În ultimele trei luni s-a dublat numărul întreprinderilor intrate în incapacitate de plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele trei luni ale anului, numărul întreprinderilor intrate în incapacitate de plată s-a dublat, depăşind 9.700 de cazuri.Firmele care au simţit ulterior fiorul rece al falimentului provin din retail şi din sectorul construcţiilor, potrivit unui studiu Coface.

Vântul schimbării în bine nu bate şi pentru firmelor româneşti. O arată cel mai recent raport al Coface România care estimează că insolvenţa va fi cuvântul de ordine în businessul autohton.

În primele trei luni ale anului, numărul firmelor care s-au confruntat cu probleme financiare şi au intrat ulterior în insolvenţă s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă din 2009, până la 9.700 de cazuri.

Motivul? Termenele mari de judecată, uneori de şase luni, şi amânările din timpul anului 2009 din cauza grevei magistraţilor au contribuit la creşterea numărului de insolvenţe, arată studiul Coface România.

„Sub ameninţarea creşterii de taxe şi impozite, economia şi mediul de afaceri ar putea avea de suferit în continuare, iar deciziile luate vor fi determinante pentru ieşirea din recesiunea economică în 2010 şi 2011. În funcţie de aceasta, volumul insolvenţelor va continua să crească, punând în continuare presiune pe rata şomajului şi pe veniturile la buget", a declarat Cristian Ionescu, director la Coface România, Bulgaria şi Slovacia.

Altădată motoarele creşterile economice - comerţul şi construcţiile aproape că s-au prăbuşit în ultimii doi ani. Astfel, din cele peste 18.400 de companii intrate în faliment anul trecut, jumătate provin din comerţ şi din sectorul construcţiilor, adică peste 9.600 de întreprinzători.

Cine a tras semnalul de alarmă

„O mare parte dintre firmele insolvente din comerţ aleg această cale pentru a scăpa de datorii. Sunt mulţi care iau marfă, plătesc prima tranşă şi apoi spun că nu mai au de unde da bani pentru că sunt în insolvenţă", arată Sorin Minea, preşedintele Angst.

Un alt sector cu probleme este cel al construcţiilor. Dezvoltatorii imobiliari au amânat începerea construcţiei proiectelor în lipsa finanţării bancare. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite