Nou Tribunal, „acasă“ la Dragnea. Costurile se ridică la 76 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
judecatorie FOTO IPN

Ministerul Dezvoltării a elaborat un proiect de Hotărâre prin care propune construirea unui nou sediu în care să fie găzduit Tribunalul şi Judecătoria Alexandria, judeţul Teleorman. Motivul invocat este creşterea numărului proceselor penale aflate pe rolul instanţelor, ceea ce face ca „actul de justuţie să se desfăşoare în condiţii improprii“.

.

Noul sediu se va construi, pe o suprafaţă de 7.700 mp, în incinta fostei garnizoane Alexandria, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 76,5 milioane lei, se arată în proiectul de act normativ.

“Finanţarea se face de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Ministerului Justiţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, se arată în proiect. 

În nota de fundamentare a proiectului de act normativ se precizează necesitatea adoptării, prin faptul că a crescut numărul proceselor penale aflate pe rolul instanţelor, ceea ce face ca, din cauza spaţiului mic, “actul de justuţie să se desfăşoare în condiţii improprii”

“Schimbarea Codurilor de procedura penală şi civilă, creşterea numărului de judecători şi personal auxiliar, necesitatea spaţiilor de arhivare curentă şi permanentă, separarea sălilor de procedura penală de cele de procedura civilă, realizarea unor fluxuri de circulaţie în incinta separate şi protejate până în sala de judecată pentru judecători, persoane reţinute şi persoane civile, au impus realizarea unei clădiri care să asigure un cadru corespunzător de desfăşurare a activităţii instanţelor judecătoreşti“, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite