În timp ce România stă şi se uită, Bulgaria face paşi concreţi pentru aderarea la zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce România setează şi amână în mod repetat termene pentru aderarea la zona euro, Bulgaria face paşi concreţi către acest obiectiv. Vecinii de la sud au anunţat că vor să depună cererea de aderare la anticamera zonei euro (ERM II) până la jumătatea acestui an, scrie Reuters.

Bulgaria va solicita aderarea la ERM-2 până în luna iulie, procedură care să îi permită aderarea la zona euro, a declarat joi ministrul bulgar de Finanţe Vladislav Goranov. Mecanismul ERM II prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Goranov susţine că ţara va cere statelor din zona euro să facă publice obiecţii privind aderarea ţării la moneda unică până la jumătatea anului, dacă acestea nu-i vor da undă verde chiar înainte de acel moment. „Suntem gata să depunem o cerere oficială, chiar dacă nu suntem convinşi că răspunsul va fi da”, a declarat el pentru corespondenţii străini de la Sofia. „Aceasta nu este o ameninţare. Aceasta este doar dorinţa noastră de a ne integra mai mult în structurile Uniunii ... Un «nu» ne va arăta, de asemenea, ce să facem pentru a ajunge acolo”, a mai spus el.

În acest timp, România înaintează de mai mulţi ani termene pentru aderarea la zona euro, dar niciun fel de procedură concretă nu a fost demarată în acest sens, iar termenele au fost decalate în mod succesiv.

În decembrie, preşedintele Klaus Iohannis susţinea că România îşi doreşte să adere la zona euro cât mai curând şi că „pentru ţara noastră, adoptarea monedei unice este un obiectiv de importanţă esenţială, atât pentru economia naţională şi prosperitatea pe termen lung a cetăţenilor români, cât şi pentru poziţionarea noastră în interiorul Uniunii”.

Tot în decembrie, întrebat dacă anul 2020 este o ţintă pentru zona euro, premierul Mihai Tudose spunea: „Poate este mai repede. Cât de repede se poate, dar să fim pregătiţi pentru acest lucru”. El preciza: „Ţinta pentru zona euro este permanentă, se lucrează la acest lucru, numai că anumite zone din România pot să se integreze - cu ghilimelele de rigoare - şi astăzi, când stăm de vorbă, dar România nu este numai Piaţa Universităţii, România este şi un pic mai pe la periferie, şi zonele de lângă noi, şi pe la sate şi oameni care câştigă acum echivalentul a câţiva dolari în agricultura primară, câţiva euro. Haideţi să fim foarte competitivi când intrăm în zona euro, că altfel ar putea să ne doară! La ceea ce lucrăm este să ne asigurăm că zona de convergenţă este atinsă din ce în ce mai bine şi mai îndestulată pentru România. În fapt tot ceea ce facem pentru acest lucru de fapt ajută ţara oricum. Când vom fi pregătiţi, vom intra”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite