1 Mai, sărbătoarea internaţională a celor ce muncesc. Mai au unde? - se întreabă Organizaţia Internaţională a Muncii

Foarte multe comentarii se fac la cel mai recent raport dat publicităţii cu două zile în urmă de către Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO)  şi care analizează impactul dezastruos pe care l-a avut şi continuă să-l mai aibă pandemia cu COVID-19 asupra pieţelor muncii din întrega lume.

Vă prezint câteva dintre "mesajele cheie" ale raportului, poate tot atâtea porţi deschise spre înţelegerea exactă a crizei în care ne aflăm şi a motivaţiilor celor care, cu toate riscurile evidente, doresc deschiderea cât mai rapidă a cât mai multor unităţi economice. Problema esenţială, din perspectiva analiştilor organizaţiei internaţionale, este că, în acest moment, aproximativ jumătate din forţa de muncă pe plan mondial, adică aproximativ 1,8 miliarde de oameni, „se află în primejdie imediată de de a vedea cum dispar surse de câştig". Avertismentul este că din totalul forţei de muncă de pe planetă, 3,3 miliarde de oameni (cu 2 miliarde care lucrează în aşa-numita "economie informală"), în prima lună de criză au avut o pierdere de aproximativ 60% din venituri.

Pentru milioane de muncitori, lipsa de venit înseamnă lipsa de mâncare, de securitate socială şi de perspective de viitor. Milioane de afaceri peste tot în lume de-abia îşi duc zilele...Nu au economii şi nici acces la cărţi de credit. Astea sunt adevărurile despre piaţa muncii. Dacă aceşti oameni nu sunt ajutaţi acum, vor pieri.

Guy Ryder, directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii

Cele mai afectate sectoare sunt industria hotelieră şi restaurantele, industria manifacturieră, comerţul şi construcţiile. Aproximativ 47 de milioane de oameni, reprezentând aproximativ 54% din totalul angajaţilor pe plan mondial, îşi desfăşoară activitatea în sectoarele cele mai afectate, cu 436 milioane de companii care operează în aceste sectoare aflate în zona de risc. 

Din perspectivă regională, chiar dacă perspectiva s-a înrăutăţit pentru toate grupurile, cele mai noi estimări arată că cel mai mare declin s-a produs în zona Americilor, în Europa şi în Asia Centrală. Singura zonă în care se poate estima o revenire spre nivelul de ore de lucru de dinainte de izbucnirea pandemiei este cea a Asiei de est. Chiar şi în acest caz, proiecţia arată că nivelul de ore de muncă efectuate va fi totuşi cu 7,2% mai mică decât nivelul corespunzător din ultimul trimestru din 2019.

Pentru cel de-al doilea trimestru din acest an, scăderea comparativă a numărului de ore de muncă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este, la nivel global, în procent de 10,5%. Adică echivalenul a 305 milioane de locuri de muncă, ceea ce reprezintă o deteriora masivă faţă de estimare anterioară a ILO, de "doar" 195 milioane. Estimările indică faptul că cele mai mari scăderi vor exista în zona Americilor (-12,4% ore de muncă), Europa şi Asia Centrală (-11,8%).

Desigur, cauza acestei evoluţii dramatice o reprezintă măsurile restrictive luate de diferite state pentru oprirea progresiei pandemiei.  

"În ultimele două săptămâni, proporţia muncitorilor care trăiesc în ţări care au recomandat sau au impus închiderea activităţilor productive a scăzut de la 81 la 68%, aceasta datorându-se în principal ridicării restricţiilor din China privind închiderea unităţilor productive. Dar situaţia s-a înrăutăţit în alte locuri. În acest moment (adică la data de 22 aprilie 2020), 81% din patroni şi 66% din lucrătorii independenţi trăiesc şi muncesc în ţări afectate de înhiderea recomandată sau impusă a unităţilor productive, cu un impact sever asupra veniturilor şi locurilor de muncă".

Chiar dacă se anunţă o viitoare deschidere progresivă a economiei şi o ridicare a măsurilor de carantină, problemele vor continua deoarece experţii agenţiei ONU apreciază că „procesul de recuperare se previzionează a fi nesigur şi lent. Relansarea afacerilor - se notează în raport - va impune ajustări semnificative implicând costuri, inclusiv asigurarea unuor condiţii sigure de lucru. Dacă nu se vor adopta politici eficiente, este posibil ca aceste noi cerinţe să constituie o constrângere severă asupra afacerilor".

Situaţia este şi mai dramatică în zona celor activează în zona "economiei informale", adică cei cărora patronul nu le plăteşte asigurarea socială, nu au concediu anual plătit sau concediu medical plătit. Experţii organizaţiei internaţionale vorbesc despre o scădere cu 82% a veniturilor acestui tip de muncitori în ţările cu venit mediu şi scăzut şi cu 76% în ţările cu venituri ridicate. "Odată cu creşterea nivelului de inegalitate între oamenii muncii, urmează să fie lăsată în urmă o proporţie ridicată din cei care activează în zona economiei informale. Caz în care va creşte şi procentul naţional al celor aflaţi în "sărăcie relativă", adică a celor care au venituri la jumătate din venitul mediu naţional: procentul urmează să fie de 34% pe plan global, dar de 56% în ţările cu venituri mici.

Puteţi accesa aici textul integral al Raportului, având, în final, recomandări privind viitoarele politici pe care să se bazeze planurile de relaxare şi reluare a activităţilor economice. Poate, aşa cum sugerează ei, aceste planuri ar trebui nu pur şi simplu impuse poplaţiei precum starea de asediu, ci supuse unei dezbateri transparente la care să participe şi reprezentanţii asociaţiilor patronale, alături de cei ai sindicatelor şi societăţii civile, apoi validate de o dezbatere parlamentară. Îmi e foarte neclar ce vrea să facă Parlamentul României pe această temă, dacă va mai avea timp să se ocupe de ceva în afara scandalului actual care discreditează şi mai mult prestigiul acestei instituţii.

Şi în ce tip de atmosferă s-ar putea derula dezbaterile pe un asemenea pla, asta în cazul în care nu se rătăceşte pe undeva în ideea să fie votat cândva prin asumare tacită. Dar rămân toate celalalte. Cine va decide viitorul acestei etape esenţiale, căci de primul termen al relaxării nu ne mai despart decât două săptămâni şi nimeni nu a ieşit nici măcar cu o o indicaţie oficială asupra a ceea ceea ce implică etapele succesive ale relaxării şi a măsurilor tehnice pe care le implică (plus costurile) reluarea  activităţii economice (oare în ce domenii, mister)?

Nu ştiu dacă indicaţiile privind politicile sociale propuse de cei de la Organizaţia Internaţională a Muncii sunt paradigma naţională optimă de urmat pentru România. Decizia aparţine politicienilor dar, în principiu, într-o societate normală, ea ar trebui precedată de o dezbatere asupra implicaţiilor pe care le va presupune, cu riscuri şi beneficii, programul nostru de ieşire din criză, asociat sau nu măsurilor europene, eventual profitând şi de fondurile comunitare care s-au pus în mişcare. E o simplă (dar în realitate cumplit de complicată) chestiune de prioritizare naţională a urgenţelor.