Dăncilă a pus în programul de guvernare angajamente pentru Guvernele viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actualul guvern recunoaşte că nu va finaliza curând niciun kilometru de autostradă
Actualul guvern recunoaşte că nu va finaliza curând niciun kilometru de autostradă

Guvernul actual, cel de-al treilea al PSD-ALDE, nu va finaliza nicio autostradă sau drum expres sau vreo legătură intermodală ori vreo centură ocolitoare: toate priorităţile cuprinse în ultimul program de guvernare au drept termen de finalizare ulterior anului 2020, adică după ce se vor fi consumat alegerile parlamentare, estimate a avea loc în jurul datei de 15 decembrie 2020.

Actualul guvern recunoaşte cu subiect şi predicat că nu va finaliza curând niciun kilometru de autostradă sau drum expres ori centură ocolitoare, cel mai optimist termen, pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, nu a lucrărilor, fiind anul 2019. Dar numai în cazul unui singur tronson de autostadă, respectiv Tg. Mureş - Tg Neamţ - parte din autostrada Est-Vest, cu termen de finalizare 2018 – 2019.

Majoritatea proiectelor prioritare de transport rutier vor fi gata, potrivit promisiunilor Guvernului Dăncilă, abia între anii 2012 – 2022, adică după ce se vor fi consumat alegerile parlamentare, estimate a avea loc în jurul datei de 15 decembrie 2020.

“Vom lăsa viitorului guvern, la expirarea mandatului nostru, un parcurs de ţară şi o legislaţie modificată, care să explice oamenilor care va fi traseul României în următorii 15 - 20 de ani, nu doar de la un an la altul, precum în prezent. Vom începe prin introducerea bugetelor (proiecţiilor) multianuale, mai întâi pe 2 ani, apoi pe 4 ani, alături de o programare bugetară pe 10 ani şi, în final, 20 de ani. În acest fel, investiţiile în infrastructura de orice fel: rutieră, medicală, energetică, să fie planificate cu mulţi ani înainte, astfel încât şansa lor de a se înfăptui să crească”, se arată în ultimul program de guvernare.

Guvernul doar susţine investiţiile, nu va aloca şi banii

Potrivit acestuia, actualul Guvern „susţine dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, construcţia unei reţele eficiente de autostrăzi, drumuri expres, şosele care să facă legătura între regiunile României, precum şi între România şi alte state, prin continuarea proiectelor, în special a proiectelor susţinute prin MasterPlan, aferente coridoarelor rutiere de legătură strategică, a inter-coridoarelor, a şoselelor de centură, a transportului turistic, de interes naţional”. 

Majoritatea acestor investiţii, de importanţă naţională, şi aşteptate cu mult interes atât de românii de rând, cât şi de mediul de afaceri, nu au niciun fel de termen de finalizare, pentru o parte dintre acestea nefiind menţionate nici costurile.

Astfel, Guvernul susţine investiţiile în finalizarea, modernizarea şi reabilitarea coridoarelor strategice (coridorul IV), a inter-coridoarelor, a drumurilor TransRegio şi Euro-Trans; finalizarea cu prioritate a axei: Constanţa – Nădlac (Coridor IV); finalizarea autostrăzii Lugoj-Deva, a autostrăzii Sibiu-Piteşti; realizarea şi finalizarea Variantei Ocolitoare a Bucureştiului la profil de autostradă (Inel Bucureşti (A0) care va face legătura între autostrada A1 cu autostrada A2 în primă fază; în faza a două, închiderea inelului centură în regim de autostradă de jur împrejurul Bucureştiului); finalizarea drumului trans-regio Constanţa – Vama Veche – Trans-Regio, ale cărei costuri sunt estimate la 36, 7 mil euro.

În ce priveşte investiţiile propuse pentru perioada 2021-2030, Master Planul de transport arată că există un deficit de finanţare în valoare de 7,9 miliarde euro.

Autostrada Transilvania, finalizată în 2022

Programul de guvernare avansează drept de finalizare a autostrăzii Transilvania anul 2022. Astfel, Comarnic – Braşov (costuri estimate la 997,75 mil. euro) va fi finalizată în 2022; Sibiu – Braşov (737,22 mil. euro) în 2022; Suplacu de Barcău – Borş (+ Oradea) - 304,43 mil. euro, termen de finalizare 2020; Nădăşelu – Suplacu de Barcău – (1.002,55 mil. euro) – 2022.

În ce priveşte autostrada Sebeş - Turda, pentru care autorităţile se grăbeau recent să efectueze recepţia unor lucrări parţiale, aceasta va fi gata în 2020, iar tronsonul Ploieşti – Comarnic (306,77 mil. euro) în 2022. 

Nu se ştie când va fi gata Secţiunea Bucureşti - Ploieşti, sector 1, km 0+000 - km 3+325 şi nici a nodului Centura Bucureşti km 6+500 şi nod Moara Vlăsiei km 19+500. 

Autostrada est-vest (Montana), care va costa peste 4 miliarde euro, va fi gata în perioada 2021 – 2022, exceptând tronsonul Tg. Mureş – Tg. Neamţ (valoare estimată de 2.942 mil. euro, cu perioadă de finalizare a studiului de fazabilitate şi a proiectului tehnic anul 2019). Tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni (Val. estimată: 1.129 mil. euro, va fi gata în 2022;  Câmpia Turzii – Târgu Mureş – la nivel de autostradă (224,94 mil. euro) în 2021; autostrada Piteşti – Craiova în 2021.

 Modernizarea Centurii  Bucureşti (A1-DN7, A2-DN2) (53,80 mil euro) este estimată a fi finalizată în 2020. 

Drumurile expres Ploieşti-Buzău, Buzău – Focşani, Focşani – Bacău, Bacău – Paşcani sunt prognozate a fi gata în 2022. Drumurile expres Paşcani – Suceava, Suceava – Siret; Legătura A3 – Aeroport Henri Coandă: 2018- 2019; Constanţa – Tulcea – Brăila (+ pod peste Dunăre): 2019-2022. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite