Statul vrea să pună bariere la achiziţia de terenuri agricole. Condiţii pentru cumpărător: studii în domeniu şi vechime de 5 ani în agricultură

Statul vrea să pună bariere la achiziţia de terenuri agricole. Condiţii 
pentru cumpărător: studii în domeniu şi vechime de 5 ani în agricultură

Pentru a cumpăra terenuri agricole va trebui să ai studii în domeniu

Firmele şi persoanele fizice din spaţiul european care vor să cumpere terenuri agricole în România vor fi obligate să îndeplinească o serie de condiţii, precum o experienţă de minimum 5 ani în domeniu şi prezentarea unei dovezi că 75% din activitatea derulată în ultimii 5 ani a fost în agricultură, scrie profit.ro.

Condiţiile vor fi aplicate inclusiv persoanelor fizice şi juridice române. Condiţiile sunt incluse în draftul aflat în finalizare la nivelul Ministerului Agriculturii.

Totodată, viitorii investitori vor trebui să aibă studii în domeniu şi vor fi forţaţi să păstreze destinaţia terenului cel puţin 10 ani.

În plus, pentru firme va trebui dovedit că acţionarii au domiciliul în România.

Proiectul ar putea include şi obligaţia de a fi prezentată şi dovada unui istoric de cel puţin 5 ani în relaţia cu Fiscul, după model german. Scopul acestei obligaţii va fi de a demonstra „buna intenţie" a cumpărătorului, prin faptul că a fost contribuabil la buget minimum 5 ani.

O problemă discutată de autorităţi a fost însă limitarea dreptului străinilor de a cumpăra teren agricol în limita unui anumit număr de hectare, organizaţiile agricole arătând însă că o astfel de limitare nu este constituţională.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările