Compania canadiană CGI deschide primul său centru de consultanţă şi dezvoltare în domeniul software din România şi angajează 300 de persoane

Compania canadiană CGI deschide primul său centru de
consultanţă şi dezvoltare în domeniul software din România şi angajează 300 de persoane

Compania canadiană CGI, al 5-lea actor mondial independent în domeniul serviciilor de tehnologie a informaţiei, anunţă deschiderea primului său centru de consultanţă şi dezvoltare în domeniul software din România, la Bucureşti, unde vor fi angajaţi 300 de specialişti în următorii trei ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Amplasat în Bucureşti, în apropierea Universităţii Politehnice, centrul va furniza expertiză în domeniul asistenţei şi mentenanţei soluţiilor software aplicative bazându-se pe o serie întreagă de tehnologii (Java, DotNet, BI) precum şi pe experienţa sa în implementarea sistemelor de anvergură, ceea ce va constitui o direcţie majoră de dezvoltare. 

Centrul, care va deservi exclusiv clienţii francezi ai CGI, va fi inclus în reţeaua existentă de centre de producţie aflate în Franţa, peninsula Iberică şi în Maroc.

„Prin deschiderea primului nostru centru de consultanţă şi dezvoltare în domeniul software din România urmărim să oferim clienţilor noştri francezi servicii digitale inovatoare care respectă standardele de calitate internaţională. Organizat pe baza unui model care şi-a dovedit avantajele, centrul îşi propune să susţină dezvoltarea şi creşterea activităţilor noastre din Franţa”, spune Jean-Michel Baticle, Preşedintele de operaţiuni al CGI pentru vestul şi sudul Europei.

De ce a ales România

Alegerea României corespunde multiplelor cerinţe ale CGI şi ale clienţilor săi, susţin reprezentanţii CGi. Stat membru al Uniunii Europene, România este supusă aplicării Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR), iar astfel organizaţiilor franceze le este garantat un nivel identic de protecţie şi asigurată stocarea datelor lor pe teritoriul european.

În plus, potrivit lor, România face de câţiva ani investiţii consistente în dezvoltarea infrastructurilor fizice şi informatice de prim rang, ceea ce explică de ce multe companii străine au ales să îşi desfăşoare o parte din activităţi aici. 

România este şi o ţară în care sunt pregătiţi an de an specialişti IT cu nivel excelent de cunoştinţe, obişnuiţi să lucreze în medii francofone, mai arată CGI.

300 de specialişti angajaţi până în 2021

CGI îşi propune să angajeze 300 de persoane până în 2021, 100 de candidaţi urmând să fie angajaţi doar în anul 2018. Posturi de dezvoltatori, analişti, responsabili de proiect, consultanţi de soluţii şi manageri de proiect sunt astfel disponibile în centrul din Bucureşti.

„Lider mondial în domeniul serviciilor digitale, CGI le propune angajaţilor săi activităţi pasionante, esenţiale pentru transformarea digitală a companiilor şi a societăţii. Suntem mândri să putem oferi prin noul nostru centru oportunităţi de carieră unice candidaţilor care ni se vor alătura şi să contribuim astfel la dezvoltarea economiei locale pe termen lung.”, spune Cyril Bricout, Vice-Preşedinte responsabil de noul centru CGI din România.

Candidaţii îşi pot depune CV-ul şi scrisoarea de intenţie privind motivaţia lor de a se alătura CGI la adresa cgi.recrute.roumanie.fr@cgi.com.

Înfiinţată în anul 1976, CGI este una dintre cele mai importante companii independente de servicii şi consultanţă în domeniul tehnologiei informaţiei (IT) şi managementului din lume. CGI oferă următorul portofoliu de servicii şi soluţii: servicii-consultanţă în IT şi management, servicii de integrare de sisteme şi de externalizare precum şi soluţii în domeniul proprietăţii intelectuale. CGI are venituri anuale de 10,8 miliarde de dolari canadieni. Acţiunile CGI sunt cotate la bursa din Toronto (GIB.A) şi la bursa din New York (GIB). 

citeste totul despre: