A manipulat Guvernul Bursa de la Bucureşti? Decizia luată de Autoritatea de Supraveghere Financiară

A manipulat Guvernul Bursa de la Bucureşti? Decizia luată de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să investigheze o posibilă manipulare a pieţei de capital, în contextul în care Bursa de la Bucureşti s-a prăbuşit după ce Guvernul a anunţat că vrea să impună o serie de taxe companiilor, unele dintre ele listate.

Ştiri pe aceeaşi temă

ASF a anunţat vineri că a început o analiză a tranzacţiilor derulate în data de 19 decembrie 2018 pe piaţa reglementată administrată de BVB cu privire la posibilitatea existenţei unor elemente care intră sub incidenţa abuzului pe piaţă, prevăzut de Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.

„În situaţia în care, în urma analizelor efectuate, sunt constatate nerespectări ale prevederilor legale incidente, Autoritatea adoptă măsuri care pot fi făcute publice, în funcţie de caracterul acestora. Ori de câte ori rezultatul analizelor efectuate s-a concretizat în măsuri de autoritate, care potrivit caracterului acestora se înscriau în categoria informaţiilor publice, acestea au fost aduse la cunoştinţa publicului”, transmite ASF.

Bursa de Valori Bucureşti se află de trei zile „pe roşu“, ca urmare a anunţului Guvernului privind intenţia de a taxa marile companii din domeniul bancar şi din energie, dar şi de a modifica sistemul pensiilor private.

Miercuri, acţiunile companiilor româneşti listate la Bursa de Valori Bucureşti au scăzut dramatic în numai câteva ore de la anunţul ministrului Finanţelor.  Contactat telefonic, analistul Iancu Guda, preşedintele AAFBR a declarat că niciodată în ultimii zece ani nu s-a mai înregistrat o cădere atât de abruptă a acţiunilor cotate la bursă. ”Căderea acţiunilor este chiar mai abruptă decât a fost în urmă cu 10 ani, când s-a declanşat criza financiară. Şi mâine or să intre pe minus”, a spus Guda.

Ordonanţa controversată ar putea fi adoptată vineri.

Consilierul pe probleme economice al premierului Darius Vâlcov a declarat că prăbuşirea Bursei de la Bucureşti „este o variaţie normală” şi „un moment bun pentru a investi”.

 „Ar fi o greşeală ca ordonanţa să nu se dea. Dacă ordonanţa nu se dă, abia atunci ar putea fi acuzat Guvernul de manipularea bursei. Probabil a fost o reacţie emoţională, probabil şi o presiune pe guvern: Atenţie că se prăbuşeşte bursa! Nu se prăbuşeşte bursa, acţiunile îşi vor reveni. Apropo, cred că e un foarte bun moment de investiţii în acţiunile care au scăzut. E o fluctuaţie normală“, a afirmat Vâlcov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările