Ce companii oferă dividende mai mari decât depozitele bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile Petrom, Rompetrol Well Services, Transgaz, Transelectrica, dar şi cele ale Băncii Transilvania, Antibiotice Iaşi şi ale SIF-urilor au oferit randamente mai mari decât rata dobânzilor bancare, potrivit unei analize realizate de casa de brokeraj Tradeville.

După segmentarea dobânzilor în functie de anvergura băncilor locale, echipa de analiză Tradeville a selectat cele mai atractive societăţi listate la Bursa de Valori Bucureşti. Ţinând cont de profiturile bugetate pentru 2013, de măsura în care aceste obiective au fost îndeplinite la jumătatea anului şi de politica fiecarei companii privind distribuţia dividendelor, analiştii companiei au estimat dividendele care ar putea fi plătite anul viitor. 

Se remarcă în primul rând SIF-urile, care au oferit în mod tradiţional dividende consistente, iar randamentele previzionate pentru 2014 depăşesc atât dobânzile oferite de băncile mari, cât şi pe cele ale băncilor de nişă. Companii precum Antibiotice sau Banca Transilvania au ales să-i recompenseze pe investitori prin distribuţia de acţiuni gratuite, fapt care creşte randamentul total. Nu în ultimul rând, companiile de utilităţi, care au beneficiat de creşterea tarifelor reglementate de către Autoritatea Naţională de  Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), creează aşteptări pentru rezultate financiare îmbunătăţite şi, deci, alocarea unor dividende generoase.

“Pe de o parte avem indici şi actiuni la maxime istorice, pe de altă parte e publicul larg care abia îşi poate proteja economiile de inflaţie. BNR s-a angrenat într-un ciclu de relaxare monetară prin reducerea ratelor dobânzii de referinţă la lei, aşadar considerăm că nu există elemente care să inducă ideea unei creşteri a ratelor dobânzilor bancare ci, mai degrabă, o continuare a trendului descendent început anul trecut”, a afirmat, într-un comunicat,  Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al Tradeville.

Spre deosebire de randamentele depozitelor bancare, uneori negative (sub nivelul inflaţiei -nr), piaţa locală de acţiuni este poziţionată pentru creştere graţie fundamentelor macroeconomice deosebit de favorabile, precum excedentul de cont curent şi cursul de schimb stabil, mai arată Tradeville. 

image
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite