Centura Capitalei: Cum avansează lucrările pe şantierul Pasajului Berceni şi când se va putea circula pe el

Centura Capitalei: Cum avansează lucrările pe şantierul Pasajului Berceni şi când se va putea circula pe el

Foto: Facebook Ionel Scrioşteanu

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu, a publicat, vineri, noi imagini de pe şantierul pasajului Berceni. Potrivit oficialului, până în acest moment au fost montate 8 tronsoane de tablier metalic, care au fost asamblate la sol.

„Continuă montarea tablierului metalic la pasajul Berceni. Până în acest moment au fost montate 8 tronsoane de tablier metalic, care au fost asamblate la sol. Pentru restul de 10 tronsoane continuă asamblarea la sol, iar pe măsură ce se vor finaliza vor fi montate şi acestea. Ridicarea acestora s-a făcut cu o macara de mare tonaj, cu capacitate de ridicare de 600 de tone.”, a transmis Ionel Scrioşteanu pe pagina sa de Facebook.
 
Acesta a mai anunţat că s-a finalizat armarea plăcii de suprabetonare pe rampa de coborâre spre Popeşti Leordeni, au fost montate grinzile şi la rampa de coborâre spre Jilava şi a început armarea plăcii de suprabetonare a rampei de urcare dinspre Jilava.
 
Conform datelor transmise de secretarul de stat, continuă forajul piloţilor la rampa de urcare/coborâre spre şi dinspre Bucureşti şi lucrările pentru dublarea Centurii actuale a Bucureştiului, la 4 benzi, spre Jilava. 
 
„Continuă devierea utilităţilor şi lucrările la bazinul de retenţie a apei pluviale în zona DJ 401. Menţionez că şi acest pasaj va fi dat în trafic, în toamna acestui an.”, a mai subliniat oficialul din Transporturi.
 
În decembrie 2021, Ionel Scrioşteanu anunţa că pe şantierul pasajului Berceni au ajuns 1.000 dintre cele 1.400 de tone de tablier metalic necesare realizării pasajului.
 
„Numărătoare inversă la pasajul Berceni: ultimele 10 luni de lucru. Până acum au sosit în şantier 1.000 dintre cele 1.400 de tone de tablier metalic necesare realizării pasajului. Continuă asamblarea elementelor tablierului metalic la sol, iar până acum au fost finalizate 6 tronsoane. ”, a transmis oficialul.
 
În iunie 2020, secretarul de stat anunţa că Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construire pentru Pasajul Berceni de pe Centura Capitalei.
 
Contractul pentru proiectarea şi construirea Pasajului Berceni de pe Centura Bucureşti a fost semnat pe 6 martie 2019 cu asocierea SC TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK, a.s. – CONSTRUCŢII ERBASU SA – GRAFIC TENDS S.R.L pentru suma de 146 milioane de lei fără TVA.
 
Durata contractului prevedea şase luni de proiectare, la care se adaugă 24 luni pentru execuţie.
 
Potrivit estimărilor reprezentantului din Transporturi, acest pasaj va fi dat în trafic după cel de la Domneşti.
 
„Aşa cum am promis, în maximum doi ani (2022), vom finaliza cele cinci pasaje pe actuala Centură a Bucureştiului. Primul este gata! Pe pasajul Mogoşoaia se circulă începând din data de 30 septembrie 2021.
 
Urmează, în ordine, pasajele: Domneşti, Berceni, Popeşti-Leordeni (Olteniţei) şi Cernica. În maximum trei ani (2023) vor finaliza şi cele trei loturi de pe A0 Sud, adică 52 de km din Autostrada de Centură Bucureşti Sud”, a declarat în repetate rânduri Ionel Scrioşteanu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările