Şase drumuri vor fi modernizate cu fonduri europene

Şase drumuri vor fi modernizate cu fonduri europene

Circa 230 km de drumuri în judeţele Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu şi Vaslui vor fi reabilitate cu fonduri europene, a anunţat Ministerul Dezvoltării, precizând că valoarea celor şase contracte este de peste 800 milioane lei, din care 670 milioane lei fonduri europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
MDRAPFE a anunţat că a semnat şase proiecte în valoare totală de peste 800 milioane lei (670 milioane lei fonduri europene), prin care se vor reabilita circa 230 km de drumuri în judeţele Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu şi Vaslui.
 
Infrastructura de transport modernizată va avea ca beneficiari aproximativ 1,2 milioane locuitori din judeţele menţionate şi se va reflecta, printre altele, în gradul de creştere a mobilităţii populaţiei şi a bunurilor, reducerea costurilor de transport de mărfuri şi călători, îmbunătăţirea accesului pe pieţele regionale, creşterea eficienţei activităţilor economice, economisirea de energie şi timp, creându-se astfel conditii pentru extinderea schimburilor comerciale si implicit a investitiilor productive.
 
De asemenea, serviciile de sănătate, sociale şi educative din oraşe şi din municipii vor fi mai accesibile pentru locuitorii judeţelor respective, populaţia va fi mai pregătită pentru cerinţele pieţei forţei de muncă de la nivel regional şi potenţialul economic şi social va fi valorificat la maxim. Pe de altă parte, va creşte gradul de siguranţă a circulaţiei, se va reduce timpul de călătorie atât pentru persoanele care tranzitează judeţele respective în scop turistic, de afaceri sau personal, cât şi pentru transportul de marfă, iar toate acestea vor contribui, într-un fel sau altul, la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător.
 
Proiectele pentru care s-au semnat contractile de finanţare sunt:
 
 
•         Modernizarea drumului interjudeţean Covasna – Braşov, care face legătura între drumul naţional DN 12 şi drumul naţional DN 13 (93,4 mil. lei finanţare europeană);
 
•         Reabilitare drum judeţean „Interjud. Covasna-Braşov” de la DN 12 la DN 13 prin Malnaş Băi, Baraolt, Augustin şi Maieruş – tronson Covasna (72,3  mil. lei finanţare europeană);
 
•         Reabilitare DJ 106 Agnita-Sighişoara (100 mil. lei finanţare europeană);
 
•         Modernizarea drumurilor judeţene DJ151b şi DJ142, Ungheni (dn15) – Mica – Tîrnăveni (DN14a) – Judeţul Mureş (117,5 mil. lei finanţare europeană);
 
•         Modernizare DJ 106b A1- Ocna Sibiului-Loamneş-Sorostin-Ţapu (102,7 mil. lei finanţare europeană);
 
•         Regiunea Nord-Est- axa rutieră strategică 4: Vaslui „reabilitare şi modernizare drum strategic judeţean Bârlad – Laza – Codăeşti (DJ 245, DJ j 245m, DJ 247, DJ 246)  (184,8 mil. lei finanţare europeană).
 
Toate cele şase proiecte sunt finanţate prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritate de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multi-modale.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: