Legea offshore, amânată pentru sesiunea extraordinară a Parlamentului

Legea offshore, amânată pentru sesiunea extraordinară a Parlamentului

Legea offshore, vitală pentru ca producătorii să poată face în această vară investiţii pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost amânată din nou şi va fi votată în şedinţa extraordinară a Parlamentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deputatul PSD Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, a declarat pentru e-nergia.ro că legea „nu se discută în Comisie acum pentru că este în dezbatere la Guvern”. „Se va discuta în Comisie marţea viitoare. Nu se amână pentru toamnă, intră la vot în Plen în următoarele două săptămâni care urmează”, a spus Iancu, întrebat dacă votul final va fi împins în toamnă, după vacanţa parlamentară.

Comisia de industrii trebuie să dea raportul final pe această lege, pentru ca ea să poată intra la votul final din Camera Deputaţilor. Acest lucru a fost tărăgănat de câteva ori, în acest an.

Aşadar, din câte spune Iancu, legea va fi votată în cele două săptămâni de sesiune extraordinară a Parlamentului.

În contextul în care legea nu va fi votată în actuala sesiune parlamentară, legea offshore va trebui să aştepte toamna. Şi la fel vor aştepta şi investiţiile companiilor petroliere care au descoperit importante cantităţi de gaze naturale în Marea Neagră, care au nevoie de această lege pentru a le planifica. Este vorba de ExxonMobil, OMV Petrom, Black Sea Oil and Gas, Lukoil şi Romgaz, care au acorduri semnate în Marea Neagră.

Investiţiile proiectate în viitor de industria offshore, de extracţie a petrolului şi a gazelor, ar putea ajunge la 23-24 miliarde de dolari, arată un studiu de impact realizat de compania de consultanţă şi audit Deloitte.

Potrivit Deloitte, veniturile atrase la bugetul de stat prin derularea proiectelor din Marea Neagră vor atinge 51,4 miliarde de dolari, dintre care 24 miliarde de dolari sunt reprezentate de impactul direct. Fiecare dolar cheltuit în România în proiectele offshore va genera venituri de 2,1 dolari la bugetul de stat, inclusiv redevenţe şi alte taxe.

„Vorbim despre comercializarea unei mărfi pentru care operatorii nu au luat o decizie finală de investiţie. Fără un cadru fiscal stabil vă pot spune că aceşti operatori nu îşi vor asuma riscul acestor investiţii offshore, pentru că există riscul să nu găseşti nimic acolo. Riscul mare al recuperării investiţiei are nevoie de predictibiltate“, a declarat Sorin Elisei, manager Deloitte Consultanţă, în cadrul unei conferinţe organizate de revista Capital.

citeste totul despre: