Bursa de Valori demarează un concurs prin care participanţii pot câştiga o Dacia Duster

Bursa de Valori demarează un concurs prin care participanţii pot câştiga o Dacia Duster

Concursul se va încheia la începutul anului viitor, iar câştigătorul va pleca acasă cu un autoturism Dacia Duster Laureate      FOTO BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) demarează un concurs pentru investitorii de pe piaţa de capital, marele premiu fiind un autoturism Dacia Duster Laureate, dar şi un voucher de cumpărături în valoare de 3.0000 de euro, o vacanţă premium de şapte zile şi multe altele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numit „Condus de Randament“, concursul, realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank, presupune tranzacţionarea de acţiuni la BVB timp de patru luni, urmând ca marele premiu să fie câştigat de către investitorii care obţin cel mai mare randament al investiţiei.
 

Ce trebuie să facă doritorii

 
Între 21 septembrie şi 16 decembrie doritorii se pot înregistra în concurs, cu un cont deschis la unul dintre brokerii parteneri. Lista acestora se găseşte pe site-ul www.condusderandament.ro, pe acesta urmând să fie realizate şi înscrierile.
 
Competiţia propriu-zisă începe pe 17 octombrie, iar concursul se va încheia pe 17 februarie. Concurenţii trebuie să cumpere acţiuni pe bursă în valoare de minimum 30.000 de lei, sumă netă de comisioane. Banii nu pot fi investiţi decât în acţiunile care intră în componenta indicelui BET-XT, care include cele mai tranzacţionate 25 de companii. 
 
Mai precis, nu poţi investi în acţiuni speculative, ci doar în companii stabile. Societăţile aflate în acest index sunt, pe lângă cele cinci SIF-uri, Fondul Proprietatea, Banca Transilvania, BRD, Petrom, Romgaz, Electrica, Transgaz, Transelectrica, Conpet, Nuclearelectrica, Antibiotice, Albalact, Electromagnetica, Impact, Banca Carpatica, IAR Braşov, Romcab, Romcarbon, BRK Financial Group, dar şi titlurile proprii ale BVB.
 
Ulterior, competitorii trebuie să îşi aleagă strategia investiţională. După patru luni de concurs, cel care va obţine cel mai mare randament va câştiga o maşină Dacia Duster Laureate şi poliţe de asigurare RCA şi full CASCO pentru un an. 
 

Cine poate participa

 
Orice persoană care are 18 ani împliniţi pe 21 septembrie poate lua parte la concursul „Condus de Randament“. Totuşi, înainte de a plasa bani în viaţa reală,  participanţii pot să se înregistreze la o sesiune concentrată de zece lecţii de investiţii disponibile pe www.condusderandament.ro. Mai departe, aceştia vor învăţa cum poate fi făcut profit din invesţiile la bursă, cum funcţionează piaţa de capital, cum devii investitor, cum tranzacţionezi şi, evident, cum poţi câştiga Dusterul oferit ca premiu. 
 
„BVB susţine doar investiţiile responsabile, aspectul educaţional reprezentând un scop important al competiţiei, astfel încât pe lângă concursul cu premii atractive, «Condus de Randament» are şi o importantă latură de educaţie pentru administrarea finanţelor personale şi  investiţii“, arată reprezentanţii Bursei.
 

Ce alte premii se pot câţtiga

 
Pe lângă Dusterul Laureate cu poliţe RCA şi CASCO pentru un an, oferite de către Destine Broker, concursul are multe alte premii atractive.
 
Premiul al doilea constă într-un voucher de cumpărături în valoare de 3.000 de euro, oferit de către eMAG.
 
Premiul al treilea constă într-o vacanţă premium de 7 zile în România, acesta fiind oferit de Happy Tour.
 
Câştigătorul locului patru va pleca acasă cu un Smart Scooter Evolio X-Board, oferit de Evolio.
 
Concurentul clasat pe locul cinci va primi un ceas Vector Watch Luna Rose Gold, oferit de Vector Watch.
 
Concomitent, premiul pentru locul şase constă într-un ceas Vector Watch Luna Argintiu, oferit de către aceeaşi companie.
 
Mai departe, premiile 7-16 constă fiecare într-un abonament Premium pentru 12 luni pe Avocatnet.ro.
 
În fine, premiile 17-20 constă fiecare într-o Puşculiţă Fluent in Finante, oferite de Bursa de Valori Bucuresti.
 
Mai multe înformaţii pot fi accesate pe site-ul dedicat, www.condusderandament.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările