De ce ne e frică, de fapt, când Enel stinge lumina în România

În România, Enel deţine 34% din piaţa de energie electrică FOTO Reuters

O plecare şi o vulnerabilitate. Anunţul ieşirii din România a grupului italian de energie Enel readuce în prim plan discuţia despre cât de vulnerabilă e România pe fondul dependenţei de capitalurile străine. O alternativă şi două modele. Economiile Poloniei şi Turciei ne arată că se poate (mai bine) prin forţe proprii.

La scurt timp după ce oficialii Enel îşi anunţau decizia de a-şi vinde activele de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România (controlează 34% din piaţă), Răzvan Nicolescu ministrul delegat pentru Energie, declara că mişcarea nu ”reprezintă o surpriză pentru noi.” Evident, investitorii străini vin şi, uneori, pleacă. Mai ales atunci când aceştia au probleme acasă: Enel spune că vinde activele din România, alături de cele din Slovacia, într-un program de reducere cu 6 miliarde de euro a datoriei pe care o are compania-mamă.

Dincolo de scandalul de corupţie, legat de creşterea nejustificată a facturilor la energie în care Enel este implicată de acum o lună (conducerea companiei neagă vreo legătură între acesta şi decizia plecării), afacerea italienilor merită atenţia cumpărătorilor. Enel vinde energie către clienţi finali (casnici sau industriali) în Muntenia, Banat şi Dobrogea în valoare de peste un miliard de euro pe an, cu o marjă a profitului operaţional de 25%.

Pleacă un investitor străin, vine un altul. Chinezii de la State Grid Corporation of China au intrat în discuţii, potrivit Hotnews, pentru o posibilă achiziţie. Tot acum, un alt invesitor străin, producătorul francez de ciment, Lafarge, îşi vinde toate fabricile din România pentru a putea fuziona cu Holcim. În aparenţă, nu este nici o problemă, nicidecum un ”dezastru”, dacă e să ne uităm la titlul publicat de Ziarul Financiar imediat după anunţ. În acest moment, un alt investitor străin,    

În realitate, depedenţa ridicată de capitalul străin, prin ieşirea statului român din domenii strategice (energie, banking) şi lipsa de vigoare a antreprenoriatului local ridică semne de întrebare despre eficienţa modelului economic naţional. 

Anii de criză, care au afectat masiv România,  au însemnat o prăbuşire cu 90% a investiţiilor străine directe de la un vârf de 9,49 miliarde de euro în 2008. Repatrierea profiturilor (860 de milioane de euro în primele nouă luni ale lui 2013) de către multinaţionalele prezente în ţară au adus neajunsuri suplimentare.

Pe insula succesului

În schimb, economiile naţionale construite pe principiul ”prin noi înşine” – Polonia şi Turcia - au trecut cu bine criza. Polonia a devenit studiu de caz după ce, în 2009, era singura ţară europeană care creştea cu 1,6%, în vreme ce economia Uniunii Europene se prăbuşea în ansamblu cu 4,5%. Rămânerea pe creşetere economică i-a atras eticheta de ”insulă de succes economic”.

Economia internă puternică şi dependenţa redusă de împrumuturile externe sunt două din ingredientele acestei poveşti de succes. Deprecierea cu 30% a monedei naţionale (zlotul) faţă de euro, pe fondul scăderii expunerii băncilor străine nu a afectat nici populaţia, nici companiile. Dimpotrivă, competitorii au avut de căştigat.

Polonia este ţara care domină clasamentul celor mai valoroase companii listate din Europa Centrală şi de Est, realizat de consultanţii de la Deloitte în 2013. În acest top, figurează 166 de companii poloneze, faţă de doar 35 din România.

Din perspectiva proprietăţii, 58% din cele mai mari companii poloneze sunt controlate de grupuri occidentale, în vreme ce pentru firmele româneşti această pondere este de 72%.

70 străine, 30 româneşti

Ponderea redusă a capitalului românesc reiese şi din cea mai recentă ediţie a anuarului ”Cele mai valoroase 100 de companii din România”, întocmit de Ziarul Financiar alături de compania de consultanţă Capital Partners. Clasamentul, condus de OMV Petrom, conţine 70 de multinaţionale şi 30 de societăţi cu capital românesc: 18 controlate de stat, cele cinci SIF-uri şi doar şapte companii fondate de antreperenori locali. E vorba de Zoltan Teszari (acţionar principal al operatorului telecom RCS&RDS), Ioan Niculae (grupul de agricultură şi chimie Interagro), fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl (reţeaua de bricolaj Dedeman), Culiţă Tărâţă (holdingul agricol TCE 3 Brazi), Dan Adamescu (societatea de asigurări Astra), Puiu Popoviciu (grupul imobiliar Băneasa Developments) şi Dan Ostahie (retailerul de electroIT Altex).

Preponderent, statul polonez şi-a privatizat marile companii naţionale prin listări la bursă (Varşovia este cea mai mare piaţă de capital din regiune). Prin această metodă şi-a păstrat controlul în companii precum PZU (cea mai mare societate de asigurări), PKO BP (cea mai mare bancă) sau în companii energetice, precum PGE, PGNiG, Enea sau Tauron.

România a mers pe cedarea pachetelor de control în cazul celei mai mari bănci (BCR), al celei mai mari companii de petrol Petrom şi al distribuţiile de energie electrică. Totuşi, statul nu a mai privatizat CEC Bank, a cincea bancă din România, după active, a cărei cotă de piaţă a crescut de la 4,3% în 2008 la 7,2% în mai 2014. De asemenea, a listat pachete minoritare pe bursă din Romgaz şi Electrica. 

Suntem turci, vindem de toate

Cât despre antreprenori, Polonia figurează cu cinci miliardari în lista Forbes USA, de cinci ori mai mult decât România – e adevărat ţara noastră are o populaţie de aproape două ori mai mică. Antreprenorii polonezi au creat companii- vedetă care domină piaţa locală şi care s-au extins regional. În aprilie, Leonardo, cel mai mare retialer de încălţăminte din România (după cifrele din 2012), îşi închdea magazinul din AFI Palace Cotroceni, lăsând locul brandului CCC, controlat de polonezul Dariusz Milek, al cincilea cel mai bogat polonez.

Vedete naţionale care au ajutat să treacă ţara cu bine peste criză are şi Turcia, din belşug. Cel mai bogat turc, Murat Ulker, a făcut o avere de 3,7 miliarde de dolari din acţiunile la Yildiz Holding, un conglomerat ale cărui bunuri şi servicii se vând în peste 110 de ţări. Yildiz Holding are afaceri în producţia de ambalaje, dulciuri, băuturi, mâncare congelată, bunuri de larg consum, tehnologie sau imobiliare. Grupuri similare, cu o activitate foarte diversificată, sunt Koç Holding sau Fiba Holding.

Cererea din producţie internă a fost principalul motor al economiei Turciei şi anul trecut, potrivit unei analize a băncii britanice HSBC.

O metodă originală de combatere a crizei ”prin noi înşine” a adoptat premierul Ungariei Viktor Orban. Pentru a impulsiona economia, Orban a impus băncilor străine taxe pe active, furnizorilor de utilităţi reducerea cu 20% a tarifelor pentru consumatorii casnici, iar în 2011 a naţionalizat temporar fondurile private de pensii pentru a evita tăierea salariilor şi pensiilor. De precizat că aceste mijloace i-au adus atât eticheta de ”populist” din partea mass media şi multe priviri încruntate ale oficialilor de la de la Bruxelles, cât şi creştere economică şi un al treilea mandat de premier. 

Aviz Consiliului Investitorilor Români, un organism înfiinţat anul trecut de marii oameni de afaceri români pentru acţiuni de lobby pe lângă autorităţile de la Bucureşti.