Rovana Plumb: În 10 ani de la aderare, România a construit 300 de kilometri drumuri noi

Rovana Plumb: În 10 ani de la aderare, România a construit 300 de kilometri drumuri noi

Ministrul Fondurilor Europene a anunţat că, în 10 ani de la aderare, România a primit 46 de miliarde de euro fonduri europene, bani care au crescut PIB-ul României cu 13,6%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fondurile europene intrate în România depăşesc 46 de miliarde de euro, din care numai în perioada actuală de programare aproape 10 miliarde, a informat Ministerul Fondurilor Europene, precizând că este vorba despre totalul fondurilor europene, care înseamnă politica de coeziune, politica agricolă comună, inclusiv plăţile directe. 
 
“În exerciţiul financiar 2014 – 2020, România a atras 10 miliarde euro din obiectivul asumat de 30 miliarde euro până la finalul acestuia”, a declarat Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.
 
Potrivit acesteia, fondurile europene au sprijinit dezvoltarea a peste 4.000 întreprinderi şi au contribuit la angajarea a peste 62.000 persoane, dar şi la efectuarea lucrărilor de apă şi canalizare din 287 de localităţi din România.
 
De asemenea, pentru protecţia mediului şi respectarea standardelor europene în acest domeniu, au fost construite sau reabilitate 142 staţii de epurare.
 
Pe lângă programele de formare profesională de care au beneficiat învăţători, profesori şi şomeri, ministrul Rovana Plumb subliniază că “în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, au fost reabilitaţi peste 3.300 de kilometri drumuri şi au fost construiţi, totodată, peste 300 km drumuri noi”.
 
„Din punct de vedere economic, impactul fondurilor UE se reflecta în creşterea cu 13,6% a PIB -ului României. (...) În ceea ce priveşte productivitatea muncii, aceasta a crescut cu 4%. De asemenea, s-a înregistrat o creştere semnificativă de aproximativ 30% (cumulat 2008-2016) a remuneraţiei medii pe salariat”, a spus Rovana Plumb.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările