România, țara cu priorități răsturnate: munca este taxată de 14 ori mai dur decât norocul
0Statul român impozitează munca cu 42% din salariul brut și câștigurile din jocuri de noroc de până în 10.000 lei cu doar 3%.

„Dacă mergi în fiecare zi la job, statul iți ia taxe 42% din câștig ( salariul brut). Dacă mergi în fiecare zi la sala de păcănele și pariuri, statul iți ia taxe 3% din câștig. Industria pariurilor are cea mai mica impozitare dintre toate industriile din România. În mod logic, fiind un viciu, ar trebui să aibă cea mai mare impozitare”, atrage atenția economistul Radu Georgescu.
Potrivit acestuia, cuantumul mic al impozitului este o anomalie fiscală, în condițiile în care sute de mii de oameni sunt dependenți de păcănele și pariuri, iar în aproape fiecare scară de bloc se află o sală de păcănele, în timp ce cele mai multe tranzacții online din România se fac la pariuri sportive.
15% dintre adulți joacă cel puțin o formă de jocuri de noroc
Ultimele date statistice arată că aproape 100.000 de români se confruntă cu dependența de jocuri de noroc, dar numărul acestora ar putea fi de cel puțin 2-3 ori mai mare având în vedere că datele se bazează pe dependența declarată, nu pe cea care nu este recunoscută de jucătorii pătimași. Potrivit unor date recente, în România, 15% dintre adulți joacă cel puțin o formă de joc de noroc. Totodată, incidența dependenței de jocuri de noroc la persoanele de peste 18 ani este de 0,6%, adică aproximativ 98.000 de persoane.
„Jocurile de noroc sunt o problemă uriaşă, ţinută sub preş de mulţi ani de zile. Abia în ultimul timp au intrat în atenţia publică, în atenţia decidenţilor şi sunt unele încercări, cel puţin jenante, de reglementare. Cred că discuţia legată de jocuri este mult mai amplă, pentru că implicaţiile jocului patologic pot fi extrem de profunde, similare cu cele ale consumului de droguri de mare risc. Lucrurile au luat-o razna, au ieşit de sub control, nu există direcţie, strategie de reglementare. Statisticile ar putea arăta, în realitate, mult mai rău. Există și minori dependenți și persoane care nu recunosc dependența de jocuri de noroc.", a declarat recent dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, coordonator al programelor NoAddict.
Cum se impozitează acum jocurile de noroc în România
Conform art 110 din Codul Fiscal, impozitul datorat pentru veniturile din jocuri de noroc se determină la fiecare plată, prin aplicarea următoarei grile de impozitare asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc:
- până la 10.000 lei inclusiv, se aplica cota de impozitare de 3%;
- peste 10.000-66.750 lei inclusiv, impozitul este de 300 lei + 20% pentru ceea ce depășește suma de 10.000 lei;
- peste 66.750, se va plăti 11.650 lei + 40% pentru ceea ce depășește suma de 66.750 lei.
Pentru veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță sau on-line, impozitul datorat și stabilit prin aplicarea baremului de impunere se determină și se retine la sursă la fiecare transfer din contul de pe platforma de joc în contul bancar sau similar.
Astfel, persoanele fizice care înregistrează câștiguri în România nu sunt obligate să le declare la ANAF, pentru că Fiscul este înștiințat automat de către firma organizatoare a jocurilor de noroc.
În schimb, dacă venitul este obținut în străinătate, persoana fizică este obligată să înștiințeze ANAF prin completarea Declarației Unice pe care o va trimite Fiscului până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
În 2025, cota de impozitare pentru impozitul pe veniturile din premii este de 10% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu.
Spania, Grecia și Italia taxează câștigurile cu 20%
Sistemul de impozitare a jocurilor de noroc diferă de la stat la stat în Uniunea Europeană, existând și țări care nu le impozitează deloc, considerându-le câștiguri accidentale: Malta, Marea Britanie, Germania, Belgia sau Danemarca
De exemplu, Franța are una dintre cele mai vechi legislații în domeniu. Astfel, jucătorii sunt obligați să-și declare câștigurile prin completarea unui formular. Doar câștigurile de peste 1.500 de euro sunt supuse taxării în cotă de 12%.
În Spania taxarea variază între 20 și 25%. Pentru jucătorii de poker, statul a stabilit că aceștia sunt profesioniști și a stabilit un nivel de taxare de 19% pe suma încasată pentru rezidenții UE, respectiv de 24% pentru cei non-UE.
În Grecia, taxarea se aplică pe baza câștigului zilnic al jucătorului. Nu se aplică impozit pentru câștigurile de până la 100 de euro, după care crește progresiv, dar fără a depăși 20%, procent care se aplică la câștigurile care depășesc pragul de 500 de euro.
În Italia legislația spune clar că jucătorii trebuie să plătească un impozit de 20% la retragerea câștigului.
Andrei Caramitru: Toate veniturile ar trebui impozitate la fel
În discuțiile purtate recent la Cotroceni pe tema reducerii deficitului bugetar a fost avansată ideea majorării impozitului pe câștigurile din jocuri de noroc la 20%, indiferent de valoarea lor.
„Cred că orice venit trebuie impozitat la fel - salarii, pensii, câștiguri din orice sursă. Așa e normal să fie. Teoretic, nu trebuie să fie diferențieri în funcție de sursa venitului ca să nu încurajezi optimizări fiscale și comportamente schimbate. Repet, în mod logic, toate veniturile trebuie impozitate la fel. Inclusiv și în special pensiile (acolo e grosul de colectat extra)”, a declarat pentru „Adevărul” economistul Andrei Caramitru.
Întrebat dacă se referă și la pensiile mici, având în vedere că indemnizațiile sociale ale pensionarilor sunt mai mici de 1.300 de lei, economistul a spus că impozitarea s-ar putea face peste un prag de 2.000 de lei.
„Dacă punem prag de 1.500 lei să zicem atunci trebuie la fel și pe salarii. Nu există sistem din ce știu eu în vreo țară dezvoltată în care pensionarii nu plătesc taxa pe venit și sănătatea! Nu există! Pensiile au fost crescute anul trecut cu 40%!”, a declarat economistul.
Majorarea nu este agreată de industrie: plătim deja 30% din venitul brut
Asociația Operatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță din România (AOJND) a transmis că „taxarea suplimentară a jocurilor de noroc nu va duce la creșterea veniturilor la bugetul de stat ci va duce la migrarea masivă a jucătorilor către piața neagră, unde vor fi lipsiți de orice protecție, iar efectele economice și sociale ale unei astfel de măsuri ar fi catastrofale”.
Operatorii de jocuri de noroc la distanță plătesc deja, cumulat, taxe de până la 30% pe venitul brut și orice creștere suplimentară ar fi economic nesustenabilă. Prin urmare, mare parte din povara financiară suplimentară se va regăsi în contribuția participanților la joc, ceea ce va duce la migrarea acestora în masă către piața neagră a operatorilor nelicențiați.
Potrivit unui sondaj realizatla solicitarea AOJND la începutul acestui an, 14,07% dintre participanți au recunoscut că au jucat deja pe site-uri de jocuri de noroc nelicențiate în România. Principalele motive invocate sunt premiile și bonusurile mai atractive, 59,46% (care pot fi acordate doar de operatorii care nu plătesc taxe statului român n.n.), taxarea excesivă pe site-urile licențiate (18,92%) și lipsa nevoii de a justifica proveniența sumelor jucate (11,76%).
De altfel, taxele colectate la bugetul de stat au scăzut cu aproape 17% în anul 2024, până la 689 milioane de euro, pe fondul creșterii valorii contribuțiilor și taxelor în industria jocurilor de noroc, conform datelor oferite de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Jucătorii care vor migra în piața neagră nu vor mai beneficia de măsurile stricte de protecție pe care operatorii licențiați sunt obligați prin lege să le asigure, printre care posibilitatea de autoexcludere, limite de pariere, verificări de stare financiară și de eligibilitate, precum și campanii de informare referitoare la jocul responsabil.
„Taxarea suplimentară a industriei jocurilor de noroc nu va face decât să împingă un număr tot mai mare de jucători către operatorii neautorizați, lipsindu-i de orice formă de protecție legală și socială și generând un risc semnificativ de proliferare a fenomenelor asociate dependenței de jocuri de noroc, fraudei și altor activități ilegale conexe”, a declarat Odeta Nestor, președinta AOJND.
Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc: Nu suntem scutiți de plata TVA
Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc (FOJN) a transmis, ulterior, că econoomistul Radu Georgescu a prezentat o opinie tendențioasă care prezintă în mod trunchiat și incomplet regimul fiscal aplicabil industriei jocurilor de noroc din România, încălcând dreptul fundamental al opiniei publice de a fi corect informată de către mijloacele de informare în masă, publice și private, prevăzut de art. 31 din Constituție.
Redpm integral informarea federației:
Procentul de 3%, invocat în articol este în realitate impozitul aplicat exclusiv asupra câștigurilor nete ale jucătorilor. Compararea acestei taxe punctuale cu nivelul de taxare a muncii – care include contribuții sociale obligatorii și impozit pe salarii, aplicabile unor venituri regulate, garantate prin contracte de muncă – reprezintă o eroare logică și fiscală, întrucât natura veniturilor este fundamental diferită. Câștigul din jocurile de noroc nu este un venit recurent, garantat sau previzibil, cum este salariul rezultat dintr-un contract de muncă. Practic, este ca și cum ai compara „mere” cu „pere” sau taxarea unui loz câștigător cu taxarea unui contract de muncă full-time.
Adevărata comparație relevantă ar fi între taxarea angajaților din industrie — identică cu a tuturor celorlalți — și nu între salarii și premii. Afirmația la care ne referim creează în mod eronat impresia că impozitul de 3% aplicat premiilor sub 10.000 de lei reprezintă toate taxele din jocurile de noroc, susținându-se, în mod greșit, că această industrie, una dintre cele mai taxate, ar beneficia de „cea mai mica impozitare dintre toate industriile din România”. Mai mult, această abordare creează o falsă impresie că jocurile de noroc sunt o sursă constantă de venit, ceea ce este profund greșit și contrar chiar spiritului reglementărilor legale din acest domeniu. Jocurile de noroc sunt o formă de divertisment, nu o sursă sustenabilă de câștig.
De asemenea, afirmațiile „Lejeritatea juridică şi fiscală de care beneficiază industria jocurilor de noroc în România stârneşte controverse uriaşe. (...) Această afacere extinsă şi foarte prosperă, care generează profituri uriaşe, este - paradoxal - scutită de plata TVA, deşi această taxă se aplică inclusiv pe produse de strictă necesitate, cum ar fi medicamentele şi mâncarea. (...) Practic, statul român permite, cu bună ştiinţă, promovarea unei dependenţe cu impact social major, care ar trebui, în mod normal, să beneficieze de acelaşi regim de reglementare precum vânzarea şi reclamele de alcool şi tutun. însă, suspect, nu se întâmplă aşa”, sunt complet neadevărate.
Organizatorii de jocuri de noroc NU sunt scutiți de la plata TVA. În baza art. 135 din Directiva U.E. 2006/112/CE, mecanismul convențional al TVA este înlocuit în cazul organizatorilor de jocuri de noroc cu un mecanism alternativ – aplicarea taxei de autorizare, fără dreptul de a putea fi recuperată ulterior și în cuantum mai mare decât TVA, de 21% din venitul realizat. În cazul jocurilor de noroc, consumatorul (jucătorul) nu plătește contravaloarea unui serviciu prestat direct de organizator, ci o miză în schimbul unei șanse de a câștiga, valoarea serviciului nefiind determinabilă la momentul depunerii mizei și nefiind direct proporțională cu miza în sensul tradițional. La momentul încasării mizei, prestatorul nu poate elibera un bon fiscal pe care să specifice (i) venitul său final, rezultat din prestarea serviciului (acesta poate rămâne identic cu miza jucată, se poate diminua sau poate fi negativ, în funcție de câștigul jucătorului) și, prin urmare, nici (ii) TVA, în lipsa unei baze de impunere determinate în cadrul acelei tranzacții individuale (i.e., venitul prestatorului). Organizatorul de jocuri de noroc își poate determina venitul abia după ce distribuie premiile cuvenite participanților. Acest venit final este unul cumulat de la toți participanții, făcând imposibilă stabilirea și alocarea TVA individual pentru fiecare jucător (consumator final), așa cum prevede mecanismul convențional.
Astfel, industria achită, în fapt, o povară fiscală mai mare, având în plus și cheltuieli nerecuperabile cu TVA-ul aferent echipamentelor și serviciilor sale, spre deosebire de oricare alt operator economic. De altfel, Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc – FEDBET a explicat acest lucru public într-un punct de vedere din data 6 iunie 2025, subliniind că regimul fiscal aplicabil nu este un privilegiu, ci o adaptare la natura economică specifică a acestui domeniu, prevăzută atât în Directiva UE, cât și în Codul Fiscal și în legislația specifică.
De asemenea, contrar afirmațiilor din articol, industria jocurilor de noroc contribuie semnificativ la bugetul de stat. Potrivit datelor disponibile public, taxele și contribuțiile anuale plătite de operatorii economici din domeniu se ridică la peste 1 miliard de euro anual, iar impactul pe orizontală al industriei de jocuri de noroc, este evaluat în prezent la aproximativ 3 miliarde de euro/anual.
Față de impozitele și taxele pe care le plătește orice operator economic comun, organizatorilor de jocuri de noroc li se aplică un regim de taxare specific, care cuprinde mai multe taxe speciale.
Însumând toate aceste taxe suplimentare, ajungem la concluzia că organizatorii de jocuri de noroc, nu doar că nu beneficiază de un regim fiscal preferențial, ci este unul dintre cele mai drastic taxate domenii economice din România.
Dacă vom face o simulare plecând de la două societăți comerciale distincte, care activează în mediul online – (i) o societate care prestează servicii IT în mediul online și (ii) o societate care organizează jocuri de noroc tot în mediul online – ambele societăți realizând venituri anuale de 2 milioane de euro, vom ajunge la concluzia că societatea care organizează jocuri de noroc plătește anual impozite și taxe cu aproximativ 400% mai mari decât un operator economic din alt domeniu. Simularea concretă o puteți consulta în tabelul de mai jos.

Această diferență se explică prin faptul că, spre deosebire de majoritatea industriilor, care au beneficiat în decursul ultimilor ani de o stabilitate în domeniul fiscal, industria jocurilor de noroc, deși a fost suprataxată inclusiv anterior acestor ani prin raportare la majoritatea industriilor, a făcut obiectul mai multor creșterisuccesive de taxe, precum și a unor măsuri dure de restrângere a activității precum interzicerea desfășurării activității în localități având mai puțin de 15.000 de locuitori. În urma acestor măsuri, piața jocurilor de noroc legală a suferit o contractare semnificativă și a devenit mult mai puțin atractivă pentru clienți din punct de vedere al premiilor puse în joc. Aceștia au migrat masiv în piața neagră, unde organizatorii nelicențiați își permit acordarea unor premii mult mai mari având în vedere că nu plătesc niciun fel de impozite și taxe, iar jucătorii nu pot beneficia de niciun fel de protecție din partea statului. Așadar, vorbim despre un sector care nu doar că este legal și reglementat, dar este și un contributor fiscal important și transparent.
Industria jocurilor de noroc are cel mai mare grad de colectare la bugetul de stat dintre toate industriile, având un procent de 98%, mult peste media națională de aproximativ 50%. Acest lucru este datorat faptului că taxarea se face înainte de a desfășura activitatea și, totodată, fiind acoperit riscul de insolvență, prin introducerea unor garanții de neplată între 1 și 5 milioane de euro per operator.