Şase noi drepturi pentru consumatorii de energie electrică din UE: Facturi mai simple şi comparatoare de preţuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumatorii de energia electrică din Uniunea Europeană vor beneficia de noi drepturi, după ce Parlamentul European a aprobat că statele membre trebuie, până în 2021, să le asigure acestora acces la site-urile de comparare a preţurilor, dreptul de a folosi energia produsă acasă şi vor simplifica facturile.

Noile norme au fost aprobate de Parlament marţi, 26 martie. Odată ce directiva este adoptată oficial de Consiliu, ţările UE vor trebui să o transpună în legislaţia naţională până la 31 decembrie 2020.

Propunerile fac parte dintr-o reformă mai largă a pieţei de energie electrică şi dintr-un pachet pentru energie curată şi sunt concepute pentru a stimula concurenţa, pentru a consolida cooperarea dintre ţările UE în cazul unei crize energetice şi să faciliteze trecerea la surse de energie curate, cum ar fi energia eoliană şi solară, care sunt adesea mai puţin previzibile.

Drepturile suplimentare de care consumatorii de energie electrică din UE se vor putea bucura în curând:

1. Producerea energiei la domiciliu şi vânzarea acesteia

Consumatorii şi comunităţile locale vor avea posibilitatea să participe activ la piaţa energiei electrice: să producă propria electricitate, să o consume sau să le-o vândă altora.

2. Facilitarea schimbării furnizorului

Consumatorii vor putea schimba furnizorii de energie electrică în termen de trei săptămâni. Până în 2026, ei vor putea face acest lucru în numai 24 de ore. Şi toate acestea fără taxe, cu excepţia cazului în care doresc să rezilieze mai devreme un contract încheiat pe durată determinată. În acest caz, taxele vor trebui să fie proporţionale şi să nu depăşească pierderile economice directe pentru furnizor.

3. Asigurarea unor site-uri fiabile de comparare a preţurilor

Înainte de a schimba furnizorul, este important să aveţi acces la date. În unele ţări ale UE, consumatorii de energie pot utiliza instrumente de comparare a preţurilor online. Parlamentarii UE s-au asigurat că consumatorii din fiecare ţară UE vor beneficia de acces gratuit la cel puţin un astfel de instrument care ar trebui să respecte şi standardele minime de calitate.

În conformitate cu normele existente, oamenii au deja dreptul de a se retrage dintr-un contract nou în termen de 14 zile, dacă acesta este încheiat prin internet sau prin telefon.

4. Simplificarea facturilor la energie

Mulţi clienţi încă nu înţeleg detaliile facturii la electricitate, după cum arată un studiu de piaţă realizat de Comisia Europeană. Noile reguli ar trebui să îmbunătăţească acest lucru, obligând furnizorii să prezinte informaţii despre consumul de energie şi costurile pentru fiecare factură într-un mod uşor de înţeles.

5. Monitorizarea consumului de energie electrică                                                                         

Clienţii vor putea solicita un contor inteligent care să prezinte consumul de energie şi costul în timp real şi care să poată fi citit de la distanţă. Acestea ar trebui instalate în condiţii echitabile în termen de patru luni de la data solicitării. Ţările UE trebuie să asigure furnizarea de contoare inteligente, dar nu sunt obligate să finanţeze instalarea lor dacă costurile depăşesc beneficiile.

Consumatorii ar trebui să fie capabili să îşi adapteze consumul de energie şi în funcţie de semnalele de preţ în timp real de pe piaţă, dacă optează pentru un contract de preţ dinamic al energiei electrice, o opţiune prevăzută în noile norme.

6. Protejarea clienţilor vulnerabili

Ţările UE vor trebui să asigure alimentarea cu energie electrică a clienţilor vulnerabili şi a gospodăriilor care nu dispun de acces la servicii energetice moderne, de exemplu prin acordarea de beneficii prin intermediul sistemelor de securitate socială.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite