Cum se obţin fonduri europene pentru o fermă de găini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să facă o afacere în agricultură pot face un proiect prin care să obţină fonduri europene pentru o fermă de găini.

Mai sunt câteva săptămâni până când Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) care se va derula până în 2020 va primi un aviz din partea Uniunii Europene. 

România şi-a propus să investească prin acest program peste 9,3 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro sunt fonduri europene, iar restul sunt de la bugetul de stat.

Încă de anul trecut, reprezentanţii Ministerului Agriculturii au postat pe site-ul instituţiei o serie de proiecte-tip care să nu mai aibă nevoie să fie însoţite de întreaga serie de avize şi autorizaţii, ci doar de avizul de vânzare a producţiei. 

Printre acestea sunt şi două care se referă la obinerea de fonduri europene pentru o fermă de găini. Mai exact, este vorba de proiectele „Dezvoltare fermei de creşterea păsărilor (găini ouătoare) - maxim 4.000 de capete” şi „Înfiinţarea unei ferme pentru creşterea păsărilor (găini ouătoare)”. 

Potrivit reprezentanţii Ministerului Agriculturii, banii ar veni prin trei măsuri: Măsura 4.1 - „Modernizarea exploataţiilor agricole”; Măsura 6.2 - „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi non-agricole în zone rurale” şi Măsura 6.3 - „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Fonduri europene pentru o fermă de găini. Iniţierea afacerii

Ferma de găini este o afacere destul de profitabilă, mai ales dacă vă gândiţi la un proiect ecologic. Potrivit unor studii de piaţă, oferta de ouă ecologice de pe piaţă este deocamdată sub cerere, nu prea există concurenţă şi nici ferme suficiente. Pentru a începe o astfel de afacere ai avea nevoie pentru început de un teren de aproximativ 1.000 de metri pătraţi la ţară. În sistemul ecologic, regula europeană spune că trebuie să fie maxim 6 găini pe metru pătratat. 

În hala-adăpost trebuie să amenajaţi în jur de 800 de locuri de cocoţat, o platformă pentru colectare dejecţiilor şi aproximativ 800 de cuibare din lemn. De asemenea, trebuie să montaţi adapători şi hrănitori. Hrana trebuie să fie ecologică şi să respecte standardele impuse de UE pentru acest gen de afacere, pentru a intra în categoria eco.

Fonduri europene pentru o fermă de găini. Se pot depune proiecte

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii estimează că la începutul lunii mai vor fi lansate toate măsurile din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. 

„Dacă la jumătatea lunii aprilie vom avea scrisoarea de conformitate, pe urmă putem să lansăm ghidurile pe toate măsurile şi nu trebuie să mai aşteptăm acordul final pentru întregul program. Cred că la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom fi în măsură să le lansăm pe toate, dar ordinea în care le vom lansa va fi supusă unei analize în comitetul de monitorizare de unde fac parte toţi partenerii sociali. Ştiu că este o aşteptare foarte mare pentru toate măsurile, dar noi vom încerca să răspundem acestor aşteptări”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Începând de ieri, 25 martie, Ministerul Agriculturii primeşte primele proiecte pe două măsuri pentru care s-a negociat deja cu responsabilii Comisiei Europene. Mai exact, se vor acorda fonduri europene în agricultură pentru investiţii în ferme şi pentru măsura „tinerii fermieri”. Proiectele-tip le puteţi găsi pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite