Şi producătorii de BCA sunt încurcaţi de taxa pe ambalaje. Ei vor să afle cum s-a ajuns la 2 lei/kilogram

Şi producătorii de BCA sunt încurcaţi de taxa pe ambalaje. Ei vor să afle cum s-a ajuns la 2 lei/kilogram

Reciclarea ambalajelor îi costă tot mai mult pe industriaşi

Organizaţia Patronală a Producătorilor de BCA din România PRO BCA, care reuneşte interesele principalelor companii producătoare de BCA, se alătură industriaşilor din sectorul alimentar şi îşi exprimă, într-un comunicat, „profunda îngrijorare cu privire la funcţionarea defectuoasă a  pieţei materialelor reciclabile (lemn, sticlă, plastic, hârtie)“.

Problemele existente derivă din cadrul legislativ actual şi, „în cazul în care nu sunt clarificate de urgenţă pot crea în anul 2016 o criză profundă cu implicaţii negative pentru producătorii de materiale de construcţii din România“, arată industriaşii.

Ce soluţii propun producătorii

Cele mai mari riscuri sunt semnalate în ceea ce priveşte procesul de colectare şi reciclare a lemnului şi plasticului, materiale reciclabile utilizate în cantităţi mari de către producătorii de materiale de construcţii.

În vederea remedierii acestei situaţii, producătorii sw BCA au solicitat reprezentanţilor Guvernului să aibă în vedere următoarele măsuri generatoare de efecte pozitive pe termen lung:
1. Reanalizarea transparentă a modului în care a fost determinată valoarea de 2 lei/kg ambalaj, taxa solicitată de Administraţia Fondului pentru Mediu, reprezentând contribuţia valorică calculată pe diferenţa dintre cantitatea de ambalaje scoase pe piaţă de producător şi cantitatea reciclată conform obiectivelor naţionale reglementate şi reducerea acesteia la valoarea reală.
2. Analizarea cadrului legislativ aferent lanţului economic format din producătorii de materiale de construcţii – organismul de transfer de responsabilitate (OTR) – colector – reciclator, ţinând cont de două elemente fundamentale:
a. Producătorii de materiale de construcţii sunt singurii producători de plusvaloare în lanţul economic mai sus menţionat, astfel încât interesele acestora trebuie protejate;
b. Producătorii de materiale de construcţii nu se pot transformă în colectori sau reciclatori, core business-ul lor fiind activitatea de producţie.

Plecând de la aceste două principii, cu privire la modificarea cadrului legislativ, solicitările producătorilor de BCA vizează:

** Modificarea legii 249/2015 cu includerea prevederii clare că în condiţiile în care un operator economic de tipul OTR/colector/reciclator nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale asumate, responsabilitatea plăţii obligaţiilor către Fondul de Mediu  să revină că obligaţie acestuia, şi nu producătorului.

„Este o solicitare logică, dat fiind faptul că toţi aceşti operatori sunt înregistraţi şi certificaţi de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului“, precizează patronatul.

** În condiţiile în care un OTR îşi pierde licenţa sau intră în insolvenţă/faliment, luând în considerare că poate avea sute sau chiar mii de companii cliente, este absolut necesar să existe un termen de maximum 90 de zile în care obligativitatea plăţii fondului de mediu să fie suspendată, timp necesar ca aceste companii să poată negocia un contract cu un alt OTR sau cu firme colectoare.

E nevoie de un plan de măsuri urgente

De asemenea, reprezentanţii producătorilor de BCA au solicitat implementarea urgentă a unui plan de măsuri care să facă atractivă înfiinţarea de noi companii de colectare sau reciclare pentru a putea aduce ofertă la nivelul volumului de materiale reciclabile care se introduce pe piaţă.

„Dată fiind gravitatea situaţiei actuale generată în timp de neajunsurile reglementărilor legislative, considerăm absolut necesar că aspectele legate de piaţă materialelor reciclabile şi protejarea tuturor companiilor producătoare care întroduc pe piaţă astfel de materiale să devină priorităţi în agendă Guvernului, iar progresele şi măsurile implementate să fie comunicate permanent“, arată patronatul.

PRO BCA reuneşte principalele companii producătoare de BCA şi alte materiale de construcţii, în prezent din organizaţie făcând parte Celco, Macon, Elpreco, Somaco Grup Prefabricate, Xella RO, precum şi compania producătoare de pastă de aluminiu, Albă Aluminiu.

PRO BCA este membră a Asociaţiei Europene a Producătorilor de BCA – EAACA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările