Fabrica unde erau produse celebrele ţigări Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti, transformată într-un „palat al minunilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe
Foto: Facebook Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe vor cumpăra fosta Fabrică de Ţigarete din municipiu, care şi-a încetat activitatea în urmă cu aproape 10 ani, dorind, printre altele, să înfiinţeze aici un centru interactiv de ştiinţă şi divertisment după modelul „Palatului minunilor" din Budapesta.

„Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat la începutul acestei săptămâni un proiect de hotărâre privind cumpărarea de către municipalitate a fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, clădire monument istoric.”, informează Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Potrivit sursei citate, valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 4,9 milioane de euro, iar contractul de achiziţie urmează să fie semnat în săptămânile următoare.

„Achiziţia acestui imobil monument istoric este un moment important nu numai în viaţa oraşului nostru, ci este şi un mesaj că este foarte important să protejăm şi să salvăm monumentele istorice”, a spus primarul Antal Árpád, în cadrul unei conferinţe.

„Pot să vă spun că, în Sfântu Gheorghe, anii care au trecut sunt unii ai dezvoltării şi construirii, iar perioada care vine va fi la fel, una în care comunitatea se va dezvolta. Pentru mine a fost mereu foarte importantă păstrarea, renovarea şi punerea în funcţiune a clădirilor de patrimoniu. Aceste clădiri, mai ales cele de patrimoniu industrial, au fost folosite decenii la rând şi au definit comunităţi întregi. 

Mă bucur că Municipiul Sfântu Gheorghe face un efort financiar şi va cumpăra acest imobil, pentru că astfel va reintra în circuitul public şi nu va fi demolat. E un efort uriaş pentru municipiu, dar orice lider al unei comunităţi ştie că astfel de investiţii pe termen mediu şi lung vor creşte calitatea vieţii locuitorilor”, a spus şi vicepremierul Kelemen Hunor.

La rândul ei, viceprimarul Vargha Fruzsina a punctat importanţa acestei clădiri pentru crearea unor spaţii inovative pentru tinerii din zonă.

„În ultimele 7 luni am discutat destul de mult cu tinerii, am făcut şi consultarea tinerilor, din care a reieşit că tinerii au nevoie de spaţii, şi primesc aproape în fiecare săptămână un telefon sau un email despre tineri care s-au născut în Sfântu Gheorghe, dar acum trăiesc în străinătate, au idei bune, dar nu au spaţiul necesar pe care să-l folosească. 

Eu sper că dacă vom avea această clădire, această problemă se va rezolva şi putem să le dăm antreprenorilor tineri, care au idei inovative, şi va însemna şi o reformă în comunitatea noastră. Avem nevoie de spaţii multifuncţionale şi interactive, unde să se poată face sport, ore interactive pentru şcoli şi pentru programe de afterschool”, a spus viceprimarul Vargha Fruzsina.

Clădirea fabricii de ţigarete din Sfântu Gheorghe a fost construită în perioada 1901-1907, după ce în 1897, primarul Gödri Ferenc jr. a solicitat Guvernului de la Budapesta sprijin pentru construirea unei fabrici de ţigarete. 

Aceasta a funcţionat iniţial în actualul sediu al Primăriei, unde la început au lucrat 80 de persoane, dar au fost perioade în care numărul angajaţilor a depăşit 1.000 de persoane. 

Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde s-au făcut ani de zile „legendarele" ţigarete Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti, şi-a încetat activitatea în anul 2011 ca urmare a suspendării autorizaţiei de producţie şi comercializare, iar câţiva ani mai târziu compania a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate către bugetul de stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite