În goană după bani, Fiscul vrea să „taxeze“ inflaţia şi creşterea consumului DOCUMENTE

În goană după bani, Fiscul vrea să „taxeze“ inflaţia şi creşterea consumului DOCUMENTE

Disperaţi să colecteze cât mai mulţi bani la buget, mai-marii Fiscului au ajuns să trimită circulare care nu sfidează doar logica şi bunul simţ, ci şi cele mai elementare noţiuni de economie: de la cele privind „taxarea” inflaţiei şi a creşterii consumului, noţiuni care oricum se reflectă în cifra de afaceri a companiilor şi sunt impozitate ca atare, până la stabilirea, telefonic sau pe teren, a unor „promisiuni de sume” ce vor fi colectate.

În ultimele săptămâni, din Cabinetul preşedintelui ANAF, Mihaela Triculescu, au plecat mai multe circulare către structurile Fiscului, „în vederea impulsionării colectării veniturilor bugetare pe luna aprilie 2019”. Într-una dintre acestea, datată 12 aprilie, subordonaţii sunt somaţi să „efectueze deplasări în teren şi demersuri telefonice, în baza analizei societăţilor de la care se pot încasa creanţele datorate”.
 
„Rezultatele acestor acţiuni vor fi transmise începând cu data de 16 aprilie pentru ziua anterioară şi în zilele următoare cumulat”, conform unui tabel ataşat circularei. În acest tabel, angajaţii Fiscului trebuie să noteze „promisiuni încasări (suma)”, ”încasări (suma)” şi „eşalonări” obţinute în urma convorbirilor telefonice sau pe teren. Informaţiile trebuiau transmise până la ora 11,00 a zilei următoare celei în care s-au depistat „promisiunile” de încasat. Circulara este semnată de directorul executiv Colectare, Ligia Urs.
 
 
 
„Taxarea” inflaţiei
 
Câteva zile mai târziu, la 22 aprilie 2019, o altă circulară, semnată de data aceasta de şeful Fiscului, Mihaela Triculescu, cere Direcţiilor Regionale a Finanţelor Publice, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţiei Executări Silite Cazuri Speciale să transmită, în mai puţin de 24 de ore (până la ora 11,00 a zilei de 23 aprilie a.c.), „un plan de măsuri detaliat” prin care se vizează „depăşirea programului lunar de colectare a creanţelor bugetare”.
 
În stabilirea măsurilor, Direcţiile sus-amintite li se cere să detalieze sumele colectate suplimentar faţă de cuantumul realizat în anul precedent, inclusiv „ca urmare a evoluţiei unor indicatori macroeconomici (inflaţie, creşterea consumului, erc)”.
 
 
Teodorovici recunoaşte că nu ajung bani pentru salarii
 
Cu câteva zile înainte ca Mihaela Triculescu, şefa Fiscului, să-şi someze subordonaţii să găsească soluţii pentru depăşirea planului de colectare, la 17 aprilie, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a cerut instituţiilor statului să reducă cheltuielile.
 
Ministrul a cerut ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetelor de asigurări să comunice săptămânal „măsurile ce urmează a fi dispuse, astfel încât să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate prin buget”.
 
În circulară se menţionează că, până în prezent, instituţiile publice nu au găsit soluţii pentru reducerea cheltuielilor de personal, nici prin concedieri şi nici prin reducerea drepturi salariale, iar „MFP nu poate fi de acord cu majorarea cheltuielilor de personal la următoarea rectificare bugetară”.
 
 
Adresa Ministerului Finanţelor vine pe fondul creşterii semnificative a cheltuielilor cu salariile bugetarilor în 2019 din cauza legii salarizării unitare (care prevede creşteri în trepte până în 2021), dar şi a majorării salariului minim, indicator în funcţie de care sunt stabilite alte salarii şi indemnizaţii.
 
Circulare întocmite în stilul habarnist
 
Surse avizate au declarat pentru „Adevărul” că „toată lumea din sistem (din cadrul ANAF – n. red.) râde de aceste circulare şi de modul în care sunt întocmite”. ”Nu demonstrează altceva decât nepricepere, asta ca să folosesc un termen elegant. Circularele sunt întocmite în stilul habarnust. Toată lumea din sistem râde. Cum să suni pe cineva şi să-ţi promită cât va colecta. Doar în Bucureşti sunt peste 40.000 de agenţi economici. Cum să-i iei pe toţi la telefon? Nici ei nu ştiu ce vor”, a declarat sursa citată.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: