Fonduri europene în agricultură 2015. Când se pot depune primele cereri de finanţare

Fonduri europene în agricultură 2015. Când se pot depune primele cereri de finanţare

Fondurile europene în agricultură pentru 2015 se acord şi la achiziţia de utilaje

Cei care vor să-şi înceapă o afacere cu fonduri europene în agricultură în 2015 pot obţine banii pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a lansat, de săptămâna trecută, primele măsuri de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR). Deocamdată, e vorba de o decizie care are acordul Comisiei Europene doar de principiu. Scrisoare de conformitate a Uniunii Europene urmează să vină până la jumătatea lunii aprilie, promit reprezentanţii Ministerului Agriculturii. 
 
Ministrul Agriculturii spune că spera ca beneficiarii să poată depune cererile de finanţare la sfârşitul lui mai, începutul lunii iunie. Prin măsurile lansate vor fi alocate fonduri europene în agricultură pentru tineri şi fonduri europene pentru modernizarea exploataţiilor agricole. Mai exact, fermierii vor avea la dispoziţie fonduri europene nerambursabile de 205,7 milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole prin submăsura 4.1 şi de 111,2 milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri prin submăsura 6.1.
 
România şi-a propus să investească prin PNDR 2014 - 2020 peste 9,3 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro sunt fonduri europene, iar restul sunt de la bugetul de stat.
 

Fonduri europene în agricultură 2015. Ce bani li se acordă tinerilor

Ministerul Agriculturii vrea să-i încurajeze să rămână la ţară şi să-i ajute să-şi înceapă o afacere în domeniul agricol cu fonduri europene. 
 
Fiecare tânăr care îşi face o fermă la ţară ar putea primi fonduri europene în agricultură de până la 50.000 de euro. Aceste fonduri europene pentru tineri care vor să-şi facă o afacere în agricultură se vor acorda în două tranşe. Prima, în valoare de 75%, se va da la începutul proiectului, iar cea de-a doua în maxim trei ani de la decizia de finanţare. 
 
Fermierul trebuie să aibă domiciliul stabil în localitatea în care se află exploataţia, trebuie să prezinte un plan de afaceri, să devină fermier activ şi să nu aibă un alt serviciu în acelaşi timp. 
 
Tânărul fermier trebuie să mai demonstreze, înaintea să primească a doua tranşă de fonduri europene în agricultură 2015, că a îmbunătăţit performanţele exploataţiei agricole şi că valoarea producţiei vândute este în procentaj de minim 20% din valoarea primei tranşe. 
 

Fonduri europene în agricultură 2015. Ce condiţii trebuie îndeplinite de tineri

Iată şi care sunt criteriile de eligibilitate aplicabile tuturor beneficiarilor sub-măsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, pentru ca tinerii să poată obţine fonduri europene în agricultură în 2015:
 
  • Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici
  • Solicitantul are o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 şi 50.000 SO (valoare producţie standard);
  • Solicitantul prezintă un Plan de Afaceri pe care îl va implementa conform cerinţelor regulamentelor privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR;
  • Solicitantul are domiciliul stabil într-una dintre unităţile administrativ teritoriale pe teritoriul căreia se află exploataţia;
  • Solicitantul devine fermier activ în termen de 18 luni de la data instalării;
  • Solicitantul demonstrează, înaintea celei de-a doua tranşe de plată, îmbunătăţirea performanţelor economice ale exploataţiei, prin producţia proprie comercializată în procent de minimum de 20 % din valoarea primei tranşe de plată (condiţia se verifica în maxim 3 ani de la contractare);
  • În cazul în care exploataţia agricolă vizează creşterea animalelor, planul de afaceri va viza obligatoriu amenajări minime de gestionare a gunoiului de grajd, conform normelor de mediu (condiţia se verifică în maxim 3 ani de la contractare);
  • În cazul exploataţiilor pomicole, vor fi luate în considerare pentru sprijin doar cele din UAT prezente în anexa II a Subprogramului pomicol;
  • Solicitantul nu deţine concomitent un alt loc de muncă în afara unităţii territorial-dministrative în care este situată exploataţia, sau a zonei limitrofe;
  • Deţine competenţe profesionale îndeplinind cel puţin una dintre următoarele condiţii: fie a efectuat studii medii/superioare în domeniul agricol/veterinar/economie agrară, fie are cunoştinţe în domeniul agricol dobândite prin participarea la programe de instruire. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: