Fondul de investiţii China - CEE Investment Cooperation Fund II: Vedem oportunităţi extraordinare în România şi în întreaga regiune

Fondul de investiţii China - CEE Investment Cooperation Fund II: Vedem oportunităţi
extraordinare în România şi în întreaga regiune

Fondul de investiţii China-CEE Investment Cooperation Fund II a atras un capital de 800 de milioane de dolari, reprezentanţii acestuia spunând că văd oportunităţi extraordinare în România şi în întreaga regiune, identificând în prezent oportunităţi interesante în sectoarele agricol, transporturi, energetic si manufacturier.

Ştiri pe aceeaşi temă

CEE Equity Partners Limited, consilier de investiţii al China-CEE Investment Cooperation Funds I & II, a anunţat ieri prima închidere a Fondului II, la  800 milioane dolari americani dintr-o capitalizare de 1 miliard de dolari.

„Experienţa regională şi sectorială a CEE Equity Partners ne permite să identificăm companii cu management performant, generatoare de «cash-flow» stabil si predictibil, cu active solide, care au nevoie de capital de creştere”, a declarat Octavian Vidu, Director de Investiţii pentru România.

„Noul capital de 800 de milioane de dolari, obţinut pentru China-CEE Fund II demonstrează angajamentul investitorilor faţă de strategia şi de abordarea noastră”, a adăugat Octavian Vidu.

 „Vedem oportunităţi extraordinare în România şi în întreaga regiune, unde echipele de management ale firmelor de înaltă calitate caută investitori care le  pot ajuta să se dezvolte. În prezent, analizăm o serie de oportunităţi din România, în sectoarele amintite, iar cu capitalul de investiţii din faza a doua suntem nerăbdători să explorăm multe oportunităţi suplimentare. Am identificat oportunităţi interesante în sectoarele agricol, transporturi, energetic si manufacturier. În sectorul transporturilor lipsesc investiţiile. În special terminale multimodale de mărfuri containerizate şi vrac, suferă de lipsa de investiţii , iar întreg sectorul se află sub o presiune crescândă a fluxurilor de mărfuri atât dinspre vest, cât şi dinspre est. Credem că suntem pregătiţi să investim în următoarele 12 luni in sectoarele amintite şi să creăm creştere împreună cu partenerii noştri, oamenii de afaceri români”, mai spune el.

Începând din 2014, CEE Equity Partners a calificat si efectuat in numele Fondului I 16 tranzacţii în cinci ţări, totalizând peste 500 milioane dolari. Fondul I este specializat în patru sectoare: infrastructură, energie, telecomunicaţii şi producţie industrială specializată. Acest lucru se reflectă în portofoliul actual al Fondului, care include între altele: compania de energie solară PV Energy 21 din Republica Cehă, mai multe investiţii în sectorul energetic din Polonia, firme de telecomunicaţii în Polonia şi Ungaria, producătorul polonez din domeniul biotehnologiei medicale Bioton, firma bulgară Walltopia, lider de piaţă în designul şi producţia zidurilor de căţărare indoor, Javna Razsvetljava din Slovenia, expert în iluminatul public şi soluţii de semnalizare, precum şi în Universitatea Metropolitană din Budapesta (MetU), cea mai mare universitate privată din Ungaria.

Pe lângă aceste patru sectoare, Fondul II şi-a extins aria de investiţii pentru a cuprinde şi oportunităţi de investiţii în alte sectoare, precum sănătate, turism, educaţie şi agricultură.

CEE Equity Partners Ltd este consilierul pentru investiţii al Fondurilor I şi II „China-CEE” , care a atras capital în valoare de peste $1,2 miliarde. Fondul I a fost creat în 2014 de China Exim Bank în parteneriat cu alţi investitori instituţionali din zona Europei Centrale şi de Est, pentru a capitaliza oportunităţile de investiţii din ţările ECE. Din birourile sale din Varşovia, Budapesta, Bucureşti, Zagreb şi Praga, CEE Equity Partners caută investiţii atractive în 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, de la ţările Baltice, la Albania.

 

citeste totul despre: