Podul suspendat de la Brăila: În ce stadiu sunt lucrările la cel mai mare pod din România VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pod braila foto fb ionel scriosteanu

Imagini de pe şantierul drumului de legătură al Podului Suspendat de la Brăila au fost publicate miercuri de Compania de Drumuri CNAIR, acestea indicând stadiul lucrărilor de terasament şi a altora specifice.

În prezent, pe şantier se execută următoarele lucrări:

- Instalare coliere sistem prindere tiranti;

- Matisare cabluri principale;

- Lucrări de terasament pe ambele maluri.

Podul suspendat de la Brăila este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa, ca dimensiune, după cum preciza recent secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu.

Potrivit acestuia, investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri vor fi pe teritoriul judeţului Tulcea. 

„Deasupra Dunării va fi podul suspendat în lungime 1,9 kilometri. Podul va avea trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) şi două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila şi de 364,65 m pe malul Tulcea. 

De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.”, a explicat reprezentantul Ministerului Transporturilor.

Acesta a mai adăugat că pilonii au 192 m înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în aproprierea malurilor. 

„Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift, accesul fiind permis din benzile de întreţinere localizate pe ambele părţi ale tablierului. La pilonul Brăila sunt 72 piloţi de 40 metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 piloţi de 38 metri lungime.”, a explicat oficialul. 

Conform sursei citate, în cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanţa, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei şi Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.

Descrierea proiectului:

Prezentul proiect se situează pe teritoriul administrativ al localităţilor Brăila şi Vădeni, aparţinând judeţului Brăila, cât şi pe teritoriul localităţilor Smârdan şi Jijila, aparţinând judeţului Tulcea. Proiectul realizat începe la nord de municipiul Brăila, din intersecţia DN2B Buzău–Brăila-Galaţi cu şoseaua Baldovineşti (km 110+344 DN2B), intersectează drumul judeţean DJ 221B după care traversează drumul naţional DN22B Brăila–Galaţi şi Fluviul Dunărea în zona km 165+800 (kilometraj pe Dunăre măsurat de la Sulina), după care realizează legătura cu drumul naţional DN22 Râmnicu Sărat–Brăila- Tulcea (km 108+310), la nord de localiltatea Jijila. După traversarea Dunării traseul va face legătura cu drumul naţional DN22 între localităţile Smârdan  şi Măcin printr-un drum de legătura. Prezentul proiect “Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila”,  se încadrează, conform Regulamentului din 21 noiembrie 1997 privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor aprobat de Hotararea 766/1997, în categoria de importanta “B” - construcţii de importanţă deosebită, Lucrări de importanţă deosebită.

Valoarea totală a proiectului: 2.571.925.790,17 lei

Valoarea cofinanţării asigurate de UE: 1.696.947.366,29 lei

Valoarea finanţării naţionale: 299.461.299,92 lei

Data începere proiect: 27.04.2015

Data preconizată a se finaliza proiectul: 31.12.2023

Contracte (contracte de lucrari)

   1. Proiectare şi execuţie „Pod suspendat peste Dunare, in zona Braila”

Valoarea contractului: 1.995.932.260,25 lei fara TVA Localizare contract: judeţele Brăila şi Tulcea

Perioada de derulare a contractului: 48 luni (din care 12 luni  proiectare si 36 luni executie)

Data semnare contract: 19.01.2018

Data ordinului de incepere a lucrarilor: 02.03.2018

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite