Încă un şoc pe piaţa de capital: şefei IFC România i-au fost furate acţiuni de 200.000 de euro. ASF suspendă pentru două zile tranzacţiile fondurilor de pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După „cazul Sima”, încă un scandal zguduie piaţa de capital din România: şefei IFC România, Ana Maria Mihăescu, i-au fost furate acţiuni în valoare de peste 200.000 de euro. Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a ordonat ca pentru două zile, vineri şi luni, fondurile de pensii administrate privat să nu mai cumpere sau să vândă acţiuni, pentru a verifica siguranţa portofoliilor.

Ana Maria Mihăescu a fost păgubită cu peste 900.000 lei de către opt persoane, care au folosit un act de identitate fals ca să tranzacţioneze acţiuni la companii listate pe care le deţinea şi să îi ridice din cont banii rezultaţi, scrie ziarul Bursa. 

Ana Maria Mihăescu se află la conducerea IFC din anul 1998. Din 2007, se ocupă şi de Moldova, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, iar de curând şi de ţările baltice, mai scrie publicaţia citată. 

IFC este divizia de investiţii a Băncii Mondiale, iar faptul că frauda a fost posibilă la un asemenea nivel a pus pe jar oficialii ASF.

Acţiunile din portofoliile fondurilor de pensii sunt în custodia unei bănci, care verifică zilnic dacă acţiunile raportate de fonduri există în portofoliu şi certifică dacă valoarea acţiunilor raportată de fond este corectă. Acţiunile furate şefei misiunii IFC nu se aflau în custodia unei bănci, ci a unui broker. Fondurile de pensii sunt obligate prin lege să păstreze acţiunile în custodia unei bănci, iar ASF verifică dacă acţiunile deţinute de fonduri sunt în siguranţă.

La finele lunii iulie, pensiile administrate privat (Pilonul II) aveau 5,93 milioane de clienţi şi active de 11,96 miliarde lei.

Pe Pilonul III, adică pensiile cu adevărat private, activele au ajuns 711,1 milioane lei care aparţin unui număr de 303.364 participanţi.

Plasamentele în acţiuni reprezintă 10,84% în cadrul pilonului II (1,3 miliarde lei), iar acţiunile din portofoliile fondurilor de pe Pilonul III sunt de 103,7 milioane de lei (14,56% din active).

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite