Analişti: Trendul listărilor şi al dividendelor semnificative va continua în 2018 la Bursa de Valori Bucureşti. Ce sectoare vor fi atractive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sigla Bursa de Valori Bucuresti BVB FOTO Mediafax

Trendul listărilor va continua în 2018 la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), dividendele semnificative vor ţine capul de afiş şi anul viitor, sectoarele bancar şi energetic vor fi şi mai atractive pentru investitori, iar piaţa are potenţial de creştere spre maxime istorice, au susţinut analiştii în cadrul unei dezbateri organizate de operatorul pieţei de capital.

„Dacă mă întreba cineva acum un an, nu bănuiam că vom avea cinci listări în 12 luni. Îmi amintesc că acum 4-5 ani se vehicula că MedLife se va lista la Varşovia sau Londra şi puţini se aşteptau să vadă această listare la Bucureşti”, a spus Mihai Căruntu, senior analist piaţa de capital în cadrul Băncii Comerciale Române.

„Anul acesta s-au listat multe companii la BVB şi se remarcă o tendinţă către listări care poate să continue şi să se autoreplice în 2018”, a declarat Marius Pandele, analist în cadrul Prime Transaction.

Zonă cu mult potenţial: cea a dividendelor

O zonă cu mult potenţial este şi cea a dividendelor, susţin analiştii, pentru că statul va avea nevoie de bani. „Ne putem aştepta ca memorandumul cu 90% distribuţie a dividendelor să fie de actualitate şi în 2018, ceea ce ar însemna nişte randamente potenţiale destul de mari: Transgaz are potenţial undeva la 13% randament al divendelor raportat la preţul din piaţă la momentul de faţă, Romgaz şi Nuclearelectrica au potenţial de peste 10%, cu condiţia ca ultimul trimestru din 2017 să aducă rezultate asemănătoare celor din ultimul trimestru din 2016”, a mai spus Pandele.

„Bursa de Valori Bucureşti confirmă statisticile pieţelor mature: peste 50% din randamentul mediu anualizat al companiilor listate la BVB vine din dividende, iar acest lucru presupune un raport rentabilitate-risc mai atractiv din punctul meu de vedere faţă de alte pieţe din Europa Centrală şi de Est. Estimarea mea pentru 2018 este un randament mediu al dividendelor de 6-7% pentru principalele titluri listate la BVB”, a precizat Căruntu.

Sectorul energetic, atractiv

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al Tradeville, se aşteaptă ca preţul în creştere al petrolului să facă mai atractiv sectorul energetic. „Uitându-ne la cerere şi ofertă pe plan internaţional, e mai degrabă de aşteptat să nu asistăm prea curând la o perioadă de preţuri scăzute ale petrolului, de 30-40 de dolari pe baril. Astfel, companiile petroliere vor face profituri şi vor relua investiţiile”, a declarat Dumitrescu.

Nici sectorul bancar nu scapă atenţiei

La rândul său, Graţiana Ordean, analist financiar senior în cadrul Băncii Transilvania, a precizat că sectorul bancar va fi unul atractiv pentru investitori în 2018. „Considerăm că sectorul în sine e subevaluat. Spre exemplu, în 2007 creditele erau puţin peste nivelul depozitelor, iar acum creditele sunt mult sub acest nivel, la aproape 70%, deci mă aştept ca acest sector să beneficieze de revenirea economică”, a spus Ordean.

În ceea ce priveşte evoluţia indicelui BET, Graţiana Ordean estimează că, în măsura în care suporturile actuale se menţin, am putea vedea indicele BET tinzând spre 9.000 de puncte în următoarele 12 luni. Tot la creşteri se aşteaptă şi Ovidiu Dumitrescu, care consideră că piaţa de capital va evolua în direcţia maximelor istorice.

La finalul lunii noiembrie, BET, indicele principal al pieţei, care măsoară evoluţia celor mai lichide 13 companii listate la BVB, a reuşit să menţină un plus de aproape 10 procente şi a închis luna la un nivel de 7.796 puncte, cu 700 de puncte peste nivelul la care începuse anul 2017.

După primele 11 luni, indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a avansat cu aproape 20% şi a închis ultima şedinţă din noiembrie la un nivel de 10.483 puncte.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite