de evidenţă electronică, dar în locul transferului de date le cere beneficiarilor o întreagă listă cu acte doveditoare, şi nici această listă nu e tocmai limpede.

Aveţi încredere în copia cărţii de identitate a unei persoane, dar nu aveţi încredere în datele validate de către Evidenţa Populaţiei“, arată, într-un document, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care, dacă ar fi utilizată calea electronică de comunicare, posibilitatea de fraudă ar fi practic inexistentă: „Un vehicul de 40 de tone cu un şofer nu poate depăşi 10.000 de kilometri parcurşi în România, consumând circa 3.000-3.500 de litri de motorină, adică 120-140 de euro per autovehicul“, arată UNTRR.

În consecinţă, „suma eligibilă spre returnare ar fi de maximum 8,6 milioane de euro lunar, iar suma încasată la buget ar fi de 51 de milioane de euro lunar“.

Ce neclarităţi au şoferii

Potrivit UNTRR, pentru ca procedurile de restituire să fie mai uşor de urmat ar mai trebui clarificate câteva cerinţe, dintre care consemnăm:
** dacă există o bază de date cu licenţe de exploatare/execuţie şi una cu certificatele de înmatriculare din care se pot stabili autovehiculele eligibile;
** dacă sistemele tahograf sunt obligatorii pentru toate vehiculele care intră sub incidenţa restituirii;
** se utilizează foaia de parcurs sau ordinul de serviciu;
** cum se poate face dovada că vehiculul a fost utilizat efectiv pentru transport de marfă sau de persoane;
** ce licenţe trebuie deţinute de transportatori.

În concluzie, potrivit UNTRR, procedura de restituire a accizei suplimentare la carburanţi „nu poate fi gestionată pe suport hârtie“ şi „în niciun caz nu poate fi vorba de două luni de analize şi o lună de completări“.

O astfel de procedură „înseamnă anularea ordonanţei de urgenţă care permite rambursarea“, conchid transportatorii.


Motorină la preţ de top

România a urcat, de la 1 aprilie, pe locul 9 în rândul celor 28 de state membre ale UE în privinţa preţurilor la motorină, ca urmare a intrării în vigoare a accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburant.

Preţuri mai mari decât la noi sunt doar în Cipru, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Italia, Olanda, Suedia şi Marea Britanie.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite