Turism Felix a debutat la Bursa de Valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile societăţii Turism Felix SA Băile Felix (TUFE) au debutat, ieri, la tranzacţionare la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti, fiind transferate de la Rasdaq. Chiar de la

Acţiunile societăţii Turism Felix SA Băile Felix (TUFE) au debutat, ieri, la tranzacţionare la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti, fiind transferate de la Rasdaq. Chiar de la începutul şedinţei, preţul a fost de 1,50 lei/acţiune, cu 15,3% mai mare decât ultima cotaţie pe care o avea pe piaţa Rasdaq. Iar până la sfârşitul şedinţei, titlurile TUFE s-au apreciat până la 1,6 lei/acţiune, fiind tranzacţionate un volum de 525.900 acţiuni.

Înaintea listării la bursă, Turism Felix şi-a majorat capitalul printr-o ofertă publică primară, până la aproximativ 24,8 milioane de lei, în creştere cu circa 4,75 milioane de lei. Acţionarul majoritar al Turism Felix este SIF Transilvania, cu 63,4% din titluri, urmat de SIF Oltenia cu 16,42%. Mihai Fercală, preşedintele SIF Transilvania, a precizat, ieri, că societatea de investiţii intenţionează să deruleze un proiect de fuziune, în a doua parte a acestui an, prin care să reunească toate companiile din domeniul turismului balneoclimateric pe care le deţine în portofoliu. SIF Transilvania deţine pachete majoritare la companiile Turism, Hoteluri, Restaurante (THR) Marea Neagră şi Turism, Hoteluri, Restaurante (THR) Prahova. Totodată, Turism Felix va începe, în toamna acestui an, construcţia primului hotel de cinci stele dintr-o staţiune balneoclimaterică - Băile Felix - din ţara noastră. "Trebuie să convingem turiştii sănătoşi să aleagă preventiv astfel de staţiuni, ca să evite să revină în câţiva ani drept pacienţi", a adăugat Mihai Fercală.

Anul trecut, Turism Felix a realizat un profit de 7,4 milioane de euro, în creştere cu circa 25%. Iar cifra de afaceri a avansat cu 12,5%, până la aproape 40 milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite