Şase persoane fizice şi-au cerut insolvenţa

Şase persoane fizice şi-au cerut insolvenţa

Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a înregistrat şase cereri pentru deschiderea procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, şi până în prezent, la nivelul structurilor teritoriale ale ANPC au fost depuse şase cereri pentru deschiderea procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Dintre acestea, o cerere a fost soluţionată prin emiterea de către comisia de insolvenţă la nivel teritorial a unei decizii de respingere a acesteia,  o cerere a fost retrasă de către debitor, iar celelalte 4 cereri sunt în analiză”, a informat ANPC.
 
Până în prezent, cererile înregistrate se află în perioada de 30 de zile de analiză de către comisiile de insolvenţă la nivel teritorial, conform prevederilor legale, urmând ca, la sfârşitul acestei perioade, să fie admise sau respinse. 
 
În cazul admiterii, cererile parcurg în mod obligatoriu următoarele etape:
 
1. sunt repartizate administratorilor pentru stabilirea tabelelor de creanţe;
 
2. administratorii împreună cu debitorii elaborează planurile de rambursare;
 
3. planurile de rambursare sunt discutate cu toţi creditorii cunoscuţi în şedinţele de conciliere, timp de 60 de zile, pentru ajungerea la un acord cu privire la modul de plată şi cuantumul sumelor alocate stingerii datoriilor;
4. la sfârşitul perioadei de 60 de zile, planurile de rambursare sunt votate de creditori;
 
5. dacă sunt admise comisiile de insolvenţă la nivel teritorial emit deciziile de deschidere a procedurii pe bază de plan de rambursare;
 
6. dacă nu sunt admise, debitorii au opţiunea să ceară în instanţă aprobarea planului sau să solicite, tot instanţei, deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active.
 
Planul de rambursare durează 5 ani, iar, dacă debitorii reuşesc să îl îndeplinească, pot cere instanţelor de judecată, după această perioadă, eliberarea de restul de datorii rămase neacoperite prin plan, aşa cum s-a convenit cu creditorii în şedinţele de conciliere, conform prevederilor legale.
 
 
citeste totul despre: