Isărescu evită să-i răspundă lui Băsescu. "Băncile sunt reticente în relansarea creditării, investiţiile ar putea fi finanţate pe piaţa de capital"

Isărescu evită să-i răspundă lui Băsescu.

Isărescu nu a comentat atacurile şefului statului la adresa implicării BNR în programul prin care Executivul vrea înjumătăţirea ratelor pentru cei cu credite peste 1.600 de lei  FOTO Mediafax

Băncile sunt reticente în relansarea creditării, astfel că finanţarea unor proiecte de investiţii ar putea fi preluată de piaţa de capital, a declarat, astăzi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa „Crearea unei pieţe de capital internaţionale în România“, unde participă şi premierul Victor Ponta, potrivit Hotnews.ro.

Oficialul nu a transmis niciun comentariu în privinţa atacului dur al preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului a acuzat BNR de implicarea în realizarea măsurii privind „electorata“, prin care Executivul doreşte înjumătăţirea ratelor pentru cei cu credite şi venituri până la 1.600 de lei lunar.
 
Isărescu a ales, însă, să se concentreze în discursul său pe problemele pieţei de capital.
 
„Economisirea pare descurajată de faptul că unii deponenţi consideră dobânzile prea mici. Dacă aceştia ar găsi în piata de capital instrumente viabile şi transparente, ar investi în piaţa de capital şi în economia românească“, a afirmat guvernatorul BNR, potrivit sursei citate.
 
El a vorbit despre un parteneriat între pieţe şi autorităţi, între sectorul public şi cel privat. „Pentru ca el sa fie viabil, trebuie să evităm trei capcane. Una ar fi următoarea: nu cred că ar fi bine să facem o diferenţiere între investitorii străini şi cei români. O a doua capcană ar fi următoarea: piaţa de capital a suferit o supra-reglementare. Multe sunt acte birocratice parţial inutile. Nu noi am vorbit despre exuberanţa iraţională. Noţiunea a fost lansată de preşedintele Rezervei Federale înainte de criză. Trebuie să acceptăm că pieţele de capital se comportă uneori iraţional. Dar să nu cădem în supra-reglementare. 
 
Mai trebuie să avem în vedere că suntem într-un an electoral, politizarea se face foarte repede. Trebuie explicate din nou şi din nou şi din nou să discutăm măsurile care se aplică aici. Există riscul ca ele sa fie interpretate politic şi atunci ele se dau peste cap“, a afirma Isărescu. 
 

Mai puteţi citi: 

Ce presupune sprijinul anunţat de Ponta pentru datornicii la bănci, cine poate beneficia de schemă şi în ce condiţii. Premierul Victor Ponta a anunţat luni seară, în urma dicuţiilor finale cu reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că va aproba prin ordonanţă o schemă de sprijin pentru românii cu venituri sub medie care sunt datornici la bănci. „Adevărul“ vă prezintă în ce constă această schemă şi cine sunt cei care vor putea beneficia de ea.

Statul va plăti jumătate din cheltuiala salarială pentru angajatorii care creează minimum 20 de locuri de muncă. Statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă, a anunţat luni seara premierul Victor Ponta, în urma discuţiilor finale cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Victor Ponta: Acciza de 7 eurocenţi la carburanţi se aplică de la 1 aprilie. Cred că, până la urmă, preşedintele va înţelege că este important să avem acord cu FMI. Premierul Victor Ponta a anunţat luni seara, în urma discuţiilor finale cu reprezentanţii misiunii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie şi că scrisoarea de intenţie va fi semnată de preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta le-a transmis finanţatorilor internaţionali că va semna dacă "acciza" nu va apărea în document.

Preşedintele Băsescu ar semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi nu va fi menţionată în document. Liberalii ar dori mai mult reducerea CAS. Preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, iar acciza la motorină va fi amânată cel puţin 3 luni, măsură agreată de premierul Victor Ponta, dar nu şi de PNL, care vede astfel diminuate şansele reducerii CAS din iulie, scrie Mediafax, care citează surse oficiale.

Ponta: „Nu se poate renunţa la acciza de 7 eurocenţi la carburant, asta i-a spus FMI şi lui Băsescu. Nu se poate redeschide bugetul“. Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene (CE).

Băsescu: Între mine şi FMI nu e o dispută, sunt un susţinător al continuării acordului. Nu vreau să punem taxe inutile pentru a face cheltuieli inutile. Preşedintele Traian Băsescu se declară un susţinător al continuării acordului cu FMI şi a anunţat că între el şi instituţia financiară internaţională nu este o dispută, însă respinge accizarea suplimentară a carburanţilor, care este folosită pentru "cheltuieli inutile".
 
Băsescu poate bloca acordul cu FMI din cauza accizei de 7 eurocenţi. Acordul cu FMI este din nou în pericol, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că nu semnează memorandumul dacă acciza suplimentară de 7 eurocenţi este aplicată.
 
Oamenii de afaceri cer Guvernului o politică de dezvoltare în detrimentul celei de austeritate, promovate de FMI. Scutirea impozitului reinvestit, pe listă. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită Guvernului să susţină în cadrul următoarelor negocieri cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.
 
Cât pierde statul din revoluţia şoferilor: amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină produce o gaură de aproape 125 de milioane de euro în buget. După ce a cedat la presiunile transportatorilor de marfă aflaţi în grevă şi a amânat cu trei luni supraaccizarea motorinei, statul va încasa cu peste 120 de milioane de euro mai puţin la buget.
 
Comisia Europeană: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar.Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE, Simon O’Connor.
 
Tom Bugeţel, cu acciza la Bruxelles. Pe când se potcovea acciza cu 99 de ocale de fier şi se dădeau economiştii Guvernului peste cap să spuie năzdrăvănia că vaca bugetară va da mai mult lapte păscând pe lângă staţia de benzină, Victor Ponta ce-mi făcea?
 
Liviu Voinea, ministrul Bugetului: Se putea face bugetul pe 2014 şi fără acciza de 7 cenţi pe combustibil. Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a explicat astăzi, la emisiunea „După 20 de ani“, modul în care a fost construit bugetul pe 2014. Voinea a precizat că în timpul negocierilor cu FMI s-a luat în calcul majorarea cotei unice de la 16% la 18%.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările