Transporturile, cel mai mare deficit în absorbţia fondurilor europene

Transporturile,
cel mai mare deficit în absorbţia fondurilor europene

Programul Operaţional Sectorial Transport a realizat cel mai mare deficit din absorbţia fondurilor europene din cadrul financiar 2007-2013, România pierzând aproape un miliard de euro din alocare, potrivit datelor publicate de Ministerul Fondurilor Europene (MFE) privind stadiul absorbţiei la 31 ianuarie 2017.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din cele 4,28 miliarde euro alocate pentru acest program, numai 3,31 miliarde euro au fost cheltuite.

Pe locul al doilea ca sumă pierdută se situează Programul Operaţional Sectorial Mediu, care a lăsat nefolosite fonduri de 946,6 milioane euro, iar prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane s-au pierdut 852,1 milioane euro. Şi la Programul Operaţional Regional au fost nealocate 593,1 milioane euro.

Ca urmare, România a pierdut în total 3,2 miliarde de euro din fondurile europene alocate pentru Programele Operaţionale 2007 - 2013 din acest cadru financiar.

Absorbţia fondurilor europene a ajuns aşadar la 31 ianuarie 2017 la 82,93%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât la ultima raportare din noiembrie. Rata de absorbţie efectivă (sume rambursate de CE) însă este de numai 79,23%, în creştere cu 1,15 puncte procentuale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările