2013, anul în care Fiscul s-a reorganizat, iar Garda Financiară a dispărut

2013, anul în care Fiscul s-a reorganizat, iar Garda Financiară a dispărut

România are taxe prea mari, dar strânge prea puţini bani. Fiscul trebuie să înbunătăţească din 2014 colectarea veniturilor la buget

Anul 2013 a fost unul zbuciumat pentru Fisc, după ce instituţia s-a reorganizat din temelii, iar Garda Financiară a devenit istorie, cedând locul Direcţiei Antifraudă, care are menirea de a reduce evaziunea fiscală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) este una dintre cele mai importante instituţii ale statului, fiind responsabilă de colectarea taxelor la buget.  Chiar la începutul ultimei misiuni a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) instituţia a fost în centrul discuţiilor, după ce gradul de colectare a taxelor nu s-a situat la nivelul prognozat, ceea ce a determinat Guvernul să vină cu o serie de măsuri compensatorii.
 
Noua structură a ANAF a intrat în vigoare la 1 august 2013 şi a prevăzut absorbţia autorităţii vamale şi crearea a opt direcţii regionale de finanţe publice. De asemenea, pe 30 octombrie 2013, a fost desfiinţată Garda Financiară.
Încă de la preluarea mandatului, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, a anunţat că una dintre priorităţile sale o reprezintă restructurarea ANAF, având drept scop îmbunătăţirea colectării veniturilor statului şi reducerea semnificativă a evaziunii fiscale în România, scrie Agerpres.ro.
 
Colectare la 32% în România, media europeană e la 40%
 
Gradul de colectare a taxelor şi impozitelor a ajuns în România la 32% din Produsul Intern Brut (PIB), sub media europeană de aproape 40%. De asemenea, potrivit datelor Băncii Mondiale, România se află pe ultimul loc în regiune la colectarea CAS şi pe penultimul loc la TVA, devansând doar Letonia.
 
Restructurarea ANAF constituie o precondiţie pentru implementarea proiectului de modernizare a administraţiei fiscale, convenit cu instituţiile europene şi pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială. În cadrul ANAF a fost înfiinţată Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de combatere a actelor şi faptelor de fraudă şi evaziune fiscală.
 
La nivel regional, Fiscul are acum opt direcţii cu sedii la Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, plus una pentru Bucureşti.
 
Fostul şef, urmărit penal. Noul şef, cu scandal
 
Anul 2013 a fost marcat şi de faptul că Şerban Pop, care a fost şef al Fiscului până în luna aprilie, a fost pus sub urmărire penală de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în scandalul privind şantajul Antena 3 asupra RCS.
 
Nici noul şef al instituţiei, Gelu-Ştefan Diaconu, nu a fost lipsit de acuze. El a fost nevoit să infirme zvonurile conform cărora s-ar afla sub urmărire penală. Diaconu a fost cercetat într-un dosar la Tribunalul Iaşi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi uz de fals. Pe parcursul anului 2013, în presă au apărut unele articole conform cărora şeful Fiscului ar avea legături cu mafia rusă. Diaconu a catalogat aceste articole drept o „scenetă suprarealistă“.
 
Mai puteţi citi:
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că rafinăria Steaua Română are dreptul de a primi dobânzi de 2 milioane de lei de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru TVA nereturnat la timp, potrivit unui comunicat al casei de avocatură David şi Baias, care a asistat societatea prahoveană în proces.
 
Fiscul din Bacău nu reuşeşte să vândă avionul abandonat în România de un politician indian. Preţul va fi redus la jumătate, la 6,45 milioane de lei
Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Bacău nu a reuşit să vândă nici astăzi avionul ajuns în proprietatea statului după ce acesta a fost abandonat de un politician indian la fabrica Aerostar pentru că nu s-a înscris nimeni la licitaţia care era programată pentru această dimineaţă. Astfel, în termen de 30 de zile, va fi fixat un nou termen pentru licitaţie, iar preţul de pornire va fi redus cu 50%, la 6,45 milioane de lei.
 
Două sedii ale Administraţiei Finanţelor Publice din Ploieşti au fost evacuate, miercuri dimineaţă, după ce o persoană a anunţat amplasarea a două bombe. Alarma a fost falsă

 

Veniturile bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în primele unsprezece luni totalizează 159,594 miliarde de lei, reprezentând 100,07% din programul de încasări comunicat de Ministerul Finanţelor şi o depăşire cu 3,67% faţă de nuvelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2012, scrie Mediafax.
 
În ultimul timp, tot mai mulţi cetăţeni au avut şi au în continuare parte executări silite din partea Fiscului, ca urmare a neachitării taxelor, impozitelor şi amenzilor.

 

O firmă din România face în fiecare an 39 de plăţi către stat în contul taxelor şi contribuţiilor, de trei ori mai multe faţă de media Uniunii Euroepene, pentru care pierde 200 de ore, iar cea mai mare parte din povara fiscală este distribuită pe muncă, potrivit unui raport publicat de Banca Mondială (BM).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările