Comisia Europeană a aprobat investiţii de 1,8 milioane de euro în îmbunătăţirea protecţiei contra inundaţiilor în România

Comisia Europeană a aprobat investiţii de 1,8
milioane de euro în îmbunătăţirea protecţiei contra inundaţiilor în România

Prin intermediul unui pachet de investiţii, în valoare de 1,8 milioane de euro, din Fondul de coeziune vor fi finanţate măsuri de prevenire a inundaţiilor în 11 bazine hidrografice de pe teritoriul României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acestea au în vedere construcţia de staţii de măsurare a precipitaţiilor, precum şi infrastructura necesară reducerii efectelor distructive. Aproximativ 52 de mii de locuitori vor beneficia de o protecţie sporită în ceea ce priveşte inundaţiile, graţie acestui proiect cu finanţare europeană.

„Politica de coeziune ne oferă aici un exemplu concret al unei Europe ce oferă protecţie. Din acest moment şi până la finalul perioadei bugetare, mai mult de 13 milioane de oameni din întreaga UE vor beneficia de o mai bună protecţie contra inundaţiilor, prin intermediul unor astfel de investiţii”, a subliniat comisarul european pentru politică regională Corina Creţu.

Proiectul va continua lucrările iniţiate în perioada de programare 2007-2013. Activităţile avute în vedere includ, printre altele, construcţia a 14 staţii de măsurare a precipitaţiilor şi a 9 staţii hidrometrice, achiziţionarea a 21 de unităţi de echipamente pentru măsurarea căderilor majore de precipitaţii, sisteme automate de monitorizare a parametrilor de siguranţă structurală pentru 17 baraje de tip A şi B şi 3 baraje de tip C, precum şi construcţia unui număr de 15 staţii automate de monitorizare a calităţii apei pentru îmbunătăţirea capacităţii Autorităţii Naţionale „Apele Române” de a contracara efectele inundaţiilor.

 

citeste totul despre: