ANALIZĂ Cum afectează coronavirusul economiile şi bursele. Bursa de la Bucureşti nu scapă

ANALIZĂ Cum afectează coronavirusul economiile şi bursele. Bursa de la Bucureşti nu scapă

Coronavirusul are impact şi asupra economiilor şi burselor

În ultima perioadă, starea de spirit a investitorilor a fost afectată de epidemia izbucnită în China, iar Bursa de la Bucureşti nu scapă, deşi reacţia este, deocamdată, slabă, arată o analiză XTB România,

Ştiri pe aceeaşi temă

Coronavirusul a apărut în oraşul Wuhan, dar s-a extins rapid în regiunea Asiei de Est. Situaţia a început în perioada Anului Nou Lunar, când numărul de persoane care călătoresc este ridicat, fapt ce a facilitat extinderea mai rapidă a virusului şi pe o arie geografică mai amplă. Astfel, cazuri confirmate de coronavirus au fost raportate în SUA, Singapore, Coreea de Sud, Taiwan, Vietnam, Nepal, Thailanda, Australia, Franţa şi Canada.

Scenariul din China pare a fi alarmant, raportându-se peste 2.700 de cazuri, dintre care 461 de persoane sunt în stare critică, arată analiza XTB. Până în acest moment, numărul de victime a atins pragul de 80, toate fiind raportate în China. Printre măsurile luate de autorităţi pentru a izola şi a gestiona extinderea focarului se numără zone de carantină în anumite regiuni, inclusiv în vecinătatea oraşului Wuhan. Totuşi, riscul de extindere există în continuare întrucât, înainte de restricţionarea călătoriilor, aproximativ 5 milioane de locuitori au părăsit oraşul. În acest moment, oficialii OMS evaluează situaţia în încercarea de a determina dacă este necesar să fie declarată stare de urgenţă pentru sănătate la nivel global.

Efecte negative asupra economiilor est-asiatice

Din punct de vedere economic, epidemia ar putea avea efecte negative semnificative asupra economiilor din regiunea est-asiatică, afirmă reprezentanţii XTB.

Principalul efect se poate observa asupra sectorului de transport, potrivit acestora. Sâmbătă, în prima zi a Noului An Lunar, numărul călătoriilor la nivel agregat din China a scăzut cu 28,8% faţă de anul trecut. Această tendinţă a fost cauzată de îngrijorările populaţiei cu privire la gravitatea situaţiei şi la perspectiva de timp. În plus, reducerea fluxului de pasageri a fost o urmare şi a măsurilor luate de guvern precum anularea anumitor evenimente publice sau restricţionarea călătoriilor pentru zeci de milioane de persoane.

Perspectivele sumbre asupra transportului au pus presiune descendentă şi asupra preţului petrolului, ca urmare a îngrijorărilor legate de o posibilă reducere a cererii de combustibil. Astfel, petrolul a pierdut peste 10% de la primele rapoarte legate de virus şi până în prezent, analiză analiza XTB.

Potrivit companiei, urmările s-ar putea resimţi şi la nivelul economiei din Singapore, unde ar putea fi afectată activitatea de turism dar şi încrederea consumatorilor. În plus, guvernul de aici are în vedere măsuri de susţinere a celor mai afectate sectoare. Cea mai mare pondere a turiştilor din Singapore o au cetăţenii chinezi, iar dacă ţinem cont de impactul economic pe care l-a resimţit oraşul-stat în 2003 în urma epidemiei SARS o agravare a scenariului actual are potenţialul de a duce la o evoluţie similară.

„Teama legată de o posibilă epidemie globală a dus la accentuarea aversiunii faţă de risc a investitorilor. Astfel, pieţele de capital au înregistrat corecţii majore începând din a doua parte a sesiunii de vineri. S&P 500 şi Nasdaq au scăzut din zona maximelor istorice, depreciindu-se cu 2,80%, respectiv 3,50%. Pesimismul s-a observat la nivel extins şi în timpul sesiunii din Asia, unde indicele japonez Nikkei şi cel australian S&P/ASX 200 se retrag cu 2,40%, respectiv 1,10%. În contextul actual, investitorii s-au orientat către active de refugiu precum metalele preţioase, unde, în aceeaşi perioadă, preţul aurului a câştigat aproximativ 28 de dolari per uncie. În cazul în care contextul actual se va extinde, secvenţa de creştere a materiei prime ar putea continua”, explică Radu Puiu, Research Analyst, XTB România.                  

Deschiderea bursieră de luni în pieţele europene a fost serios afectată de temerile asociate răspândirii virusului: la ora 12.30 DAX din Germania pierdea peste 2% faţă de închiderea de vineri. Aurul, yenul şi titlurile de stat americane erau în creştere în timp ce petrolul continua tendinţa de scădere a ultimelor sesiuni.

XTB consideră că e încă prea devreme pentru a trage concluzii solide, dar pentru moment se pare că virusul nu este la fel de violent precum SARS din 2003, dar se răspândeşte mai uşor. Astfel, avem o veste bună, cazurile grave nu au o pondere la fel de mare ca atunci, dar şi una foarte serioasă: perioada de incubaţie ar fi lungă, de peste 7 zile, iar în această perioadă pacienţii ar fi contagioşi, fapt ce ar sprijini răspândirea coronavirusului.

„Investitorii au reacţionat cvasi-automat, vânzând active precum acţiunile, în special cele din sectorul cazinourilor care au prezenţă în Macao, al liniilor aeriene şi companiilor de turism, dar vor intra probabil curând din faza de corecţie într-o fază de aşteptare (wait-and-see), cu o anume volatilitate, bineînţeles, normală pentru o perioadă emoţională. De acolo va urma probabil un punct critic: în funcţie de probabilitatea de a ţine sub control răspândirea virusului, investitorii ar răsufla uşuraţi, sau, dacă se activează celălalt scenariu, ar putea urma o secvenţă nouă, şi mai accentuată de «fugă» de pe burse şi retragere înspre zone percepute a fi relativ mai sigure. Cred că e prea riscant acum să facem prognoze asupra direcţiei viitoare, când nici măcar specialiştii nu ştiu ce se va întâmpla. Estimarea mea ar fi că săptămâna aceasta vom avea o idee relativ clară despre importanţa acestui virus, şi dacă pieţele vor putea să îl treacă cu vederea sau nu.”, este de părere Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Reacţie slabă în România

„În prezent traderii din România nu par foarte afectaţi de scena internaţională, deşi BET coboară cu 0,8% la ora 13, o reacţie mai slabă, sub jumătate din ce vedem în bursa germană”, mai afirmă Claudiu Cazacu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: